Întâlnire între ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi ambasadorul SUA în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aspectele dialogului politic bilateral şi asistenţa SUA pentru procesul de reforme din ţară au fost discutate în cadrul întrevederii ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, James Pettit.

Ministrul Tudor Ulianovschi a evidenţiat dialogul politic bilateral activ între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii şi existenţa unor posibilităţi de amplificare a acestuia în perioada imediat următoare. În context, şeful diplomaţiei moldoveneşti a reiterat interesul pentru consolidarea cooperării moldo – americane, inclusiv pe filiera multilaterală.

Interlocutorii au evaluat realizările în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane în Republica Moldova, menţionându-se interesul reciproc în intensificarea dialogului moldo – american la acest subiect. În context, Tudor Ulianovschi a vorbit despre principalele rezultate ale şedinţei Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, desfăşurate la MAEIE.

În cadrul dialogului, şeful diplomaţiei moldoveneşti a apreciat asistenţa tehnică oferită ţării noastre de autorităţile americane prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, inclusiv prin  programul USAID pentru reforme structurale în Republica Moldova, lansat în luna ianuarie 2018.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite