Preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, acuzat de furt al mijloacelor destinate sportivilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Comisia pentru Controlul Public din cadrul Consiliului Societăţii Civile pe lângă preşedintele Republicii Moldova a primit în ultimele două săptămâni mai multe plângeri din partea sportivilor şi preşedinţilor de federaţii sportive, prin care preşedintele Comitetului National Olimpic, deputatul Nicolae Juravschi, este învinuit de spălare de mijloace financiare bugetare, corupţie şi furt al mijloacelor destinate sportivilor.

Preşedintele comisiei, Fiodor Ghelici, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că va fi formată o comisie care va investiga activitatea Comitetului National Olimpic.

Potrivit lui, mai mulţi sportivi s-au plâns că CNO retrage în fiecare lună o parte din suma bursei pe care o primesc sportivii candidaţi la Jocurile Olimpice. Conform regulamentului Comitetului Internaţional Olimpic, participanţii la Olimpiadă, cei care sunt atestaţi, primesc o bursă de 1,5 mii de dolari lunar. Bursa sportivul o primeşte cu 15 luni înainte de Olimpiadă. La Comisie s-au adresat sportivii cu plângerea că CNO retrage în fiecare lună din această bursă 500 de dolari.

„Am fost chemaţi la Comitetul Olimpic unde am semnat un contract prin care primesc o bursă de 1,5 mii de dolari pentru a mă pregăti de Jocurile Olimpice. Nouă ni s-a spus că o mie de dolari ni se va da pentru pregătiri, dar 500 de dolari rămân în depozit la Comitetul Olimpic, bani din care ni se vor cumpăra vitamine, echipament şi alte lucruri de care noi vom avea nevoie. De aşa ceva noi mai apoi nu am beneficiat”, a spus Alexandra Camenşic, participantă la Jocurile Olimpice la proba de schi fond şi biatlon.

Preşedintele Federaţiei de Biatlon, Petru Bria, a remarcat сă, până la apropiatele Jocuri Olimpice au rămas mai puţin de cinci luni, dar nici până acum CNO Olimpic nu a alocat surse financiare pentru pregătirea sportivilor. Toate cantonamentele în care merg sportivii pentru a se pregăti sunt din contul Federaţiei.

Vicepreşedintele Federaţiei de taekwondo, Valentin Conev, a spus că CNO a luat decizia de a nu aloca bani sportivilor pentru a se pregăti de Olimpiadă, dar şi a oprit activitatea Federaţiei de taekwondo în cadrul Comitetului pe o perioadă nedeterminată.

În cadrul conferinţei, Fiodor Ghelici a prezentat şi un raport de audit care ar arată că Nicolae Juravschi şi familia sa, ar fi primit bani din contul CNO pentru cheltuieli personale. El a menţionat că va forma o comisie care va verifica această instituţie şi va face publice rezultatele în scurt timp.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite