Delegaţie formată din 10 antreprenori de renume din Rusia, în vizită la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fârşitul acestei săptămâni, la Chişinău soseşte o delegaţie din Federaţia Rusă din care fac parte zece oameni de afaceri şi reprezentantul special al preşedintelui rus pentru problemele antreprenorilor, Boris Titov. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Igor Dodon marţi seara, 27 iunie, în cadrul Clubului internaţional de presă „Rezonanţa socială”, organizat la Reşedinţa de la Holercani, transmite IPN.

Şeful statului menţionează că delegaţia va sosi la Chişinău pentru prima dată, la invitaţia sa. Reprezentanţii mediului de afaceri din Federaţia Rusă urmează să aibă vineri, 30 iunie, o întrevedere cu membrii Consiliului Economic de pe lângă preşedinte, în cadrul căreia îşi vor prezenta companiile. Potrivit lui Igor Dodon, bugetele acestor companii depăşesc de câteva ori PIB-ul Republicii Moldova.

Sâmbătă, 1 iulie, reprezentanţii delegaţiei ruse urmează să se întâlnească cu oameni de afaceri din Republica Moldova şi să discute proiecte concrete. Preşedintele a declarat că ar putea fi organizată o întrevedere şi cu reprezentanţii mediului de afaceri din regiunea transnistreană. Mai mult, şeful statului a menţionat că este oportun ca din delegaţiile moldoveneşti care pleacă în vizite oficiale peste hotare să facă parte şi reprezentanţi de la Tiraspol. În acest sens, Igor Dodon a lansat o invitaţie pentru vizita oficială din Belarus, care este programată peste două săptămâni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite