FOTO Casa Mierii, locul unde descoperi gustul şi secretele deliciului aromat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
casa mierii

Fie că adoraţi gustul mierii sau o consumaţi doar la răceală, o escapadă la pensiunea din satul Răciula vă va lăsa cu multe impresii. Gazda Casei Mierii are câte o surpriză pentru fiecare

Pensiunea agro-turistică „Casa Mierii“ din raionul Călăraşi a fost fondată în 2002, la iniţiativa Tamarei Stegărescu, care auzise întâmplător la radio despre turismul rural. Fiul ei, Constantin (29 de ani), a preluat afacerea şi i se dedică trup şi suflet. „M-am născut printre albine. Nu am făcut şcoală apicolă, dar am preluat meşteşugul de la părinţi şi l-am îndrăgit“, mărturiseşte tânărul.

Prima pensiune de acest tip a devenit repede o atracţie pentru localnici şi pentru străinii care ne vizitează ţara. Toamna şi primăvara, aici roiesc şcolarii. În unele zile vin şi până la 300 de copii. Vizitatorii află totul despre viaţa şi îngrijirea albinelor, beneficiile mierii, portul popular şi istoria locului.

În gospodăria ţărănească găsiţi o varietate de produse apicole: faguri, polen, păstură (polenul cu care se hrăneşte puietul), propolis, oţet din măr şi miere, hidromel (vin din miere), lumânări din ceară şi albine moarte (folosite în uz intern şi extern).

Mai puteţi vedea legănaşele în care se dezvoltă reginele, ustensilele prisăcarului şi un stup mare din sticlă, mândria casei, în care îşi duc traiul mii de albinuţe. La vitrină sunt expuse mostre de miere din străinătate.

Când albinele devin agresive

Proprietarii cresc 100 de familii de albine, a câte cel puţin 130.000 de membri. Fiecare le aduce anual de la cinci până la 60 de kilograme de miere, în dependenţă de vreme. Dintre cele două rase răspândite în Moldova, la Răciula trăieşte albina carpatină. Caucaziana e mai mare, mai productivă, dar şi mai agresivă. Constantin atenţionează: albinele sunt răutăcioase pe timp de ploaie. Nu le plac oamenii parfumaţi, părul bogat, lâna şi transpiraţia.

casa mierii

Stupul de sticlă este o atracţie pentru vizitatorii pensiunii

„Avem mulţi apicultori amatori, care nu au suficiente cunoştinţe, de aceea se întâmplă multe cazuri neplăcute. Deunăzi, un vecin a ajuns la spital, înţepat rău de un roi. Nu vă aventuraţi fără ştiinţă, mai ales dacă sunteţi alergici“, ne sfătuieşte tânărul.

Degustările se fac la o terasă amenajată asemănător unei Case Mari - o verandă de lemn, ornamentată cu obiecte vechi moldoveneşti. Tamara Stegărescu povesteşte cu mândrie despre colecţia de circa 200 de prosoape unice, vechi de peste un secol. „Secretul e în dedicaţie. Mă bucur că pasiunea mea a fost preluată de tineret, deci are viitor. Turismul nu înseamnă doar plimbări, ci cunoaşterea ţării, istoriei şi obiceiurilor. Ştiu că, transmiţând cunoştinţele mele generaţiilor următoare, voi trăi veşnic“, spune gazda casei.

image

În curte sunt expuse o varietate de obiecte vechi moldoveneşti

Cum o păstrăm corect

În timp ce gustăm din mierea aromată, Constantin ne împărtăşeşte câteva secrete. „Cu cât mai mult stă în stup, cu atât mai bine. Păstrată corect - închisă ermetic, la loc uscat şi ferit de lumină - mierea nu are termen de valabilitate. Cel mai bine se menţine în oale mari de lut, numite gavanoase. Mierea naturală nu are miros greoi şi gust neplăcut“, explică prisăcarul.

„Toată mierea este gustoasă. Cea de salcâm se cristalizează mai greu, este mai fină şi nu e atât de dulce. Cea de tei este mai aromată, are gust puternic, dar se întăreşte repede“, adaugă el.

casa mierii

Kilogramul de miere costă 85 de lei

Nu ne dezvăluie cifra afacerii dulci. „Turismul rural e investiţie de-o viaţă, iar profitul vine odată cu promovarea. În ţara noastră nu există o cultură de consum a mierii, fapt pe care încercăm să-l schimbăm“, afirmă apicultorul.

După o delectare mieroasă, vizitatorii pot lăsa un cuvânt de mulţumire în cartea de oaspeţi, unde au semnat turişti din toată lumea. Înainte de a pleca, luaţi şi un borcănaş cu miere. „Kilogramul e 85 de lei, dar la câte proprietăţi are, nu e deloc scump“, asigură Constantin.


INFO
Transport
Satul Răciula se află la 64 de kilometri de Chişinău şi 10  de Călăraşi. Un bilet la microbuzul luat din Capitală costă 19 lei.
Cazare
Puteţi să vă cazaţi la un hotel din Chişinău sau să vă înţelegeţi din timp cu sătenii primitori să vă găzduiască.
Prânz
La pensiune veţi fi serviţi cu bucate tradiţionale (sarmale, plăcinte, zeamă, friptură), pregătite de gazda casei.
Costuri acces
Timp de o oră, colindaţi pensiunea, prisaca şi muzeul. Degustaţia mai multor tipuri de miere costă  50 de lei. Maturii primesc vin de miere, iar copii - suc de struguri.

casa mierii

2-3
tone de miere colectează anual familia Stegărescu de la albinele pensiunii, dacă anul este favorabil.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite