Anatol Şalaru: Atacurile lui Dodon la adresa unioniştilor vin să mascheze teama lui faţă de Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale, Anatol Şalaru, consideră că atacurile preşedintelui ţării îndreptate împotriva unioniştilor „vin să mascheze subordonarea şi teama aproape congenitală a lui Igor Dodon faţă de Plahotniuc şi sistemul corupt ce domină Republica Moldova”.

Pentru Igor Dodon nu corupţia şi sistemul mafiot ce domină Republica Moldova reprezintă pericol. Nici armata Rusiei, care în 1992 ne-a împuşcat cetăţenii, nici faptul că separatismul în Republica Moldova a fost creat şi este întreţinut de Federaţia Rusă nu prezintă un pericol la adresa noastră”, a menţionat Şalaru într-o postare pe Facebook.

Potrivit politicianului, acuzaţiile nefondate la adresa României şi SUA „sunt generate de izolarea diplomatică în care Igor Dodon se bălăceşte”. 

„Relaţiile externe ale lui Igor Dodon sunt astăzi similare cu cele ale unui unui preşedinte de colhoz din „epoca de aur” a sovietelor. Dacă în relaţia cu Putin, Igor Dodon şi-a fixat statul de pudel, care ar fi statutul lui Dodon în relaţia cu Vladimir Plahotniuc? Cu siguranţă tot pudel! Astăzi, Igor Dodon a atins performanţa de a fi pudel la doi stăpâni”, a încheiat Anatol Şalaru.

În cadrul unui interviu pentru IPN, Igor Dodon a declarat că anume unionismul este astăzi cel mai grav factor destabilizator în Republica Moldova. În acest context, preşedintele ţării condamnă intenţia de lichidare a statalităţii moldoveneşti.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite