Studiu: Jurnaliştii aplică tehnici de manipulare la reflectarea subiectelor politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Zaharia si Nadine Gogu IPN

Jurnaliştii de la unele instituţii media continua să scrie ştirile cu abateri de la normele deontologice. Materialele conţin elemente de propagandă. Instituţiile media ai căror proprietari fac parte sau simpatizează formaţiuni politice continua să transmită prin ştiri conţinut tendenţios şi manipulator, în funcţie de interesele formaţiunilor respective.

Concluziile se regăsesc în cel de-al optulea şi ultimul raport de monitorizare: „Elemente de propagandă, manipulare informaţională şi încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spaţiul mediatic autohton”, realizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent.

Raportul prezentat miercuri, 18 octombrie, într-o conferinţă de presă la IPN, cuprinde perioada de monitorizare 1 august – 1 octombrie, în care au fost analizate produsele a 12 instituţii media. Principalele subiecte monitorizate au fost: declararea vicepremierului rus Dmitri Rogozin persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova, disputa dintre Guvern şi Preşedinţie privind participarea militarilor moldoveni la exerciţii militare în Ucraina, protestul anti-guvernare organizat de opoziţie pe 17 septembrie şi manifestaţiile pro-preşedinte organizate de socialişti pe 24 septembrie.

Autoarea raportului, Viorica Zaharia, a spus că în această perioadă în ştirile monitorizate au fost constatate mai rar tehnici de manipulare, deşi o parte din jurnalişti nu au abandonat utilizarea acestora. „Jurnaliştii aplică tehnici de manipulare în special la reflectarea subiectelor din domeniul politic, în cazurile în care este vorba despre confruntări dintre guvernare şi opoziţie”, menţionează Viorica Zaharia.

Tehnici de manipulare informaţională au fost constatate preponderant la NTV Moldova şi Accent TV, într-o măsură mai mică la Publika TV, Prime TV, Canal 2 şi Noi.md. La posturile Accent TV, Prime TV, NTV Moldova, Canal 2, Jurnal TV, dar şi în cazul portalurilor online Publika.md şi Noi.md a fost constatată lipsa de echilibru în materialul jurnalistic. Au lipsit reacţiile persoanei vizate în subiectele conflictuale la posturile NTV Moldova, Accent TV şi Prime TV. Aceleaşi posturi au citat experţi necunoscuţi şi au prezentat selectiv faptele şi opiniile. De asemenea, portalul Publika.md şi posturile de televiziune Canal 2, NTV Moldova şi Accent TV au generalizat şi au omis unele fapte din ştiri.

Centrul pentru Jurnalism Independent recomandă Consiliului Coordonator al Audiovizualului să se autosesizeze şi să iniţieze monitorizarea posturilor TV care difuzează informaţii manipulatoare, pentru a constata derogările de la lege şi a aplica sancţiuni. Editorilor de presă li se recomandă să supravegheze conţinutul editorial pentru ca acesta să corespundă misiunii presei de a monitoriza publicul şi nu dorinţei cercurilor politice de a-şi promova interesele şi a distruge adversarii. Reporterii sunt îndemnaţi să relateze fapte şi să se abţină de la înserarea în ştiri a propriilor comentarii sau a celor care, eventual, le adaugă editorii sau alte persoane ierarhic superioare în redacţie. Iar consumatorilor de presă li se recomandă să se informeze din mai multe surse media, pentru a evita riscul de a primi o informaţie eronată şi de a fi manipulaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite