Cooperarea Moldova-NATO: alegere strategică sau joc politic?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
nato moldova

Între 29 ianuarie şi 2 februarie, un grup de experţi din cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a vizitat Republica Moldova pentru a ajuta la redactarea şi punerea în aplicare a documentelor strategice ale ţării, inclusiv strategia naţională de apărare şi strategia militară, precum şi planurile de acţiune aferente.

Această vizită a făcut parte din Iniţiativa NATO privind Consolidarea Capacităţilor de Apărare pentru Republica Moldova (DCBI), care a fost lansată în 2015 şi se apropie de sfârşitul primei etape. Ministerul Apărării al Republicii Moldova speră să înceapă în curând a doua etapă a DCBI, care ar presupune instruirea nemijlocită a diferitelor ramuri ale Forţelor Armate (Army.md, 29 ianuarie). Cu toate acestea, pentru a fi promovat în cea de-a doua fază, guvernul trebuie să-şi manifeste angajamentul politic de a spori capacitatea de apărare a ţării, ceea ce se reflectă cel mai bine într-un buget mai mare pentru apărare. Cu toate acestea, chiar dacă guvernul, în lipsă cronică de bani, va găsi resursele necesare pentru creşterea cheltuielilor pentru apărare (o lucru problematic într-un an electoral) - toţi cei 29 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice vor trebui să aprobe iniţierea celei de-a doua faze a DCBI pentru Moldova. Având în vedere contextul geopolitic regional actual dar şi incertitudinile politice interne ale Republicii Moldova, unele ţări NATO ar putea avea rezerve.

Guvernul moldovean încearcă în prezent să-şi dovedească angajamentul şi alura pro-occidentală prin alte mijloace.

În mod surprinzător, în pofida vulnerabilităţilor majore la domeniul apărării Republicii Moldova, inclusiv a unui conflict îngheţat în Transnistria, cheltuielile de apărare ale ţării nu au constituit niciodată prilejul unei dezbateri publice de amploare. Bugetul apărării a crescut în perioada în care Partidul Comuniştilor (PCRM) era la putere, ajungând la 0,61% din PIB în 2008 - cel mai înalt punct până în prezent. În acelaşi an, Parlamentul a aprobat Conceptul de Securitate Naţională, care, subliniind neutralitatea militară, a enumerat separatismul, tensiunile interetnice, terorismul şi dependenţa energetică de un singur furnizor printre ameninţările cheie la adresa securităţii Republicii Moldova (Lexjustice.md, 22 mai 2008). Cu toate acestea, apărarea nu a mai fost o prioritate a coaliţiei pro-europene care a ajuns la putere în 2009: cheltuielile pentru apărare au început să scadă, atingând doar 0,27% din PIB în 2011 (Expert Grup, aprilie 2016). Chiar după anexarea Crimeei şi în plin război în Donbas, cheltuielile de apărare ale Republicii Moldova s-au situat la 0,42% în 2016 şi 0,40% în 2017 (Gov.md, 2017). Bugetul pentru apărarea naţională pentru anul 2018 a fost stabilit la doar 0,39% din PIB, sub nivelul anului 2008 (Viitorul.org, 21 decembrie 2017). Este puţin probabil ca acest lucru să însemne un angajament politic semnificativ al Chişinăului pentru a lansa a doua fază a DCBI. Prin urmare, guvernul moldovean încearcă în prezent să-şi dovedească angajamentul şi alura pro-occidentală prin alte mijloace.

După numirea unui ministru al Apărării pro-occidentale, deşi în circumstanţe controversate (a se vedea EDM, 16 noiembrie 2017), guvernul a aprobat apoi Strategia Naţională de Apărare şi planul de acţiune pentru perioada 2017-2021. Între timp, Strategia de Securitate Naţională elaborată pe timpul preşedintelui Nicolae Timofti rămâne în aer după ce preşedintele Igor Dodon a retras documentul din procesul de examinare (Realitatea.md, 27 iunie 2017). Printre priorităţile Strategia Naţională de Apărare se numără asigurarea forţelor armate cu echipament şi instruiri moderne, revizuirea structurilor de forţă şi a responsabilităţilor acestora, precum şi armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul apărării cu normele europene (Gov.md, 1 noiembrie 2017). Cu toate acestea, achiziţionarea de echipament militar modern va fi o provocare, deoarece cheltuielile bugetare abia acoperă costurile de întreţinere ale sistemului de apărare al ţării. Guvernul va trebui să mizeze pe donaţii din partea partenerilor internaţionali, o modalitate deloc durabilă de fortificare a capacităţilor de apărare, mai ales că Moldova se află într-un război diplomatic cu Rusia, care a intensificat numărul exerciţiilor sale militare în Transnistria (Mil.ru, 19, 2017).

După ce partidul de la guvernare a expulzat cinci diplomaţi ruşi sub acuzaţii de spionaj în luna mai şi l-a declarat pe viceprim-ministrul rus Dmitri Rogozin persona non grata în august, majoritatea controlată de Partidul Democrat a interzis ştirile şi emisiunile politice din ţări care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră (CTT), Rusia şi câteva state membre ale Uniunii Europene. Majoritatea Democrată de la Chişinău se gândeşte să emită Rusiei un cont de plată pentru ocuparea teritoriului moldovenesc timp de 25 de ani (Zdg.md, 12 ianuarie, Noi.md, 18 ianuarie). Curios e că singurul răspuns oficial al Moscovei până în prezent a fost o declaraţie de condamnare a demersurilor din partea Democraţilor moldoveni aprobată de camera inferioară a parlamentului rus (RIA Novosti, 24 ianuarie).

Lipsa de informaţii autentice despre NATO este o problemă cel puţin la fel mare ca şi dezinformarea pe această temă.

În mod ironic, unii parlamentari ruşi au sugerat că postul de televiziune de stat Perviy Kanal să-şi anuleze contractul de retransmisie semnat cu liderul Partidului Democrat, oligarhul Vlad Plahotniuc (Pnp.ru, 24 ianuarie). De fapt, în Moldova se discută de ceva vreme precum că acel contract extrem de profitabil al lui Plahotniuc cu această maşină de propagandă rusească de stat Perviy Kanal se apropie de final şi este puţin probabil să fie reînnoit, astfel că afaceristul transformat în politician a decis să extragă nişte dividende politice dintr-o situaţie în care altfel ar fi avut doar de pierdut. De fapt, această întreagă cruciadă democrată împotriva propagandei ruse se poate dovedi inutilă, deoarece instrumentele de propagandă rusească înregistrate în ţările care au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră pot continua să difuzeze propagandă în Moldova. Mai mult, dacă Rusia ratifică convenţia menţionată, interdicţia impusă recent devine nulă. De asemenea, propaganda TV încorporată în conţinut non-politic, TV prin satelit şi online rămâne neacoperită (Zdg.md, 12 ianuarie). Acest lucru indică faptul că, în locul unei lupte autentice împotriva propagandei ruse prin intermediul instanţelor de judecată şi a regulamentelor din domeniul audiovizualului, eforturile Partidului Democrat maschează motivaţii ascunse de a exploata retorica anti-rusească pentru a spori imaginea pro-occidentală, de altfel foarte discutabilă, a lui Plahotniuc într-un an electoral care se poate dovedi crucial (a se vedea EDM, 30 ianuarie).

Un sondaj recent comandat de Centrul NATO în Moldova a arătat că doar 27% dintre respondenţi ştiu despre Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (Nato.md, 6 februarie). Astfel, lipsa de informaţii autentice despre NATO este o problemă cel puţin la fel mare ca şi dezinformarea pe această temă. Combaterea influenţei şi propagandei ruseşti este importantă, dar fără a avea o discuţie publică serioasă despre angajamentul Moldovei de a-şi spori capacităţile de apărare şi de a reevalua statutul de neutralitate al ţării în contextul cooperării sporite cu NATO, subiectul va rămâne o tactică electorală în detrimentul unei decizii strategice.

Notă: Acest articol a fost scris pentru Fundaţia Jamestown din Washington, iar originalul poate fi accesat aici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite