Alegeri Prezidenţiale la Chişinău cu frica reîntoarcerii în străfundurile Siberiei şi a provocărilor militare ruse în Transnistria

„Pentru România, şi ea aflată în perioadă electorală în ambele cazuri (şi în primul, şi în al doilea tur de scrutin), impactul alegerilor din Republica Moldova va fi unul major.”

La 30 octombrie are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Chişinăul a fost de fapt inundat de sondaje de opinie contradictorii, dar practic majoritatea covârşitoare sunt cele care arătau că pe locul doi şi trei se plasau în ordine Maia Sandu, candidatul PAS şi Andrei Năstase, candidatul PPDA.

Ambele partide ale opoziţiei de dreapta pro-europene fiind beneficiare ale unui acord în trei, alături de PLDM (Viorel Cibotaru) privind alegerea unui candidat unic. Proces care a durat foarte multă vreme şi unde a participat iniţial şi un al patrulea partid, PPEM (candidatul Iurie Leancă), care a ales să se detaşeze, pentru un post generic de şef al comisiei de integrare europeană.

În condiţiile în care pe locul întâi se plasează fără dubiu Igor Dodon, candidatul PSRM (prorus), susţinător al reorientării strategice a Republicii Moldova, dar şi al federalizării cu Transnistria - un candidat şi partid ce apără direct interesele Rusiei la Chişinău şi şi-a promovat anterior candidaturile cu poza lui Vladimir Putin - temerile generale privind o reîntoarcere a Republicii Moldova în fundul Siberiei, în Ununea Vamală şi Uniunea Euro-asiatică sunt mari. Asta în timp ce populaţia Republicii Moldova are astăzi orientare pro-europeană într-o majoritate substanţială, procentul, trecând, în premieră, cu 10% peste cel al susţinătorilor orientării spre proiectele integraţioniste ale Rusiei. Acest lucru a fost posibil exact pentru faptul că şi puterea, şi opoziţia de dreapta sunt pro-europene. Dar marea bătălie este cum reuşesc cele două orientări să aibă susţinerea în turul doi pentru un candidat care să şi câştige.

Într-un final, cu doar două săptămâni înainte de alegeri, un sondaj de opinie efectuat la solicitarea Fundaţiei Konrad Adenauer cu privire la situaţia politică din Republica Moldova a determinat decizia de alegere a candidatului unic al dreptei pro-europene de opoziţie, după ce a arătat că ordinea candidaţilor era Igor Dodon - 32,97 procente, Maia Sandu - 14,34 procente, Andrei Năstase - 12,96 procente, Marian Lupu (PDM; de guvernare) - 12,49 procente, alţi candidaţi - sub 5 procente. Mai mult, în cazul neparticipării candidatului Maia Sandu, intenţia de vot ar fi fost Igor Dodon - 33,74 procente, Andrei Năstase - 21,85 procente, iar în cazul neparticipării candidatului Andrei Năstase intenţia de vot era Igor Dodon - 33,40 procente, Maia Sandu - 26,54 procente. În cazul unei mobilizări serioase, Maia Sandu ar putea deveni preşedinte în turul doi.

Pe parcursul ultimei săptămâni au apărut şi alte sondaje pentru a sugera menţinerea şanselor lui Marian Lupu, dar candidatul Andrei Năstase era păstrat artificial în cursă şi în aceste sondaje, deşi s-a retras şi oficial de pe liste. Miza geopolitică e enormă, iar frica de reorientarea strategică este dublată la Chişinău doar de perspectiva unei provocări militare la Tiraspol – trupele locale şi cele ruse, ilegal staţionate în regiune, au făcut exerciţii ofensive de forţare a Nistrului, armata rusă recrutează ilegal în regiune cetăţeni ai Republicii Moldova şi, mai mult, vor rotaţie a trupelor staţionate ilegal. Şi o provocare rusă la Chişinău, folosind eventuale manifestaţii de stradă, nu e exclusă.

La sfârşitul săptămânii are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale directe din Republica Moldova. Aşteptăm o decantare a realităţilor şi calificarea în turul doi a lui Igor Dodon, alături de candidatul unic al Dreptei, Maia Sandu (dacă nu avem vreo surpriză nescontată cu Marian Lupu, ajutat de capacităţile instituţionale şi de refuzul lui Iurie Leancă de a se retrage din cursă).

Dar poate cea mai prezentă dezinformare şi descurajare a votanţilor vine din tentativa de a înlocui în percepţia publică şi a ascunde ameninţarea rusă, a reorientării către Moscova, cu o teribilă luptă împotriva „oligarhului rău” Vladimir Plahotniuc şi a pretinsului „stat capturat” de acesta, o formulă de a spune că nu contează reorientarea strategică, cât lupta cu oligarhul - deci aici Rusia e bună de partener. Fireşte că logica unor asemenea naraţiuni e strâmbă, deoarece, în cazul orientării spre Rusia, aceasta nu are nevoie de reforme, instituţii solide ale statului şi se descurcă bine cu oligarhii de toate culorile, ba chiar e bun un Tătuc local care răspunde la ordine.

În acelaşi timp, doar regulile europene, construcţia instituţională, combaterea corupţiei şi independenţa justiţiei dau soluţii pentru problemele reale cuprinse în sintagma (exagerată) de „stat captiv”. Şi guvernul Adrian Năstase de la Bucureşti, cel mai corupt potrivit numărului de inculpări şi condamnări, a fost cel care a adoptat regulile europene, în mare măsură, iar în timp normele adoptate şi instituţiile create, aplicate ulterior de guverne succesive ale României, au dus la prăbuşirea tuturor vinovaţilor, anchetarea şi condamnarea lor, inclusiv condamnarea de două ori a premierului din guvernul ce a dus la adoptarea acestor reguli.

La sfârşitul săptămânii are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale directe din Republica Moldova. Aşteptăm o decantare a realităţilor şi calificarea în turul doi a lui Igor Dodon, alături de candidatul unic al Dreptei, Maia Sandu (dacă nu avem vreo surpriză nescontată cu Marian Lupu, ajutat de capacităţile instituţionale şi de refuzul lui Iurie Leancă de a se retrage din cursă, deşi a fost solicitat de preşedintele popularilor europeni şi de vicepreşedintele partidului său, Oazu Nantoi, care susţine candidatul unic al dreptei). În această ultimă variantă, e foarte probabil ca populaţia să iasă în stradă şi să determine evenimente care pot duce la blocarea alegerilor în turul doi şi la acţiuni ce pot fi speculate de provocatorii ruşi.

Igor Dodon, candidatul PSRM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. FOTO psrm.md

Viaţa cu Dodon Preşedinte: spre Rusia, instabilitate şi drum fără întoarcere

Am înregistrat foarte multe discuţii despre acceptabilitatea lui Igor Dodon, preşedintele PSRM, ca preşedinte al Republicii Moldova. E adevărat, în primul rând, că dacă asta e alegerea liberă a cetăţenilor Republicii Moldova, dacă e ales într-un scrutin democratic ca Preşedinte, toată lumea va respecta această alegere, care însă va fi definitorie şi simbolică pentru Chişinău. De aceea am vrut să trecem în revistă ce înseamnă, ce transmite şi cum va arăta viaţa cu Dodon Preşedinte.

Mai întâi, principalele teme de campanie a lui Dodon – care nu se confruntă cu nimeni, nu apare cu nimeni, nu intră în studio cu nimeni şi va fugi ca dracul de tămâie de orice confruntare televizată sau publică, preferând doar comunicatele şi interviurile aranjate, de unul singur – sunt: reorientarea strategică a Republicii Moldova spre Rusia, spre Uniunea Vamală şi Uniunea Euro-asiatică (acolo de unde şi Lukanşenko a anunţat că vrea să iasă, cât despre Nazarbaiev, invitaţi-l la Chişinău şi va fi cel mai mare promotor al ideii de a NU se alătura proiectului rus, pentru că ţara sa, Kazahstanul, a pierdut toate pieţele în favoarea Rusiei, care a luat tot ce se mai putea prin vecinul său sudic, încercând de vreo două ori şi înlăturarea preşedintelui, pentru tulburarea succesiunii naturale aranjate); apoi federalizarea Republicii Moldova, şi transnistrizarea în dreapta Nistrului, cu controlul prin drept de veto oferit Tiraspolului, dacă vreodată în timp Republica Moldova şi-ar mai dori să plece spre Occident; guvernarea de stânga a băieţilor cu bani, îmbogăţiţi din viaţa politică şi funcţii publice, ca Dodon însuşi; şi tot aşa.

Mesajul simbolic transmis de către Republica Moldova la alegerea lui Dodon este unul care marchează desprinderea de drumul occidental, de integrarea în Uniunea Europeană. Unii îşi vor freca mâinile, chiar şi unii diplomaţi de la Chişinău, pentru că vor realiza că şi-au luat o piatră de pe inimă: dacă Republica Moldova mergea serios pe drumul reformelor şi bătea la uşa UE cu toate şansele, cu reformele făcute, instituţiile construite şi funcţionale, cu o combaterea corupţiei adusă la zi şi energizată, era dificil de găsit motive politice pentru blocarea drumului său. Aşa, lucrurile sunt mult mai simplu de rezolvat, motivele sunt vizibile, de fapt Republica Moldova nu e serioasă în orientarea sa, se îndoieşte de drumul ales, nu există susţinere reală şi alegerea europeană se dovedeşte nesustenabilă la Chişinău.

În altă ordine de idei, votarea lui Dodon e o fereastră spre instabilitate. A anunţat-o deja, Dodon vrea alegeri anticipate şi câştigarea deplină a puterii. Un lucru normal la un politician, chiar dacă mai greu de înţeles în mentalitatea unui om de afaceri, care vede ţara şi partidele ca pe societăţi comerciale, ca pe companii. Probabil nu din primul moment, pentru că are de preluat frâiele şi instituţiile puterii, dar în circa 6 luni Dodon va avea puterea să facă ce vrea, fără a fi îngrădit de majoritate sau de Parlament. Dodon nu este un Nicolae Timofte – o să vedem cât va regreta Republica Moldova decenţa şi fermitatea sa în opinii – ci un Voronin, cu partidul cel mai mare reprezentat în parlament, pe care-l conduce cu mână de fier.

Deci probabil că primele mişcări vor fi unele de temporizare şi pauză în drumul european şi de reevaluare a schimbării de azimut. Perioadă de reflecţie, cât preia puterea şi instrumentele puterii. Între timp, discursurile pe tema federalizării şi atacurile la România vor fi suficient de vocale pentru a intra în conflict cu majoritatea parlamentară şi cu guvernul, pentru a recurge chiar la arbitraje la Curtea Constituţională. Deci scandal, instabilitate, ruptura cu UE şi, cu certitudine, cu România, încetarea ajutoarelor materiale şi a programelor care sunt destinate reformelor europene, nu recesiunii către Rusia care nu are bani nici pentru sine (riscă încetarea de plăţi anul viitor, a tăiat finanţările în Donbas), nu să susţină Republica Moldova lui Dodon.

Mai mult, reformele care s-au pornit vor începe să dea rezultate care înseamnă restructurări, deci reduceri de personal, creşterea preţurilor la produsele energetice, cu facturi care se vor vedea în martie. Lumea nemulţumită va ieşi natural în stradă, cu impulsul partidului, şi acesta întărit de alegerea lui Dodon, şi cu susţinerea preşedintelui. Răsturnarea majorităţii şi a guvernului e doar o chestiune de timp. Iar dacă cineva mişcă în front, arestările – meritate sau abuzive – sunt tot la mâna Preşedintelui, pentru că drumul spre stepele asiatice şi Uniunea euro-asiatică a lui Putin nu are nevoie de stat de drept, ci doar de un Tătuc care-şi pune poporul cu botul pe labe.

Pentru România, şi ea aflată în perioadă electorală în ambele cazuri (şi în primul, şi în al doilea tur de scrutin), impactul alegerilor din Republica Moldova va fi unul major. Nu mai suntem ca-n 2014, la alegerile prezidenţiale, unde votul din România a precedat scrutinul din Republica Moldova şi a avut un rezultat de menţinere a orientării europene.

Mai gravă decât reorientarea strategică, mesajele către parteneri, tăierea finanţărilor şi instabilitatea politică, respectiv căderea în autoritarism pentru conducerea statului este însă ireversibilitatea drumului occidental. Practic, dacă Republica Moldova greşeşte de această dată, e ultima sa greşeală, iar porţile drumului european se închid pentru măcar o generaţie. Totul pentru socialismul înfloritor al lui Dodon şi din joaca cu focul a unor ucenici vrăjitori care nu pricep cum simt şi reacţionează oamenii, cetăţenii, grupurile sociale, instituţiile statului, care nu sunt cuprinse în mecanismul comercial-economic, dominate şi ordonate de circuitul banilor necontabilizaţi.

Dar am chiar o prezumţie de acţiune de perspectivă şi mai neagră. Alegerile prezidenţiale, mai ales cele ce vor implica un contracandidat real pentru Dodon, vor scinda societate în două. Din nou. Pe lângă faliile pe care le are deja Republica Moldova. Iar victoria lui Dodon va fi greu de acceptat de către votanţii pro-europeni. Soluţii individuale există, dar la scara unei jumătăţi a votanţilor, cei activi şi care-şi doresc perspective, care nu pot pleca cu toţii, reacţia va fi imprevizibilă şi tare frică mi-e să nu vedem episoade contestatare mai violente după alegerea lui Dodon. Cu consecinţe la fel de imprevizibile.

Pentru România, şi ea aflată în perioadă electorală în ambele cazuri (şi în primul, şi în al doilea tur de scrutin), impactul alegerilor din Republica Moldova va fi unul major. Nu mai suntem ca-n 2014, la alegerile prezidenţiale, unde votul din România a precedat scrutinul din Republica Moldova şi a avut un rezultat de menţinere a orientării europene. Magnitudinea schimbărilor, ca şi cea eventuală a instabilităţii, va pune ultima lună de campanie în România sub imperiul unei dezbateri nesfârşite despre vinovaţi, responsabilităţi, acţiune sau inacţiune, fapt ce ameninţă să altereze profund rezultatele scrutinului, în orice caz să ridice orice ajutor pentru un stat ce-l alege pe Dodon şi care pleacă spre Rusia. O ecuaţie complicată, care ridică miza de la alegerile prezidenţiale directe la Chişinău, ca şi responsabilitatea alegătorilor din Republica Moldova pentru propriul electorat. Tot la fel cu subliniază responsabilităţi şi vinovăţii pentru liderii pro-europeni de dreapta care, din ambiţie şi orgoliu, nu şi-au respectat angajamentele şi au diminuat şansele unui preşedinte pro-european la Chişinău.

Maia Sandu, candidatul comun al PPDA, PAS şi PLDM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. FOTO Arhivă

De ce DA Maia, de ce NU Andrei

Dezbaterea privind candidatul unic al dreptei de opoziţie pro-europene a ajuns pe ultima sută de metri cu doar două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale. E de salutat faptul că atât Maia Sandu, cât şi Andrei Năstase şi Viorel Cibotaru s-au ţinut până acum de cuvânt şi au reanunţat respectarea înţelegerii privind candidatul unic şi bine ar fi să rămână angajamentul şi mai departe. Ei bine, impasul s-a produs odată ce sondajul definitoriu nu a ştiut să facă diferenţa credibilă între cei doi. Mai mult, şi următorul ar putea marca aceeaşi situaţie. Şi atunci, evident că se revine la decizia politică, dar şi pragmatică, a celui capabil să intre în turul doi şi să câştige alegerile.

Am tot aşteptat un deznodământ, anunţat pentru primele zile din octombrie, pentru că oricum campania e în linie dreaptă şi e târziu şi greu de comunicat numele candidatului unic dacă se mai întârzie. În plus, nimeni nu mai face nici un transfer pentru că nu mai e timp. De aceea am ales, chiar înainte de decizie, să dăm publicităţii propria analiză şi concluzia clară a faptului că second best, adică al doilea cel mai bun posibil şi cea mai bună alegere, cel mai bun candidat între cei doi, cu cele mai mari şanse, este Maia Sandu.

Care ar fi argumentele? Mai întâi intră în discuţie trendurile şi perspectivele intrării în turul 2. Astfel, Andrei Năstase face transfer de voturi către Maia Sandu dacă se retrage din cursă şi o susţine real, în schimb invers procesul e mult mai redus. Maia Sandu are un electorat special, mai degrabă înclinat spre rectiliniaritate, spre moralism şi intransigenţă etică, fapt ce împiedică orice transfer către Andrei Năstase. Mai mult, după cum a spus-o personal Viorel Cibotaru, PLDM ar vota în majoritate cu Maia Sandu, nu şi cu Andrei Năstase.

Următorul argument ţine de capacitatea de a câştiga turul 2 în faţa lui Dodon. Aici lucrurile par şi mai clare: numai Maia Sandu este singurul candidat care ar avea o şansă de a-l învinge pe Igor Dodon în turul doi, dacă e susţinută pe deplin şi cu forţă de Andrei Năstase, dar e singura care poate aduna în mai mare măsură voturile celorlalţi candidaţi. Toţi ceilalţi contracandidaţi nu pot aduna voturile necesare de la pro-europenii de la putere, respectiv din Opoziţie. Iurie Leancă e plafonat electoral, la fel şi Marian Lupu - nu vor putea lua voturi de la alegătorii lui Andrei Năstase şi Maia Sandu, respectiv de la votanţii opoziţiei.

Maia Sandu e second best, după un candidat neutru venit din societatea civilă şi susţinut de toate cele 4 partide ale opoziţiei pro-europene originare.

Andrei Năstase scade în sondaje, Maia Sandu creşte. În plus, deşi ambii sunt neprizabili pentru putere din cauza afirmaţiilor şi chiar a acţiunilor anti-Plahotniuc, anti-oligarh, anti-stat captiv, Năstase nu are nici o şansă să ia voturile PDM, sau PL, sau a oricărei figuri de la acuala putere, nici voturile de la electoratul acestor partide într-o mai mare măsură decât Maia Sandu. Deci, în turul doi, capacitarea votanţilor terţi se face majoritar pentru Maia Sandu, nu şi pentru Andrei Năstase, care şi-a limitat orice posibilitate de creştere în finală.

În fine, un alt argument ar fi profilul noului preşedinte: fragil, femeie, moralist, etic. Şi poate nu ar strica un asemenea preşedinte femeie, care iese periodic pentru a atrage atenţia pe tema marilor probleme din societate. Evident că, o spuneam şi mai sus, Maia Sandu e second best, după un candidat neutru venit din societatea civilă şi susţinut de toate cele 4 partide ale opoziţiei pro-europene originare (l-am alăturat pe Iurie Lenacă din simplul motiv că electoratul său e similar cu celelalte 3, respectiv cele 3 formează electoratul de odinioară al PLDM).

E adevărat că Maia Sandu îşi are şi propriile probleme: e femeie într-o lume a politicii excesiv masculină, conservatoare, fragilitatea şi lipsa de suflu pot fi constisitoare în campanie pentru a acoperi localităţile ţării măcar o dată şi pentru succesiunea de evenimente şi, mai ales, costă şi va costa tot mai mult asocierea tot mai vizibilă cu partidul anarhist, anti-sistem din România, USR, deşi a vizitat sediul PPE pentru a primi sprijin, de mână cu Viorel Cibotaru. Dar, în orice caz, e varianta cea mai bună astăzi.

De ce NU Andrei? Din raţiuni sensibil diferite, dar convergente cu capacitatea de creştere, atragere de voturi şi atenţie, profesionalism şi consecvenţă.

Igor Dodon (stânga) şi Maia Sandu (dreapta) FOTO Colaj Adevărul

Candidatul unic al dreptei. Abia primul pas, şi ăla tardiv

Am consemnat, în final, la mijlocul lui octombrie, cam cu 5 luni mai târziu decât putea fi îndeplinit, realizarea dezideratului de alegere a unui candidat unic al dreptei pro-europene de opoziţie care intră în turul doi al alegerilor prezidenţiale, urmând să se confrunte cu Igor Dodon. Maia Sandu a îmbrăcat această haină fiind cel mai bine plasat candidat, în acelaşi timp cel cu capacitatea cea mai mare de a atrage voturile celorlalţi. Este o realizare de salutat, deşi e tardivă şi se constituie abia în primul pas făcut pe drumul spre câştigarea alegerilor.

Greul însă abia începea. Şi el are câteva etape obligatorii.

Mai întâi, trebuie să vedem mobilizarea partidelor şi fostului candidat care o susţine pe Maia Sandu. PLDM a jucat un rol important, care, la momentul potrivit, ar trebui recunoscut, mai ales dacă se va angaja cu toate forţele în alegerea candidatului pe care-l susţine ca şi potenţial câştigător al cursei. De forţa de mobilizare depinde cel mai mult atingerea acestui deziderat. Fireşte, aşteptăm la angajarea totală – prezenţă şi efort personal, resurse, oameni – şi din partea PPDA. Aici e un joc fără întoarcere şi fără rest: dacă angajarea e pur formală, electoratul va migra liniştit către Maia Sandu şi nu se va mai întoarce vreodată la PPDA sau PLDM. Dacă, din contra, angajarea e deplină şi acest angajament se vede, e natural, transparent, puternic, atunci toate cele trei formaţiuni câştigă în primul rând prin realizarea dezideratului, relansarea speranţei că prognozatul Dodon Preşedinte poate fi bătut şi prin implicare alături de câştigător. Aici e miza. Cine mimează pierde.

Personal, în momentul de faţă, îi recomand lui Iurie Leancă să urmeze drumul trasat de către celelalte partide ale opoziţiei de dreapta. Practic, Leancă nu are nicio şansă, e evident, oricum în turul doi voturile merg încoace, provin din acelaşi bazin al PLDM, iar dacă nu face acest pas PPEM dispare după alegeri, pentru că alegătorii vor sancţiona trădarea din formula celor 4 partide ce negociază un candidat comun şi, dacă e absent, voturile nici nu se mai întorc vreodată. E calea logică şi gestul natural de făcut.

Cert e că la Chişinău avem o şansă clară să nu învingă partida euro-asiatică. O demonstrează şi sondajele, care arată clar că majoritatea a înclinat spre integrarea europeană, iar diferenţa între opţiunile Vest sau Est creşte simţitor.

Cu toate aceste elemente care ar realiza premizele ca noul candidat să fie gata de luptă şi de victorie, oricum e timpul scurt. Dar ascensiunea poate fi amorsată, campania poate fi desenată şi prezenţa cât mai vie a candidatului pe sticlă, dar şi la reuniuni publice în toată republica, alături de toate partidele şi liderii care o susţin, poate aduce saltul necesar şi să genereze trendul de creştere necesar câştigării turului doi. După asta lucrurile se acutizează şi ţin deja de resurse: bani, structură de partid, organizare, vizibilitate mediatică.

Aici va conta foarte mult tonul şi temele dezbaterii. Nu fac consultanţă prin mass media, dar lucrurile pot merge în direcţia corectă dacă discursul e planificat strategic. Pentru că turul întâi e clar, intrarea în turul doi e asigurată, mai e nevoie ca lângă candidat să vină pe rând tot mai mulţi votanţi pro-europeni, vizaţi fiind cu precădere votanţii partidelor de la putere. De aici începe rafinamentul discursului şi nuanţele campaniei. Dacă vor şti sau nu să se poziţioneze şi să aleagă tonul şi conţinutul, strategii campaniei unice vor câştiga, ia noi vom putea vedea primele semne curând. Dar cert e că la Chişinău avem o şansă clară să nu învingă partida euro-asiatică. O demonstrează şi sondajele, care arată clar că majoritatea a înclinat spre integrarea europeană, iar diferenţa între opţiunile Vest sau Est creşte simţitor.

În rest, componenta civică e la fel de importantă, capacitatea de a crea şi gestiona structuri civice non partinice care să susţină candidatura dreptei pro-europene şi să adune voturi non partizane, capacitarea votului celor care resping politicul, respectiv aducerea la vot a non-votanţilor. Iar aici calibrarea mesajului e importantă, ca şi alegerea ţintei. Ţinta e una, Dodon şi drumul eurasiatic pe care-l pregăteşte Republicii Moldova, federalizarea pe care o propăvăduieşte şi târârea RM în adâncul Siberiei. Am văzut deja cearta orchestrată Dodon-Lupu, care potenţează ambii combatanţi şi mişcă voturile de la unul la altul pe principiul vaselor comunicante. Tocmai de aceea ţintele nu sunt pro-europenii, nici măcar Lupu însuşi, care nu merită atâta atenţie, e lansat spre a pierde (dacă nu, îl aveam pe Pavel Filip sau Andrian Candu drept candidaţi, mai bine plasaţi decât Marian Lupu într-o asemenea cursă). Calibrarea efortului e de primă importanţă pentru eficienţă maximă. Iar aici Maia Sandu e cel mai bine plasată să joace acest rol. Să aibă suflu, resurse şi sprijin.

Iurie Leancă, candidatul PPEM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. FOTO ppe.md

Teoria votului util şi sinuciderea politică a lui Iurie Leancă

După eforturi generale susţinute, cu vreo 5 luni mai târziu decât ar fi fost cu adevărat util pentru a avea o victorie asigurată, opoziţia proeuropeană de dreapta a reuşit să desemneze un candidat unic. E adevărat că la drum au plecat 4 partide, prin martie-aprilie, cu PPEM inclus în grup. E adevărat că varianta optimă ar fi fost alianţa cu societatea civilă şi chiar un candidat exterior partidelor, dar nu mai judecăm astăzi în aceşti termeni, luăm realitatea prezentă şi ne uităm la evoluţii şi la şansele de succes.

Evident că nominalizarea e foarte târzie. Iar întârzierea provoacă dificultăţi în comunicarea publică a acestei schimbări majore, a existenţei candidatului unic, până în ultimul cătun. Asta e marea miză a grupării celor trei partide, să comunice public faptul că există un candidat unic. Iar acesta trebuie să ajungă în cât mai multe locuri împreună cu susţinătorii săi, în Republica Moldova, măcar în marile oraşe şi în localităţi rurale din preajmă, cu certitudine în Găgăuzia şi la Taraclia. Iar între timp să aibă şi o componentă de forţă mediatică pe baza căreia să se facă o comunicare deplină a acţiunilor şi a opiniilor, a programului şi a perspectivelor noului candidat.

În continuare, Igor Dodon e scontat cu prima şansă. E şi normal. E candidat vechi, are ca susţinător cel mai mare partid şi resurse despre care le aflăm din dezvăluiri ale foştilor camarazi şi şefi de campanie că provin de la finanţatori externi din Est, ale căror interese le apără. Şi el a început să-şi nuanţeze poziţia, pentru a nu speria votanţii, mai ales că majoritatea substanţială sunt pro-europeni. Dar Dodon trebuie stopat şi probabil ăsta e efortul şi mesajul pentru turul doi. Acum trebuie doar promovat noul candidat unic, decent, dar cu forţă şi vizibilitate, drept un reformist dar cunoscător al sistemului din interior, deci ponderat de realităţi. Nu revoluţionar, nu contestând sistemul, nu anti-statal şi anti-sistem (şi nu mă refer aici deloc la sistemul Plahotniuc, ”statul societate comercială”, ungerea rotiţelor cu bani nescontaţi, care au pervertit totul şi vor crea dificultăţi în viitor. Acest sistem trebuie eliminat, fireşte).

Povestea cu alegerile anticipate, impusă de Andrei Năstase, rămâne un bagaj ca un pietroi, pentru că e nerealizabil în contextul Republicii Moldova şi al majorităţii stabile existente. Mai mult, nu e atribuţia Preşedintelui să decidă anticipatele, ci, constituţional, incapacitatea de a trece două guverne succesive prin Parlament. Probabil aceasta ar fi ieşirea cea mai decentă pentru Maia Sandu, să susţină că, imediat ce va cădea Guvernul, după ce două noi încercări se vor dovedi eşuate în Parlament, va convoca imediat alegeri anticipate.

Deci avem candidat unic. Cum procedăm? Cât de relevant este acest fapt?

În continuare, Igor Dodon e scontat cu prima şansă. E şi normal. E candidat vechi, are ca susţinător cel mai mare partid şi resurse despre care le aflăm din dezvăluiri ale foştilor camarazi şi şefi de campanie că provin de la finanţatori externi din Est, ale căror interese le apără.

Toate sondajele de opinie, mai corecte sau mai aproximative, cu sau fără sociologi, toate consemnează perspectiva polarizării voturilor pe cei doi candidaţi, Igor Dodon – stânga pro-rusă, pro-uniune eurasiatică, pro-federalism nistrean, distructiv pentru stat şi anti-românesc pe fond, moldovenist-paseist (poate ar trebui să-şi întrebe copiii care au învăţat, ei, la şcoală românească cum şi ce) – şi Maia Sandu, opoziţia pro-europeană, un candidat reformist, moralist, femeie, principial şi cunoscător al sistemului din interior, fost ministru şi critic din interior al Guvernului din care a făcut parte.

Potrivit teoriei votului util, profilarea în prim plan a doi candidaţi, separaţi astăzi de 6, 8, hai 10 procente, dar mult în faţa plutonului urmăritor, dă naştere la polarizarea şi eliminarea din cursă a candidaţilor marginali. De ce ar vota cineva în turul întâi cu un perdant sigur cu 1, 3 sau 5, ba chiar 10 procente când cei doi vor pătrunde şi se vor bate în turul doi? De frondă, din protest, din prietenie faţă de un candidat sau din respect pentru partidul din care fac parte. Dar e o inutilitate flagrantă.

Primul înfrânt de nevoia votului util va fi Iurie Leancă. După ce şi-a luat aghezmuirea de la doamna Merkel, aşa cum şi-o fi luat-o, a primit o palmă pe linie PPE acolo unde Viorel Cibotaru şi Maia Sandu au fost primiţi de Joseph Daul, acelaşi care a salutat retragerea lui Năstase - pe care nu ne ferim să-l apreciem aici pentru gest şi să sperăm că va continua susţinerea reală a candidatului unic cât de poate de serios, din toate resursele sale - şi a cerut retragerea lui Iurie Leancă din cursă. Cred că în acest punct, mersul înainte în campanie e sinucigaş politic pentru Leancă, deja marcat de sancţiuni din interiorul partidului său pentru migrarea undeva la mijloc, între putere şi opoziţie, pentru trădare şi colaboraţionism. Dacă mai rămâne în cursă, Leancă e condamnat la un scor minuscul, iar electoratul va migra natural către candidatul unic al dreptei, chiar şi prin compatibilitatea cu bazinul fostului PLDM regăsit azi în spatele Maiei Sandu.

Următorii vizaţi natural de actuala situaţie vor fi în ordine Marian Lupu şi, în mai mică măsură (pentru că se află sub nivelul propriului partid şi sub marja de eroare, ca tendinţă de vot) Mihai Ghimpu. Înţeleg obligaţia candidaturii lor, dar dincolo de resursa administrativă şi mediatică, instituţională şi de partid în cazul PDM, şansa pierderii unor procente importante pe teoria votului util e evidentă. Marian Lupu a pierdut aplombul şi sensul de creştere spre procentele partidului va dispărea după primul sondaj în care va fi devansat cu peste 10 procente de Maia Sandu.

De altfel, şi sondajul prezentat pentru a-i departaja pe candidaţii dreptei a relevat fără dubiu şi fără drept de apel pierderea unor zecimi (pe acelaşi sondaj) în contextul intrării în luptă a candidatului unic Maia Sandu. Însă e clar că scopul acestor două săptămâni nu e, în nici un caz, bătălia cu Marian Lupu sau Mihai Ghimpu, nici pe departe - un asemenea proces i-ar potenţa. Scopul este auto-promovarea şi, ulterior, combaterea lui Dodon în turul doi. Voturile se vor mişca natural, în măsura în care orientarea pro-europeană clară şi lipsa unor porniri vindicative explicite vor defini poziţionarea candidatului unic al dreptei. Contestarea metodelor, a sistemului, nu a direcţiei sau a reformelor pornite, aceasta ar fi abordarea potrivită şi poate nu ar strica chiar, în turul doi, măcar o întâlnire şi o discuţie cu premierul Filip pe teme legate de situaţia reformelor. Ar permite şi semnalul unei aflări în funcţie deja, al preluării responsabile a situaţiei existente, nu fără critici şi soluţii alternative, dar sigur cu susţinerea orientării pro-occidentale.

FOTO Arhivă

Statul de drept şi limitele mandatului prezidenţial

Am privit cu atenţie lansarea campaniei electorale, în partea ei serioasă. În afara bătăliei sondajelor, mişcările vizibile au început abia după anunţarea candidatului unic al Opoziţiei. Cu toate controversele de rigoare - legate de acţiunea de retragere a lui Andrei Năstase şi lansarea comună a candidaturii Maiei Sandu măcar la Chişinău, dacă nu în teritoriu - totuşi trebuie spus clar că anunţarea candidatului unic este singura mişcare relevantă în băltirea actualei campanii electorale, chiar dacă gestul e tardiv, neconvingător şi încă ambiguu.

Ultima săptămână de campanie ne-a adus pe rând: interviul lui Vladimir Plahotniuc, elemente legate de activitatea guvernamentală cu relevanţă electorală, episodul Gorbunţov - episod care anunţă clar exilul auto-impus al primarului de Bălţi, pentru a evita arestarea meritată pentru implicarea în acte de criminalitate organizată. Peste toate, singurul punct important şi notabil, cu relevanţă directă în campanie, rămâne promisiunea unor candidaţi, dacă nu ameninţarea privind viitoarea arestare a unuia sau altuia dintre candidaţi sau actori politici. Alternativ, avem varianta mai nuanţată legată de numirea unui procuror general care să realizeze asemenea arestări.

Un Preşedinte urmăreşte întotdeauna prevederile constituţionale, care stabilesc strict limitele marjei sale de mişcare şi atribuţiile sale. Orice depăşeşte un asemenea statut este reprobabil şi condamnabil.

Aici merită să facem observaţiile de rigoare clarificatoare. Democraţia, europenismul şi regulile statului de drept presupun instrumente stricte, respectul pentru Constituţie şi legile ţării şi, mai ales, urmărirea strictă a procedurilor şi regulilor jocului, inclusiv sau în primul rând separarea puterilor în stat. De aceea afirmaţii ca cele de mai sus şochează şi îndreaptă lucrurile spre voluntarism artificial şi prezumţia necunoaşterii regulilor democratice de către cine îşi culege voturile proferând asemenea promisiuni.

Într-adevăr, un Preşedinte urmăreşte întotdeauna prevederile constituţionale, care stabilesc strict limitele marjei sale de mişcare şi atribuţiile sale. Orice depăşeşte un asemenea statut este reprobabil şi condamnabil. De aceea, un preşedinte democrat ar trebui să evite în spaţiul promisiunilor sale elemente care se referă la atribuţii care nu-i revin sau care revin direct unei cu totul alte puteri în stat, justiţia.

Este motivul pentru care m-am pronunţat pentru a exclude promisiunea organizării alegerilor anticipate, pentru simplul fapt că un preşedinte nu poate determina un asemenea proces. Mai mult, este şi nerealist a promite aşa ceva când perspectiva aceasta e pe termen lung, mai mult, aproape imposibilă într-un stat cu o majoritate stabilă şi un guvern stabil. Alegerile anticipate, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, pot fi organizate doar dacă măcar două numiri de prim-ministru nu reuşesc să întrunească voturile majorităţii în Parlament.

Şi atunci, într-o asemenea conjunctură, responsabilitatea pentru instabilitate şi incapacitatea formării guvernului ar putea reveni parţial tot Preşedintelui, dacă nu există argumente şi explicaţii corecte, pentru că Preşedintele nu a identificat şi ales corect, după consultări, un candidat potrivit pentru funcţia de premier pentru a constitui majoritatea. Prezumţia că un preşedinte ar nominaliza voit un premier care să eşueze în formarea guvernului şi obţinerea votului de învestitură de două ori, doar cu scopul de a organiza alegeri anticipate, este fundamental împotriva regulilor jocului şi profund condamnabilă ca joc politicianist, fapt care l-ar descalifica pe Preşedinte.

Preşedintele Timofti a reuşit un asemenea joc în condiţii speciale, atunci când, la nominalizarea celui de-al doilea candidat de prim-ministru, s-a prevalat de absenţa unei majorităţi formale şi de absenţa unei propuneri a partidelor pentru un candidat acceptabil societăţii. Imediat ce o asemenea majoritate s-a conturat, a fost utilizată candidatura acelei majorităţi alta decât Vladimir Plahotniuc, dar respectând majoritatea de coaliţie nou formată. E cam singura marjă de mişcare a Preşedintelui. Şi ţin să reafirm, ceea ce am mai spus o dată, preşedintele Nicolae Timofti va fi regretat indiferent de cine va prelua funcţia după 13 noiembrie.

Cca apărător al cetăţeanului, Preşedintele Republicii Moldova odată ales trebuie să vegheze şi să garanteze respectarea drepturilor la un proces corect pentru toţi cetăţenii statului pe care-l conduce.

În ceea ce priveşte arestarea unui politician, om de afaceri, cetăţean simplu, infractor notoriu sau oligarh ce a furat miliardul, acest pas nu îl poate face preşedintele, nici măcar un alt politician, ba nici procurorul general. Trec peste procedura de numire a procurorului general, ce nu-i oferă unui preşedinte puteri discreţionare asupra persoanei în cauză, decât dacă are şi acordul majorităţii. Dar chiar şi aşa, arestarea într-un stat de drept cu pretenţii de a se afla serios pe un drum european o face doar instanţa, judecătorii, şi asta cu dreptul de recurs al inculpatului.

Mai mult, şi cel mai mare criminal în serie, într-un stat de drept are garanţiile procesuale şi i se respectă drepturile procesuale şi drepturile individuale la apărare cinstită. Deci, abordarea privind arestarea cuiva într-o campanie prezidenţială e sancţionabilă din punctul de vedere al regulilor democraţiei, tocmai pentru că Preşedintele nu are nicio atribuţie în domeniu, nici măcar procurorul general pe care îl desemneză, admiţând că trece prin toate procedurile, ci instanţa, după două grade de jurisdicţie, cu respectarea tuturor regulilor şi cu pronunţarea definitivă şi irevocabilă a unei hotărâri judecătoreşti.

Din contră, ca apărător al cetăţeanului, Preşedintele Republicii Moldova odată ales trebuie să vegheze şi să garanteze respectarea drepturilor la un proces corect pentru toţi cetăţenii statului pe care-l conduce. Aceasta, da, este o atribuţie a unui Preşedinte de stat şi asta am aştepta să fie prevăzut în programele electorale şi în dezbaterile electorale reale între doi candidaţi cu şanse.

Spunea cineva că, de atâta dorinţă de a lua electoratul lui Andrei Năstase şi a demonstra că este suficient de hotărâtă, Maia Sandu riscă să-şi piardă propriul electorat. Nu cred că e chiar aşa, dar sigur nişa şi avantajul real al unui candidat unic al dreptei pro-europene de opoziţie este respectarea şi profesarea drepturilor omului, respectul pentru statul de drept, cunoaşterea şi aplicarea cu stricteţe a prevederilor constituţionale, legilor şi prevederilor altor acte normative subsecvente şi încadrarea strictă în atribuţiile ce-i revin unui şef de stat. Aşa va câştiga electoratul democrat, liberal şi european al Republicii Moldova.