Comisia de la Veneţia găseşte inoportună modificarea sistemului electoral din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Andrian Candu via Facebook
FOTO Andrian Candu via Facebook

Modificarea sistemului electoral din Moldova în forma propusă de PDM şi PSRM nu este oportună, cred experţii Comisiei de la Veneţia. Potrivit opiniei publicate astăzi, 19 iunie, integral, printre riscurile majore ale proiectului se numără expunerea candidaţilor din circumscripţiile uninominale la interesele de afaceri locale şi reprezentarea redusă a femeilor în Parlament.

Autorii opiniei menţionează că proiectul a fost adoptat rapid în Parlament, fără a fi precedat de dezbateri largi şi deschise în societate. Potrivit lor, numărul mare de voturi cu care a fost susţinut proiectul e doar un consens formal şi nu unul real şi larg, împărtăşit de celelalte partide politice şi de societatea civilă. Comisia nu recomandă implementarea unei reforme atât de ample fără un consens pe măsură.

Membrii Comisiei se mai arată nedumeriţi de modul în care vor fi constituite circumscripţiile uninominale, atât în ţară, cât şi peste hotare sau în regiunea transnistreană. Ei avertizează că această neclaritate e o potenţială vulnerabilitate a sistemului propus.

Potrivit experţilor de la Veneţia, schimbarea sistemului electoral fără a reglementa mai bine finanţarea candidaţilor şi fără a sigura transparenţa acestui proces nu va asigura o integritate mai înaltă a candidaţilor, unul din scopurile declarate ale reformei.

Alte obiecţii ţin de păstrarea unui prag electoral înalt care avantajează partidele mari, dar şi creşterea numărului de alegători pe secţie de votare de la 3000 la 5000, fapt care va îngreuna munca funcţionarilor electorali şi va spori probabilitatea neregulilor.

Comisia de la Veneţia notează că a emis o opinie asemănătoare în 2014, cu privire la precedenta tentativă de a institui sistemul mixt de vot şi că majoritatea problemelor subliniate atunci rămân valabile azi, iar noul proiect nu pare să le fi abordat. În concluzie, Comisia găseşte inoportună modificarea sistemului electoral în forma propusă acum.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite