Dodon va participa la manifestaţii separatiste? Şeful statului îşi anunţă prezenţa la „Ziua proclamării Republicii Găgăuzia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon anunţă că va participa pe 19 august „la festivităţile prilejuite de Ziua proclamării Republicii Găgăuzia”. Deşi aşa-numita „Republica Găgăuzia” s-a autoproclamat şi nu a fost recunoscută de nimeni, ba mai mult ca atât a fost considerată ca fiind regiune separatistă între anii 1990 - 1994, şeful statului nu a ezitat să accepte invitaţia la eveniment, făcută de başcanul Găgăuziei, Irina Vlah.

„Am acceptat invitaţia de a participa, în data de 19 august, la festivităţile prilejuite de Ziua proclamării Republicii Găgăuzia şi de Ziua oraşului Comrat”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele a mai adăugat că îi va felicita „cu plăcere” pe locuitorii Autonomiei cu ocazia acestor sărbători, iar cadoul şefului statului pentru populaţia din regiune va fi „un concert cu participarea formaţiei „Serebro” (Rusia) şi a interpretului Aleksandr Marşal”.

Evenimentul festiv va avea loc în data de 19 august, în Piaţa din centrul oraşului Comrat, începând cu ora 19.00, a mai precizat Igor Dodon.

Amintim că Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia şi-a obţinut statutul de autonomie în componenţa Republicii Moldova în anul 1995, după Parlamentul moldovean i-a oferit regiunii statut juriric special în cadrul Republicii Moldova. Între anii 1990 - 1994, regiunea a fost autoproclamată ca Republica Găgăuzia, independentă de Republica Moldova şi parte a Uniunii Sovietice, fapt nerecunoscut de Chişinău şi de comunitatea internaţională.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite