Aniversarea lui Helmut Kohl şi postarea lui Mihai Ghimpu

La 3 aprilie 2013, Helmut Josef Michael Kohl a împlinit 83 de ani. El a condus Germania 17 ani, din 1992, până în 1998, fiind şi artizanul integrării RDG în Patria Mamă.

Viaţa a făcut să fiu primul jurnalist - de pe meleagurile mioritice -, care să scrie despre prezenţa întâiului preşedinte interimar, al Republicii Moldova, în Parlamentul României, cu un titlu pe măsura speranţelor multor conaţionali, dar şi în virtutea unei convingeri personale de nezdruncinat, confirmată de un discurs, atunci, notabil. Titlul editorialului meu, din 30 aprilie 2010, vorbea de la sine: "Românul Mihai Ghimpu".

Peste patru săptămâni se vor împlini trei ani, de la acel moment, cu o semnificaţie istorică nealterată nici azi. Atunci, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a şocat Kremlinul, cu opţiunea sa de a nu trimite militari moldoveni la parada tradiţională, organizată la 9 mai. 

A ieşit imediat la rampă Serafim Urecheanu, care - cum tot conducea el un partiduleţ de buzunar - de patriot ce era, că doar îl primise pe Adrian Păunescu la Chişinău, rapid a declarat că preşedintele Ghimpu nu este de capul lui! Acum, liderul liberalilor de peste Prut - cu bunele şi mai puţin înţelesele clipe ale sale, din ultimele săptămâni - rămâne un protagonist al vieţii politice, iar urecheatul amintit este ignorat de opinia publică. 

Tot atunci, Marian Lupu, ex-mâna dreaptă a lui Vladimir Voronin, devenit ulterior liderul democraţilor de azi - cândva comunişti -, echilibrat, cum îi place să fie în situaţii publice şi în faţa presei, a replicat, prudent, că ar trebui să fie totuşi cineva, care să reprezinte Republica (ex-sovietică şi socialistă) Moldova la paradă. 

Cine credeţi că a sărit calul?

Vlad(imir) Filat, liderul Partidului Liberal Democrat, din landul cândva numit Basarabia, un areal lipsit azi de nordul şi sudul hăcuit de teroriştii veniţi de la răsărit. 

Nu numai că a reacţionat nervos, dar a şi dispus pregătirea unui detaşament de tineri, care a participat la parada amintită, fără ca Dmitri Medvedev, atunci preşedinte, şi Vladimir Putin, atunci premier, să le facă un minim semn de salut, respectuos, pentru pasul lor maiestuos. 

Cum să trateze imperatorul pe sclavi, altfel decât cu indiferenţă?

Nu era prima oară când europeanul Filat - filat în primul rând de KGB/FSB - demonstra că joacă dublu.

Şi constituia a N-a oară când arăta că el - nimeni altul din Alianţa pentru (DEZ)Integrare Europeană - conduce, cum vrea muşchii lui de arendaş al unor surse de venit extrem de suspecte, ţarina cu două milioane de batjocoriţi, încă sedentari între Prut şi Nistru.

Pe alţi 400.000 de mii a pus căpăstrul Rusia, în Transnistria, care îşi râde şi acum în barbă de eunucii Uniunii Europene, o structură cu abilităţi bancare, dar care - în absenţa Statelor Unite ale Americii - are doar ecusoane demne de veleităţi exprimate la nivelul...instructorilor militari trimişi să facă salturi prin poligoanele regimurilor ce aspiră, teoretic, la democraţie, prin Africa. 

Din fericire, un milion de cetăţeni ai republicii de peste Prut muncesc, la greu, în Occident. Şi tare nu le mai vine să revină acasă. Nu au pentru ce, nici la ce.

Doar la cine - bunei, părinţi, fraţi, surori, neveste sau soţi cu ochii plânşi de durere.

De ce din fericire? Măcar 1.000.000 din 3.900.000 înţeleg minciunile şi propaganda regimului autoritar al lui Vladimir Putin, atunci când se referă la comunitatea europeană - ca la iadul pe pământ. 

Din nefericire, circa jumătate de milion s-au dus să slugărească la ruşi. Despre ei se vorbeşte rar. Doar dacă unu-doi dintre ei au încălcat legea, presa pro-rusă din Chişinău jubilează de vestea ce o poate amplifica, pentru a demonstra cât de bandiţi, hoţi, violatori, oameni de nimic sunt...cei care vorbesc limba de stat (în genunchi, în faţa Kremlinului), din Republica Soră Moldova! 

Tot amintesc cifrele de mai sus, pentru ca tot mai mulţi europeni din dreapta Prutului, să înţeleagă că "Il capo dei capi", alias Vlad Filat, democratul Marian Lupu, liberalul Mihai Ghimpu şi comunistul Vladimir Voronin, se înfruntă, în declaraţii politice şi crize instituţionale ce mai privesc doar soarta a 2.000.000 de surghiuniţi între sceptrul ţareviciului Vladimir Putin - ai cărui trimişi imperiali bat pasul pe loc, să răsară busuioc, la Nistru - şi regimul de largă păcăleală naţională, din România, unde fiecare politician zice ce vrea mintea sa, la orice oră din zi, sau de talk-show televizat, probând o brambureală imagologică, în faţa căreia unii diplomaţi acreditaţi la Bucureşti preferă - atunci când decid să se amuze în faţa micului ecran - să se delecteze cu produsele lor naţionale, cum ar fi whisky/uischi, schnaps/şnaps sau chiar vodcă/votcă. Păi cum altfel?

Într-un asemenea context, politicianul MIhai Ghimpu a postat, pe 2 martie a.c., pe blogul său, al patrulea episod din serialul său preferat "Încă o dată despre "arta" trădării (IV)". 

L-am citit cu atenţie, aşa cum am procedat şi cu precedentele. De data asta, anumite comentarii se impun. 

Ce scrie, acum, conaţionalul Mihai Ghimpu?

"Istoria rămâne istorie şi nimeni nu o poate schimba, oricât ar dori şi oricât s-ar umfla unii, nici chiar Kremlinul cu toate “catiuşile” sale."

Catiuşe? Dacă se referă la lansatoarele de rachete sovietice, utilizate în cel de-Al Doilea Război Mondial, cu mare impact, distrugător - asupra trupelor adverse - şi imagologic - în rândurile locuitorilor din zona frontului -, atunci, azi, acestea pot fi evocate doar ca un element de referinţă pentru ceea ce au multe armate, cu denumiri diferite, dar principii de funcţionare identice.

Un război pe poziţii, cum a fost întâia confruntare militară, pentru eliberarea Transnistriei, de forţe ostile guvernului de la Chişinău, va mai fi posibil doar dacă aruncă cineva în aer Statuia Libertăţii de la New York. 

"Dar să vorbim - mai scrie Mihai Ghimpu - despre viitorul nostru democratic, european, naţional, pe care unii doresc să-l construiască fără a ţine cont de trecutul nostru tragic sau, dacă vorbim, să vorbim aşa încât să nu supărăm Kremlinul, sau doar cu permisiunea Stăpânului numit de Kremlin, adică Guvernatorul R.Moldova. Nimic să nu zboare, nimic să nu meargă, nimeni să nu mănânce fără voia Kremlinului, altfel vinul nu-i bun, merele sunt pătrate şi unicul vinovat este Ghimpu. Iar dacă europenii ne susţin, chiar dacă nu merităm pe deplin, ne înţeleg, şi pe alocuri ne mai iartă unele păcate fiindcă înţeleg că viitorul european nu poate fi pentru R. Moldova, dacă nu scăpăm din “ghearele” Imperiului Rus. Pe “alocuri” bine, pe unde mai puţin bine, pe “alocuri” rău de tot, dar R.Moldova încet, dar sigur a început să se apropie de Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă un bun început, în distanţarea sa de sfera de influenţă a Rusiei."

Poate mă înşeală memoria, dar Vladimir Filat nu a venit la putere împreună cu ceilalţi oameni politici care au profitat de manifestaţiile ample ale junilor moldoveni, din 7 aprilie 2009, de la care se împlinesc, duminică, patru ani  de dezmăţ asiatic, în numele unei democraţii mimate? 

Este însă adevărat că există şi azi imagini filmate cu Filat, pe treptele înfruntării dintre tinerii revoltaţi şi poliţiştii voronieni, în care acesta răspunde - în limba rusă! - unei reporteriţe TV, venită special de la Moscova, căruia îi spune că nu ştie ce s-a întâmplat - deşi faţa lui trăda mai degrabă liniştea tipică aceluia stăpân pe situaţie - dar se va informa.

Sfântă ...naivitate, nu-i aşa?

Cum a ajuns Filat premier? Păi, conform versiunii publice, generată de la nivelul liderilor A.I.E. s-a autopropus!

Marian Lupu viza preşedinţia, oricum o fi aceasta. Şi a prins-o doar ca interimar. Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu au ratat momentul să propună un liberal. Serafim Urecheanu nu conta în ecuaţie. 

Acum, cronicarul Ghimpu ne orientează în apele învolburate ale politichiei de la Chişinău:

"Dar Stăpânul (Guvernatorul) Kremlinului nu doarme, (altfel Kremlinul îi ia tot ce i-a dat, poate şi viaţa), îşi ia diplomatul negru (ciornîi cemodan) din seif  şi – poc! poc! – pe ce credeţi? Pe butonul “STOP R.Moldova!”, zicându-şi: ajunge, până aici, neruşinaţilor şi nemulţumiţilor, vă dau eu integrare europeană! În loc să fiţi recunoscători pentru “eliberare”, pentru limba şi naţiunea pe care v-am “dăruit-o”, care ne-a costat multă muncă şi nu doar muncă, deportări a sute de mii de oameni, foamete organizată, biserici distruse, rusificarea românilor moldoveni şi toate acestea şi multe altele doar pentru a vă aşeza în rând cu lumea. O să vedem noi cine-i stapânul! Şi din nou apasă, dar pe alt buton, pe butonul “START ŞEFU” şi îndată se aude: Da, stăpânul meu, ordonaţi. “Auzi, “şefu”, e timpul şi momentul să înaintăm, trebuie urgent de început atacul şi ar fi bine de revenit la “lupta cu mafia”. “Bine, dar poate folosesc accidentul tragic din Pădurea Domnească?” “Ce bravo eşti, dăi bătaie, “lupta cu mistreţii” e genială, lumea va fi de partea noastră şi astfel ne va fi uşor să punem denunţarea Acordului, demisia Guvernului, alegerile anticipate, în caz că refuză să te voteze din nou Prim-ministru, pe umerii Unionistului Ghimpu.” “Iată, asta-i marea politică, ai înţeles “şefu”? “Înţeles, tov. Guvernator!”. “Numai aşa UE va amâna semnarea Acordurilor cu RM.” “Înţeles, da, dar oricum le vor semna, nu anul ăsta, atunci la anul.” “Fără “dar”, ce, eşti surd, important anul acesta să nu fie semnate, până la anul mai este încă mult timp şi stai liniştit, au alţii grija Europei, Kremlinul. Tu trebuie doar să execuţi şi foarte important este să rămâi după aceasta Prim-ministru, doar zici că la anul se vor semna Acordurile. Ai înţeles?” “Da, am înţeles, dar dacă această criză va duce la alegeri anticipate?” “Pai, asta şi vrem! Tu, ce, n-ai înţeles până acum ce-i important pentru Rusia noastră – dezamăgirea europenilor, iată scopul care trebuie realizat. Şi toată această poveste trebuie să se întâmple ca în anul 1999, adică în anul sau înaintea evenimentului la care UE trebuie să ia o decizie favorabilă Republicii Moldova.”

Ce este nou, în citatul de mai sus?

Doar autorul. Mihai Ghimpu. Un lider politic care putea, din timp, să prevină - prin mijloace democratice - deraierea trenului Republicii Moldova în staţia imposturii.

Acum nu este deloc târziu, dar se pune şi problema responsabilităţii sale, dar şi a conducerii Partidului Liberal, faţă de tolerarea unui asemenea tip de relaţii, mai mult sau mai puţin voalate, dintre premierul autoritar din Chişinău şi liderul dictatorial de la Kremlin. 

A da vina pe Rusia, pe Vladimir Putin, pe practica exersată anterior, în 1999 - când preşedinte era Mircea Snegur şi coaliţia înfiripată democratic a fost trântită de la putere, pentru a trânti astfel uşa în nasul aspiraţiei europene, a Republicii Moldova - este doar o parte a adevărului!

Există nu puţini interlocutori, de peste Prut, inclusiv Mihai Ghimpu, care vorbesc azi despre trădare.

A cui? Eu cred altceva.

După desprinderea Republicii Moldova de Uniunea Sovietică, politicienii de la Chişinău, aidoma celor de la Bucureşti, nu şi-au trădat deloc interesele personale!

Îi pasă lui Voronin de comunism, cum îi pasă Papei de la Roma de liber schimbism! El vrea imunitate pentru el, familia sa şi cei apropiaţi, fiind conştient că altfel legea ar avea o decizie nu tocmai uşoară, dacă l-ar lua la bani mărunţi, în privinţa veniturilor personale şi a provenienţei averii familiei sale. 

Îi pasă lui Marian Lupu de lărgirea influenţei partidului său în ţinutul găgăuzilor, precum lui Dmitri Medvedev, când i s-a propus să îşi depună candidatura pentru un al doilea mandat de preşedinte al Rusiei! A condus şi conduce legislativul de la Chişinău şi vrea să mai strălucească, în arena politică, în următorii ani. 

Îi pasă lui Vladimir Filat de viitorul european al Republicii Moldova exact de cum ar fi, chipurile, interesat preşedintele chinez Xi Jinping să intre, cu ţara sa, în componenţa Uniunii EuroAsiatice a lui Putin!

Tocmai pentru că ştie că Moscova nu va mai putea trece Nistrul, iar la Bucureşti zâzania este mare, Filat se joacă cu loteria propriilor şanse la Chişinău.

Îi pasă lui Mihai Ghimpu de moldoveni, pe care uneori îi face europeni, alteori români? 

Când l-am văzut plecând în turneu fulgerător, prin Berlin şi Bruxelles, mi-am zis, iniţial, că da. Şi m-a bucurat dinamismul său.

Când am aflat ce zice despre cel mai pro-occidental ministru - cel al apărării -,  din guvernul în funcţiune, am fluierat a pagubă.

Iar când a început să îi eticheteze pe jurnaliştii nefavorabili opiniilor sale, m-am întrebat dacă mai are consilieri de presă, de imagine sau cum s-or mai numi ei la sud de Lacul Ghidighici, ia ghici!

Mai nou, la Bucureşti, voci ale unor ctitori visători, fără sânge în instalaţiile ştiute, bat câmpii despre necesitatea unui plan al reunificării. 

Ce ar mai râde la auzul acestei perle propagandistice însuşi Helmut Kohl, care azi, pe 3 aprilie, a împlinit venerabila vârstă de 83 de ani, din care 17 a condus Germania, iniţial pe cea de vest, apoi pe cea unificată. 

Planul său? Conform Constituţiei RFG - reunificarea. 

Şi pentru asta nu s-a împiedicat în neputinţele, scuzele şi laşităţile altor compatrioţi ai săi. 

Nu partide conjuncturale, lideri vremelnici, platforme civice dogmatice, organizaţii studenţeşti mai degrabă câmpeneşti, au realizat unirea RFG cu RDG. 

Ci un conducător puternic, care a ştiut să impună respect şi să determine şuvoiul majoritar naţional să îl asculte.

Nu are România aşa ceva? Nu vă grăbiţi cu răspunsul!