Maria Ciobanu a depus o plângere la Procuratură: Am fost ameninţată să nu mai deschid gura DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputata PLDM Maria Ciobanu susţine că în seara de joi, 22 februarie, aproape de miezul nopţii, ar fi fost contactată de către un bărbat necunoscut care ar fi ameninţat-o cu răfuială fizică dacă va mai vorbi în Parlament.

„Aseară, în jurul orei 23.00, cineva m-a ameninţat, spunându-mi că dacă mai deschid gura în Parlament, va fi pentru ultima oară”, a scris Maria Ciobanu pe pagina sa de Facebook.

Ea nu a precizat despre ce anume nu ar trebui să vorbească, ca să nu-l deranjeze pe individul respectiv.

În contextul ameninţărilor la adresa sa, parlamentara a decis să semneze o plângere către Procuratura Generală, în care solicită informaţii despre „situaţia constatată şi măsurile întreprinse”.

De menţionat că, în şedinţa Parlamentului de ieri, Maria Ciobanu l-a criticat dur pe deputatul PDM Constantin Ţuţu pentru felul în care acesta a prezentat un proiect de lege şi i-a recomandat democratului să înveţe mai bine limba română. Liberal-democrata însă nu a făcut referire că ameninţările ar putea avea loc în acest context.

Sursa FOTO Agora.md

image
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite