Iulian Groza: Dodon încă nu a ieşit din campania electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO agora.md
FOTO agora.md

Directorul executiv al Institutului de Politici şi Reforme Europene din Chişinău, Iulian Groza, a comentat în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă declaraţiile preşedintelui Igor Dodon după întrevederea cu Vladimir Putin. Expertul consideră că şeful statului încă nu a ieşit din campania electorală.

„Probabil că domnul preşedinte Dodon nu a ieşit încă din campania electorală, sau a ieşit doar pe jumătate. Fiindcă cu o astfel de abordare, în prima sa vizită oficială, păşeşte cu stângul puternic. Şi cu stângul nu doar pe eşichierul politic, dar, în general, cu stângul. De ce? Fiindcă aceste declaraţii se bat cap în cap cu mesajele dumnealui de la inaugurarea în funcţia sa de preşedinte, menţionând că el va pleda pentru unitate în societate, pentru dezvoltarea Republicii Moldova, pentru relaţii apropiate cu Uniunea Europeană şi cu Federaţia Rusă”, afirmă Groza.

Referitor la Acordul de Asociere, pe care Igor Dodon a declarat că îl va anula dacă PSRM obţine victoria la parlamentare, Iulian Groza menţionează că acesta „stabileşte o foaie de parcurs pentru dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova, să spui că vei opta pentru anularea Acordului de Asociere, dacă Partidul Socialiştilor va câştiga alegerile parlamentare în 2018, fiind preşedinte al Republicii Moldova, astăzi, este o declaraţie, cel puţin, ieşită din luarea retoricii aşteptabile de la un preşedinte. Având în vedere că Republica Moldova are acest acord, care stabileşte nu doar dimensiunea de suport în domeniul reformelor, pe justiţie, pe anticorupţie, stabileşte un angajament din partea Uniunii Europene de a susţine aceste procese financiar, stabileşte şi cadrul care ţine de comerţul liber aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană”, a mai adăugat directorul IPRE.

Deşi şeful statului menţiona la întrevederea cu liderul de la Kremlin că Acordul de Asociere nu are efecte pozitive asupra economiei Moldovei, ba deopotrivă exporturile în UE au scăzut, Iulian Groza susţine contrariul.

„Dacă să analizăm, cel puţin, din punct de vedere statistic, după doi ani şi ceva de implementare a Acordului de Asociere, constatăm că Republica Moldova la moment exportă pe piaţa Uniunii Europene peste 65% din produsele din Republica Moldova. Deci, piaţa Uniunii Europene este o piaţă importantă pentru Republica Moldova, cu potenţial mare, care trebuie valorificat de către producătorii şi de către exportatorii noştri. Şi nicidecum nu trebuie să auzim îndemnuri de la persoane oficiale din Republica Moldova care ar presupune anularea unui astfel de avantaj pe care îl are Republica Moldova şi din punct de vedere al dezvoltării economice”, a subliniat Groza pentru Europa Liberă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite