Ciprul de Nord, enclava din coasta Uniunii Europene
0
Divizaţi timp de 39 de ani, ciprioţii turci şi cei greci speră că recesiunea economică va readuce părţile la masa de negocieri. „Adevărul“ vă prezintă viaţa din Ciprul de Nord, un stat- fantomă la marginea UE.
Înconjurat de Marea Mediterană şi păzit de munţii Kyreniei, Ciprul de Nord impresionează prin elemente păstrate din vremurile coloniei britanice, dar şi prin cultura turcă pe care o redescoperi aici. Atât pe litoral, cât şi în oraşe dai de imagini desprinse parcă din ghidurile turistice, cu hoteluri de lux, maşini englezeşti, cazinouri şi restaurante cu ospătari care te recrutează chiar din stradă.
Dincolo de frumuseţea comercială, „republica turcă a Ciprului de Nord“, cum îi spun locuitorii din regiune, este inexistentă pentru comunitatea internaţională. Turcia este singura ţară care-i recunoaşte „independenţa“ şi care face legătura dintre cei aproximativ 300.000 de ciprioţi turci din nordul insulei şi restul lumii. Pe pista aeroportului Ercan aterizează doar avioanele companiilor turceşti. Tot din Turcia vin şi majoritatea turiştilor, investitorilor, dar şi moneda – lira turcească. Zâmbetul vânzătorilor este asigurat dacă întinzi şi bancnota Uniunii Europene sau cea a Marii Britanii. „Aici totul este posibil. Un euro face cât 2,40 de lire turceşti, iar lira sterlină este 2,76. Restul îl doriţi în lire sau în euro?“, mă întreabă un vânzător care îmi oferă o sticlă cu apă, în timp ce afară clocotesc +40 de grade Celsius.
LEGAŢI DE TURCIA
Peste 60% din produsele de pe rafturile magazinelor provin din Turcia şi doar 16% din UE. Datele Camerei de Comerţ Cipriote Turce, care eliberează certificate de circulaţie pentru mărfurile produse în nordul insulei, arată că ciprioţii turci importă combustibil, maşini de transport, confecţii şi produse farmaceutice. Exportă citrice, produse lactate şi băutura tradiţională numită raki. Peste 50% din acestea ajung în Turcia, iar 30% - în Orientul Mijlociu. „Din păcate, celelalte state nu ne recunosc, de aceea toate relaţiile pe care le avem cu lumea exterioară le stabilim prin intermediul autorităţilor din Turcia. Sudul Ciprului a fost acceptat ca membru al UE şi, în contextul crizei economice, poate cere ajutor de la UE, noi însă putem conta doar pe Turcia. Avem o relaţie de prietenie, asemenea uneia dintre doi fraţi, pentru că până la urmă suntem acelaşi popor“, explică Dervis Eroglu, liderul „republicii turce a Ciprului de Nord“.
ÎN SUD, CU PAŞAPORT EUROPEAN SAU CU VIZĂ SCHENGEN
Uniunea Europeană este la câţiva paşi distanţă de republica autoproclamatul stat. Nordul şi sudul sunt despărţite prin sârmă ghimpată şi garduri gigantice. Aşa-numita linie verde se întinde pe 3% din teritoriul insulei, unde din 1974 se află pacificatorii ONU. Aceeaşi linie divizează capitala Republicii Cipru – Nicosia, botezată Lefkosa în nord. Dacă cetăţenii celor două părţi pot traversa oricând punctele de control, nu orice turist care a debarcat în nord poate trece în sudul insulei. Dacă vii dintr-un stat din afara UE şi nu ai viză Schengen în paşaport, nu ai cum să intri legal pe teritoriul Ciprului de Sud. Cetăţenii europeni primesc o foaie cu o ştampilă, iar în câteva secunde păşesc în spaţiul Uniunii Europene.
Unul dintre cele mai populare puncte de trecere este cel din apropierea străzii Ledra. Aici, într-o piaţă de mărfuri şi suveniruri, cumpărătorii sfidează izolarea economică a regiunii autoproclamate. „Luăm lucruri tradiţionale mai ieftine, care sunt diferite de ceea ce avem noi. Ciprioţii turci fac acelaşi lucru din aceleaşi motive. Cumpărăm şi lucruri de calitate care nu se găsesc în magazinele noastre“, spune Giorgos Yiasemides, din sudul insulei.
DEZBINAŢI DE TRECUT
Fluxul ciprioţilor greci încetează în perioada evenimentelor ce dezbină cele două extremităţi. Unul dintre cele mai importante este marcat la 20 iulie. „Pentru turcii ciprioţi, intervenţia militară turcă, ce a început la 20 iulie 1974, este percepută ca o acţiune de salvare. În Sud, această dată aminteşte de război şi distrugere. Problema este că turcii nu au mai plecat de aici. Companiile turceşti investesc în nord şi-şi însuşesc pământurile în numele dezvoltării“, explică Orestis Tringides, cercetător la Institutul de Studii Socio-Politice din Cipru de Sud. „Nu suntem un stat integru, dar vina aparţine atât celor de nord, cât şi celor din sud. Niciuna dintre părţi nu acţionează responsabil. Oamenii trebuie să aibă o identitate cipriotă înainte de cea greacă sau turcă. Trebuie să lupte pentru Cipru, nu pentru Turcia sau Grecia“, susţine expertul.
PARADA MILITARĂ DIN 20 IULIE
Şi în acest an ziua a fost sărbătorită cu fast şi paradă în partea de nord a insulei. Oficiali turci (singurii invitaţi străini la ceremonie), veterani şi sute de localnici veniţi cu baloane albe şi roşii urmăresc cu atenţie militarii şi tancurile care defilează şi paraşutiştii care aterizează chiar în faţa liderului republicii autoproclamate.
„Venim în fiecare an la această manifestaţie pentru că este ziua libertăţii noastre. Dimineaţă asistăm la paradă, iar mai apoi sărbătorim în familie. Vedeţi acest picior? Nu-l pot mişca din cauza că atunci când m-am născut era război, iar medicii nu mi-au putut acorda asistenţă. Nu-mi doresc decât pace. Nu vreau să se schimbe nimic“, spune Candas Ozer, un bărbat care s-a născut în 1974.
FIECARE ARE REALITATEA LUI
Nu este însă o sărbătoare pentru toţi locuitorii din nordul Ciprului. „De cele mai multe ori, această zi este marcată de oamenii care vin din altă ţară, în majoritate turci. Pentru mine este o zi înfiorătoare, dar şi una obişnuită, în care nu fac nimic“, susţine Turgut Denirgil. Dezamăgit de negocierile fără finalitate, tânărul speră că va fi găsită o soluţie sub presiunea crizei economice. „În 2001-2002, nordul Ciprului a trecut printr-o criză economică severă. Atunci oamenii au început să gândească altfel, să înţeleagă că mai există şi alte modalităţi de a trăi pe această insulă. Mai avem nevoie însă şi de dorinţa de a soluţiona această problemă, pentru că fiecare are o realitate a lui“, conchide Turgut.
Pe timp de criză, sudul poate cere ajutor de la UE, noi însă putem conta doar pe Turcia. Avem o relaţie ca între fraţi, suntem acelaşi popor. Dervis Eroglu, liderul „republicii turce a Ciprului de Nord“
Epopeea conflictului cipriot
Insula Cipru au fost divizată în 1974, în urma unor ostilităţi militare. Partea de Sud (2/3 din teritoriu) este controlată de ciprioţii greci, iar partea de Nord – de ciprioţii turci. Anterior, în 1967, ultranaţionaliştii greci au organizat o lovitură de stat, urmând să aibă loc alipirea insulei la Grecia. În replică, armata turcă a intervenit „pentru a proteja minoritatea turcă din Nord“. Încă din 1964 ONU a trimis forţe de menţinere a păcii în zonă. Nordul şi-a autoproclamat independenţa în 1975, iar în1983 s-a autodeclarat „republica turcă a Ciprului de Nord“. În afară de Turcia, toate guvernele lumii recunosc doar suveranitatea Republicii Cipru pe întreaga insulă. În 2004, Ciprul divizat a aderat la UE după ce referendumul propus de ONU, numit Planul Annan, pentru crearea unei federaţii a fost aprobat de turcii din Nord, dar respins de etnicii greci din Sud.
Oamenii trebuie să aibă o identitate cipriotă înainte de a avea una greacă sau turcă. Trebuie să lupte pentru Cipru, nu pentru Turcia sau Grecia. Orestis Tringides, cercetător
Jurnalistul Ovidiu Nahoi: „A fost o separare artificială, dar mai există o tensiune“
Ceea ce m-a şocat când am vizitat Ciprul era faptul că oamenii aceştia au trăit împreună până în 1974. A fost o separare artificială, iar ei încă se tem de consecinţe. Nu s-a întâmplat nimic foarte rău după acea separare. Nu s-au bătut, nu au fost forme de terorism, dar există o tensiune care se simte.
Nimeni nu are dreptate întru totul, dar parcă mai mult aş înclina de partea turcilor. Ei au fost scoşi din jocul democratic prin Constituţia care s-a aprobat după câştigarea independenţei (n.r. - 1960), când au devenit o minoritate şi nu mai aveau niciun cuvânt de spus. Ciprioţii greci erau cei care, la un moment dat, în 1974, au militat pentru unirea insulei cu Grecia şi era clar ce statut urmau să aibă ciprioţii turci acolo. Turcii s-au temut că istoria se va întoarce, că o să li se facă şi lor ceea ce ei le-au făcut grecilor în Asia Mică.
Fiecare dintre părţi a greşit. Totuşi, cred că Ciprul de Nord ar fi mai interesat în soluţionarea conflictului, pentru că este nerecunoscut. Ciprioţii greci sunt membri ai UE. Sigur, rămân moştenirile grele ale conflictului din 1974: teritorii părăsite, case, averi lăsate acolo.
PARADOXUL CETĂŢENIEI
Cred că este cea mai militarizată zonă a Europei. Prezenţa armatei turce complică lucrurile. Turcii au adus şi colonişti din Anatolia, care nu sunt recunoscuţi drept cetăţeni ai statului Cipru. Ei sunt cetăţeni ai Turciei. Prezenţa lor a schimbat raportul populaţiei şi a devenit deranjantă chiar şi pentru ciprioţii turci. Cei nativi sunt mai evoluaţi, au fost sub ocupaţie britanică, au alte standarde. Coloniştii creează o problemă socială.
E o situaţi paradoxală acolo. Ciprioţii născuţi pe insulă, chiar turci fiind, sunt în mod individual cetăţeni ai Ciprului şi ai Uniunii Europene, se bucură de toate drepturile cetăţenilor europeni, inclusiv de cele sociale: pot să meargă în Ciprul de Sud la medic, pot să-şi dea copiii la şcoală acolo, pot folosi paşapoartele cipriote pentru a călători. Pentru a merge în Turcia, însă, ciprioţii au nevoie de acte emise de aşa-zisele autorităţi din Nord, fiindcă turcii nu recunosc documentele din Republica Cipru.
Se încarcă comentariile...
