Igor Dodon a oferit distincţii de stat unui grup de medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Cu prilejul Zilei lucrătorului medical şi a farmacistului, Igor Dodon a semnat un decret prin care am conferit distincţii de stat unui grup de medici din diferite instituţii medicale din Republica Moldova. Medicii respectivi s-au remarcat prin muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătăţii, contribuţie la perfecţionarea procesului curativ-profilactic şi înalt profesionalism.

Prin urmare, Ordinul „Gloria Muncii” a fost conferit următoarelor persoane.

- Vladimir Manea, medic la Institutul de Medicină Urgentă. Pe parcursul activităţii s-a manifestat ca un specialist competent, calificat, organizator excelent, care contribuie la dezvoltarea serviciului de asistenţă urgentă populaţiei. Acordă suport metodologic şi consultativ cadrelor medicale tinere din domeniu.
- Dumitru Mastak, şef al Centrului Municipal de Dializă Chişinău. Pe parcursul activităţii a realizat peste 24 de operaţii de transplant renal, a asistat la 63 de asemenea intervenţii, la 41 de prelevări de rinichi în calitate de medic urolog transplantolog, este autorul a 5 monografii, 4 brevete de invenţii şi peste 50 de articole ştiinţifice.
- Eleonora Tcaci, vicedirector al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească. A început activitatea în anul 1980, medic de categorie superioară, posedă cunoştinţe profesionale profunde, permanent îşi perfecţionează cunoştinţele, participînd la diverse cursuri de calificare şi conferinţe.
- Viorel Vetrilă, director interimar al Spitalului Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, municipiul Chişinău, doctor în medicină
Activează în domeniu mai bine de 20 de ani, pe parcursul activităţii şi-a ridicat nivelul de perfecţionare frecventînd cursuri de reciclare în republică şi în afara ţării.

Medalia „Meritul Civic” a fost conferită pentru: 

- Radu Avădănii, medic la Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”, municipul Chişinău, coordonator de transplant, medic anesteziolog-reanimatolog. A contribuit la depistarea şi menţinerea a 53 de donatori, ceea ce a făcut posibilă iniţierea transplantului de ficat şi relansarea transplantului renal, în rezultat fiind salvate mai multe vieţi.
- Iulia Buga, asistentă medicală la Spitalul Clinic Republican. Activează din anul 2003 în secţia chirurgie cardiacă a viciilor dobîndite, categorie superioară, responsabilă, dedicată profesiei şi cu o mare capacitate de muncă.
- Zinaida Cauş, asistentă medicală superioară la Spitalul Republican al Asociaţiei Curativ-Sanatoriale şi de Recuperare a Cancelariei de Stat. Se manifestă ca o persoană conştiincioasă, dînd compătimire faţă de pacienţi, îndeplinind cu atenţie indicaţiile prescrise de medicii specialişti şi respectînd cu stricteţe etica şi deontologia medicală.
- Victor Cojuhari, medic la Spitalul Raional Rîbniţa, medic-oncolog de categorie superioară
Activează în domeniu mai mult de 35 de ani, are capacităţi organizatorice profesionale, acordă consultaţii şi ajutor practic medicilor tineri, participă activ la seminarele şi conferinţele petrecute în republică.
- Pavel Mutruc, medic la Spitalul Clinic Municipal Bălţi. Activează mai mult de 40 de ani în calitate de medic ortoped-traumatolog, posedă cele mai avansate metode de diagnostic şi tratament, s-a remarcat prin capacităţi intelectuale şi organizatorice deosebite.
- Vasilii Tanurcov, medic la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga. Activează în domeniu aproximativ 50 de ani, medic de vocaţie, manifestă responsabilitate şi profesionalism, posedă abilităţi de comunicare, tratînd cu multă căldură şi respect pacienţii.

Medalia „Nicolae Testemiţanu” s-a conferit pentru:

- Lilian Antoci, şef de secţie la Institutul Oncologic, doctor în medicină
Activează în domeniu mai mult de 30 de ani, în calitate de chirurg-oncolog, efectuează intervenţii chirurgicale de o complexitate majoră la pacienţii afectaţi de cancer gastric a organelor cavităţii abdominale.
- Tatiana Gorelco, şef de secţie la Institutul Mamei şi Copilului, doctor în ştiinţe medicale. Activează în domeniu mai mult de 30 de ani, pe parcursul activităţii de muncă s-a manifestat ca un specialist de o înaltă calificare, implementează modalităţi şi tehnici noi în diagnosticarea şi tratamentul bolilor alergice la copii şi îşi perfecţionează continuu cunoştinţele în domeniu.
- Ina Moldovan, şef de secţie la Spitalul Clinic Militar Central Activează mai mult de 18 ani în domeniul ocrotirii sănătăţii, un specialist de înaltă calificare, cu abilităţi de a determina priorităţile, ceea ce permite a soluţiona problemele dificile.
- Ala Siric, vicedirector al Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii, doctor în medicină. Activează în domeniu mai bine de 26 de ani, autor a 34 de lucrări ştiinţifice de specialitate, dînd dovadă de profesionalism, spirit organizatoric şi inteligenţă. 
- Rodica Solonari, şef de secţie la Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopişin”
Permanent este preocupată de perfecţionarea tehnologiei formelor extemporale din farmacie. Paralel cu lucrul practic activează în calitate de asistent universitar. Lucrările de laborator la tehnologia medicamentelor în farmacie le efectuează la cel mai înalt nivel, cu aplicarea noilor metode de preparare a medicamentelor şi cu implicarea studenţilor în activitatea secţiei pe care o conduce.
- Svetlana Ureche, medic la Institutul de Cardiologie. Clinician experimentat, manifestă dorinţă permanentă de aprofundare a cunoştinţelor, ceea ce i-a permis să asigure asistenţă medicală la nivelul cel mai înalt. În timpul activităţii a combinat lucrul practic cu perfecţionarea continuă a nivelului profesional prin multiple specializări în domeniul cardiologiei.

S-a conferit Titlul onorific „Om Emerit” următorilor:

- Vasilii Andreev, profesor-consultant la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţamu”, doctor habilitat în medicină. Activează mai mult de 60 de ani în domeniul ocrotirii sănătăţii, autor a 185 publicaţii ştiinţifice, toate acestea fiind o sursă de instruire şi inspiraţie pentru studenţi şi medici. A contribuit substanţial la dezvoltarea şi perfecţionarea serviciilor medicale geriatrice specializate în Republica Moldova.
- Galina Vasilache, şef de secţie la Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui. Promovează importanţa donării voluntare şi sistematice de sînge şi componenţa sanguină întru salvarea de vieţi omeneşti.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite