Acordul de grant din partea Japoniei pentru agricultura Moldovei a fost promulgat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
moldova japonia

Igor Dodon a semnat decretul de promulgare a legii pentru ratificarea Acordului de grant, întocmit prin schimb de note dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei, privind implementarea Proiectului „Agricultura conservativă – dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a solurilor în Republica Moldova”. Decretul a apărut în Monitorul Oficial de astăzi, 16 iunie, transmite IPN.

Potrivit Acordului de grant, Guvernul Japoniei va acorda Republicii Moldova o finanţare nerambursabilă în valoare de 4,8 milioane de dolari pentru dezvoltarea agriculturii conservative, în particular pentru procurarea utilajelor şi a echipamentelor agricole.

În particular, grantul japonez va permite creşterea volumului de humus, conservarea umidităţii în sol, în condiţiile în care secetele sunt foarte frecvente în Republica Moldova.

Proiectul va fi gestionat de către Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare – 2KR, perioada de implementare fiind de doi ani din data intrării în vigoare a acordului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite