Igor Dodon poate aduce interesele Uniunii Eurasiatice la graniţa României

Până la urmă, despre asta e vorba, indiferent cum se va încera prezentarea rezultatului alegerilor de ieri din Republica Moldova.

Nu mai e o opţiune teoretică, un proces îndepărtat, nu mai există variante de schimbare a macazului: partida pro-rusă a câştigat alegerile în R.Moldova, în ciuda unei mobilizări exemplare a partidelor reunite în alianţa pro-europeană. Reunite însă târziu şi neavând tenorii politici de forţă? Posibil. Numai că, chiar dacă l-ar fi avut, nu mai puteau convinge un electorat tradiţional profund divizat şi din ce în ce mai departe de mizele indicate drept câştigătoare de consilieri politici depăşiţi de situaţie şi care cam pierduseră demultişor contactul cu realitatea şi nu vedeau că alegerile urmau să fie căştigate de cei care veneau cu un argument economic uşor de recunoscut, de înţeles şi de asimilat drept condiţie de supravieţuire naţională.

Avându-l pe Igor Dodon drept rotiţă de transmisie în sistem, ruşii n-au avut ce prea mare efort a face, deoarece, practic, apele erau destul de limpede împărţite. Şi asta nu de acum, nu de ieri, ci din momentul în care strategii Kremlinului au reuşit să bulverseze întreg sistemul imaginat de cei de la Bruxelles pentru a menţine un contact strâns cu statele din „vecinătatea apropiată“, acel Parteneriat Estic în care s-au investit sume enorme plătite de un contribuabil european căruia i se explica fără încetare că statele-ţintă erau nu numai pline de entuziasm în a aplica programul de reforme dureroase şi complicate impuse de UE, ba chiar erau şi mulţumite cu maximum de statut care li se oferea, adică unul care excludea sine die aderarea la UE.

Întreg Parteneriatul Estic a intrat în vrie profundă atunci când, în cazul Ucrainei, a fost făcut testul de rezilienţă al ofertei sistemului de sprijin politic, economic şi militar pe care se putea baza un stat din regiune (fostă parte componentă a URSS) din partea structurilor euro-atlantice în caz der destabilizare gravă sau chiar de apariţie pe teritoriul naţional a unui conflict deschis sau unei situaţii de „război îngheţat“. Dincolo de câteva încercări la limita a ceea ce ruşii ar fi putut considera drept primejdios sau ofensator, occidentalii au dat senzaţia că au abandonat regiunea şi că, de fapt, statele respective vor trebui să se descurce singure în faţa ameninţării colosului vecin şi al politicii sale agresive şi, de cel puţin un deceniu, dominată de dorinţa refacerii puterii şi influenţei URSS.

Ce se petrece acum, fără niciun dubiu, semnifică încă un pas spre intrarea într-o nouă etapă a unui joc regional deosebit de amplu şi, de decenii, pregătit cu minuţie de strategii Kremlinului. În opinia mea, suntem gata să intrăm în faza acută de confruntare a marilor interese, iar ţările de pe linia de fractură între UE/NATO şi Rusia sunt primele care simt efectul vântului de gheaţă care bate de la Răsărit. Bătălia (care, pe fundal, începe să devină foarte dură) este tocmai pentru stabilizarea aliniamentelor la vest sau la estul statelor din zona de contact. De aici importanţia geo-politică a unui joc pierdut de Occident prin eşecul aproape total al Parteneriatului Estic. De aici însă şi celălalt joc, al tentaţiei Uniunii Eurasiatice în care au căzut, succesiv, mai multe dintre ţăriule integrate iniţial structurii Parteneriatului şi acum alunecând înspre Moscova, ultima pe listă fiind şi R.Moldova, având în vedere rezultatele alegerilor de ieri. O uniune Eurasiatică ce vine ca un răspuns pe care preşedintele Vladimir Putin îl formulează la situaţia creată de dispariţia URSS, moment pe care-l consideră drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut“. Şi acum face tot ceea ce este posibil pentru a reface circuitele sistemului acelei super-puteri, consolidând, aşa cum scrie în manuale, fortăreţe după fortăreţe pe teritoriile de margine, redevenite esenţiale în raţionamentul conflictual care domină din nou relaţia Rusiei cu Occidentul.

Moldova a ales şi, normal, va trebui să trăiască în termenii acestei alegeri a sale, iluminată de prezenţa binefăcătorului naţional întors acum cu faţa înspre Mama Moscova.

În acest context, Igor Dodon aduce Moscovei confirmarea că ancora lansată de mai mult timp s-a consolidat şi că a avut pe deplin succes campania bazată pe spaima bine cultivată faţă de tentaţiile unioniste cu România portretizată de atât de multe ori în mesajele propagandei ofensive drept duşmănoasă şi acaparatoare.

Dar nu despre Igor Dodon e vorba, e prea insignifiant pentru a constitui un element activ al unui mare joc. Ceea ce contează, în estimarea rezultatelor de ieri, este analiza corectă a predominanţei elementului economic, al valorii directe a factorului de supravieţuire în faţa oricăror teorii privind nebuloasa avantajelor generale oferite de opţiunea pro-occidentală. Este un test foarte important deoarece valoarea acestui comportament electoral, poate, nu caracterizează doar mentalitatea alegătorilor din ţara vecină, iar discursul euro-sceptic va putea fi uşor ascultat dacă este însoţit de perspectiva economică imediată De la locuri de muncă până la promisiunea unor preţuri mici la energie, la dotări militare de vârf până la tratate comerciale în care să fie specificate preţuri preferenţiale pentru producţia statului mai mic şi mai necăjit.

În această perspectivă, desigur mică şi meschină, tare mi-e teamă că vom mai vedea că fenomenul „găleţii cu sticla de ulei, punga de făină şi cea de zahăr“ rămâne un factor de convingere politică, unul cu rol determinant în stabilirea opţiunilor de vot. Ceea ce, ca acum în R.Moldova, va determina exact acelaşi tip de rezultate generate de un populism prost şi ieftin, dar, prin asta, cu nimic mai puţin dăunător.

Moldova a ales şi, normal, va trebui să trăiască în termenii acestei alegeri a sale, iluminată de prezenţa binefăcătorului naţional întors acum cu faţa înspre Mama Moscova.