Deşi are un salariu de 10.000 de lei pe lună, Dodon va dona 1 milion de lei pentru reparaţia unei biserici VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că declara anterior că are un salariu lunar de circa 10-11 mii de lei şi spunea că nu are afaceri, Igor Dodon a anunţat sâmbătă, 20 ianuarie, că va dona 1 milion de lei pentru reparaţia Catedralei Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Comrat.

„Voi ştiţi atitudinea mea faţă de ortodoxie. Eu întotdeauna am apărat ortodoxia. Eu mereu am chemat oamenii să se roage şi să creadă în Dumnezeu, fiindcă fără de credinţă ţara noastră nu are viitor”, a declarat Igor Dodon într-un discurs ţinut chiar în Catedrala Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Comrat.

Preşedintele ţării a menţionat că, în septembrie 2018, la Chişinău, ar urma să vină Patriarhul Rusiei, Kiril.

„Noi vom face tot posibilul ca Patriarhul să vină pentru prima oară şi la Comrat”, a subliniat şeful statului.

Apoi, Dodon a anunţat că a găsit surse financiare pentru a face un „cadou” din partea sa şi a familiei sale, precizând că e vorba de 1 milion de lei pe care îl va dona Catedralei Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Comrat, pentru reparaţia bisericii până la venirea Patriarhului Kiril.

Dacă pornim de la ideea că Igor Dodon are un salariu lunar de aproximativ 10.000 de lei, în aşa caz 1 milion de lei constituie salariul lui pentru opt ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite