În Ajun de Crăciun blocul ACUM (Năstase şi Sandu) dă de pământ cu electoratul unionist

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/Adrian Lupu
FOTO Facebook/Adrian Lupu

Principalele partide unioniste din Republica Moldova au declarat că vor participa la selecţia de integritate lansată de ACUM şi nu vor avea candidaţi distincţi. Surpriză mare însă: ACUM i-a anunţat printr-un email că nu e loc pentru ei, că mandatele sunt deja împărţite.

Ca umilinţa să fie însă totală, au trimis pe politicienii unionişti să candideze în circumscripţii electorale pro-ruseşti, unde nu au nici o şansă, precum Găgăuzia sau regiunea Transnistreană.

Acest lucru după ce timp de câteva luni reprezentanţii blocului ACUM au refuzat să negocieze cu partidele unioniste şi le-au îndemnat să se înscrie la selecţia de integritate din cadrul blocului, garantându-le transparenţa şi dreptatea. Şi când acestea s-au decis să facă acest lucru, surpriză: cărţile sunt deja făcute. Dacă de la Andrei Năstase ne aşteptam la aşa ceva, Maia Sandu începe din ce în se mai mult să îşi dezamăgească electoratul.

Dar această umilinţă nu este una adresată politicienilor, aşa cum s-ar crede. Electoratul este deja dezamăgit de anunţul făcut şi de orgoliile liderilor partidelor unioniste şi care au preferat să nu participe la alegeri decât să facă front comun.

Mari semne de întrebare ridică aceşti lideri din moment ce două partide, PL şi PUN, ar fi reuşit să coaguleze forţele şi să repete succesul de la alegerile locale din Chişinău: să ia minim 10% din voturi, cele ale electoratului unionist radical. Aceste voturi erau pur şi simplu garantate şi fără să facă nimic decât o alianţă preelectorală unionistă.

Umilinţa este însă adresată electoratului unionist: dacă acum jumătate de secol românii era ridicaţi de acasă şi trimişi în Siberia, acum sunt îndemnaţi să se ducă în regiunea Transnistreană, Siberia Republicii Moldova. Sincer vă întreb: când aţi auzit unde sunt îndemnaţi politicienii unionişti să candideze nu aţi perceput acest lucru ca pe o ofensă la propriile principii, dincolo de simpatiile politice? Nici nu contează că am avea sau aş avea încredere în aceştia, căci nu am.

Da, există un astfel de electorat şi care nu doreşte să voteze nici un alt partid decât unionist. Aceste voturi se vor pierde căci pentru ei orice alt vot este un vot împotriva poporului român şi în consolidarea unei aparente statalităţi moldoveneşti, în fapt structură mafiotă organizată politic. Deja în mediul online aceştia au îndemnat la boicot, căci decât să legitimeze „răul cel mai mic“, adică tot o structură mafiotă, preferă să nu fie părtaşi, complicii care vor continua politica antiromânească şi mafiotă din Republica Moldova. De fapt, „răul cel mai mic“ a devenit un element de şantaj în interiorul politicii moldoveneşti: dacă nu ne votaţi pe noi atunci ei vor ajunge la putere.

Dar ce surpriză: în cadrul blocului ACUM poziţiile sunt deja ocupate, posturile sunt împărţite... ce selecţe de integritate... Asta era de faţadă pentru electorat iar cursa electorală s-a terminat demult în birourile lui Andrei Năstase şi ale Maiei Sandu (cea din urmă fără prea multe cuvinte de spus căci pur şi simplu este dominată de Andrei Năstase). Am mai auzit noi de un astfel de tip de selecţie folosită parşiv pentru a elimina personaje din curtea internă a unor partide politice din România. Şi ce am văzut pe urmă? Că în urma selecţiei de integritate ne-am ales cu o colosală structură mafiotă.

Poate că în ceasul cel din urmă PL şi PUN se aşează la masă. Pare greu de crezut din moment ce unii din liderii acestor partide par că sunt puşi acolo tocmai ca acest lucru să nu se întâmple şi mai ales să nu permită apariţia unui adevărat partid unionist, unul în care tinerii să fie în faţă şi cadrele politice ce s-au perindat prin mocirla politică să se aşeze pe rândul din spate şi să ajute la organizare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite