Moştenirea lui Ivan Ivanovici Bodiul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Ivanovici Bodiul la Chişinău
Ivan Ivanovici Bodiul la Chişinău

Ivan Ivanovici Bodiul a fost o personalitate a cărei activitate a lăsat urme adânci în Republica Moldova. Fie că ne place sau nu, Chişinăul de astăzi arată cum arată în mare parte pentru că aşa a vrut Ivan Ivanovici.

Ar fi incorect să spunem că nu a ţinut la Moldova. Dar viziunea sa asupra Moldovei era una specifică.

A spus-o şi în ultimul interviu pentru ziarul nostru, acum doi ani: că, potrivit lui, numai alături de Rusia Moldova are viitor, altfel nu va putea fi prosperă niciodată. De aceea, a făcut tot posibilul ca acest lucru să se întâmple: dezvoltarea industriei, a agriculturii, şi a altor domenii era promovată în sensul creării unei interdependenţe sporite dintre economia locală şi cea unională.

Dar a şi cedat intereselor Centrului, care deţinea numeroase sectoare în detrimentul intereselor locale. Documentele de arhivă probează acest lucru cu prisosinţă. În 1989 întreprinderile de subordonare unională din RSSM deţineau în jur de 25% din potenţialul industrial al republicii, în timp ce în republicile baltice – deşi nu au primit mai puţine investiţii de la Moscova – acelaşi indiciu era de doar 10%.

În altă ordine de idei, investiţiile care veneau de la Centru în RSSM nu erau acordate pur şi simplu, ci condiţionat: cadrele pentru noile întreprinderi erau selectate de Moscova. Prin urmare, investiţiile au fost însoţite de o nouă formă de colonizare. Un alt detaliu nu mai puţin important este că din totalul investiţiilor venite de la Moscova în timpul lui Bodiul, o treime erau repartizate pentru teritoriul din partea stângă a Nistrului, deşi ponderea acestuia - atât în ceea ce priveşte populaţia, cât şi suprafaţă - era sub 10% raportat la totalul RSSM.

Numeroase stenograme din arhiva fostului CC al Partidului Comunist al Moldovei, memoriile lui Bodiul şi ale altor nomenclaturişti sau intelectuali ne permit să înţelegem mai bine personalitatea celui care a fost cel mai longeviv prim-secretar de la Chişinău. Simplificând, am putea spune că există un Bodiul al anilor ’60 şi altul al anilor ’70 din secolul trecut.

Din corespondenţa sa cu CC al PCUS din primul deceniu de aflare la putere, se observă că Bodiul îndeplineşte cu exces de zel ordinele venite de la Moscova, este servil, prudent şi vrea să demonstreze că nimeni nu-l poate substitui. La un moment dat însă, profită de prerogativele sporite ale prim-secretarilor republicani pe care le oferă Nikita Hruşciov şi îşi permite de câteva ori să-l critice pe acesta. Ceea ce nu va face cu Leonid Brejnev, căruia îi ştia bine slăbiciunile din perioada când Leonid Ilici a fost prim-secretar al CC al PCM (1950-1952) şi care l-a promovat.

În anii ’70 este un alt Bodiul, mai sigur de propriile forţe şi, de regulă, nu cere Moscovei sfaturi pentru diferite probleme ce apar în RSSM, dar propune el însuşi soluţii pe un ton de atotştiutor. Are pretenţia de a lansa strategii de apropiere a satului de oraş şi dezvoltă asiduu complexele agrar-industriale. Insistă la Centru că anume soluţia găsită de el trebuie aplicată la scara URSS. Urmare a solicitărilor sale, delegaţii din Ucraina, dar şi din ţările blocului socialist, vizitează RSSM pentru a admira progresele realizate. În realitate, modelul respectiv era eficient numai cu preţul unor investiţii disproporţionate, creându-se întreprinderi exemplare, dar per total agricultura din RSSM nu era rentabilă.

Din memoriile lui Bodiul se desprinde clar faptul că era nostalgic după modelul stalinist de conducere. Bodiul a promovat o politică de represiune de tip neostalinist, mai ales în anii ’70. Momentul său de glorie este 1968 şi anii care au urmat. Or, el şi-a demonstrat calităţile de satrap fidel al Moscovei în republică după Primăvara de la Praga, mai ales în contextul neparticipării României la invazia ţărilor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia în august 1968.

Campania de demitere a comuniştilor moldoveni învinuiţi de sprijinirea conaţionalilor lor, epurările de la Politehnică şi alte instituţii de învăţământ superior (1968-1973), condamnarea Liliei Neagu şi Asei Andruh (1970-1971), a lui Alexandru Usatiuc şi Gheorghe Ghimpu (1971-1972), expulzarea lui Nicolae Lupan în Occident (1972), rusificarea învăţământului şi reducerea la tăcere a intelectualităţii româneşti locale au fost recunoscute de Moscova, care l-a lăsat să mai guverneze până în 1980. Drept comparaţie, Petro Şelest, omologul său ucrainean, a fost demis din funcţie în 1972 ca urmare a luptei insuficiente cu naţionalismul ucrainean. Moştenirea lui Bodiul este o Moldovă decimată lăsată fără intelectualitatea naţională, lucru pe care îl recunoaşte şi el în memoriile sale. În ceea ce priveşte economia, modelul promovat de el nu s-a dovedit a fi viabil.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite