Dumitru Diacov: Declaraţiile unor partide că nu vor face coaliţie cu PDM sunt retorică preelectorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţiile unor partide de dreapta din opoziţie care spun că nu vor face coaliţie cu Partidul Democrat dacă vor ajunge în următorul Parlament este retorică preelectorală. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

În opinia lui, PDM întotdeauna a fost în centrul discuţiilor şi fără democraţi niciodată nu a fost posibil de avut o guvernare eficientă.

„Tabloul politic al Parlamentului arată în felul următor: noi avem o stânga radicală şi avem o dreaptă câteodată radicală sau mai puţin radicală care între ele niciodată nu se aşează la masă şi rolul Partidului Democrat de a diviza aceste extreme când trebuie sau de a le aşeza la masă atunci când trebuie de luat decizii este unul foarte clar şi s-a manifestat pe parcursul acestor ani”, afirmă Dumitru Diacov.

Preşedintele de onoare al PDM susţine că până la alegeri este o situaţie şi nimeni nu se aşteaptă ca partidele de opoziţie să facă declaraţii de dragoste faţă de partidul de guvernământ, iar în noaptea de după scrutin, atunci când se numără voturile, este deja altă situaţie şi se vor începe discuţiile.

„Partidul Democrat a făcut întotdeauna coaliţie cu partidele de centru-dreapta”, spune Dumitru Diacov.

Analistul Nicolae Negru se întreabă dacă partidele de dreapta care afirmă că nu vor face alianţă cu PDM în cazul în care acced în următorul Parlament vor face coaliţie cu socialiştii? Potrivit lui, o versiune ar putea fi ca să se meargă în alegeri anticipate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite