„Noi gândim în rusă, visăm în rusă“. Demitizarea proiectului de reintegrare a Transnistriei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiraspol, 2017 FOTO ventus-reisen.de
Tiraspol, 2017 FOTO ventus-reisen.de

Prin acest articol lansăm o serie de analize tematice dedicate Transnistriei şi realităţilor politice, economice, culturale şi sociale de acolo. Concluziile sunt bazate pe o cercetare derulată în teren pe parcursul anului 2017.

Analiză realizată de Tatiana Cojocari *

Acest demers vine în contextul în care autorităţile din Republica Moldova au demarat anul trecut o campanie şi competiţie publică pentru reglementarea conflictului transnistrean, campanie ce anticipăm că va continua şi în acest an, 2018 fiind an electoral. Transnistria - ,,vis moldovenesc” - apare de fiecare dată când interesul politic o cere fără a avea, însă, un fundament raţional şi realizabil. Faptul că este invocată politic în mod mai degrabă politicianist nu are darul să soluţioneze niciodată, cu adevărat, coşmarul oamenilor, resemnaţi sau nu, de pe cele două maluri ale Nistrului.

Discursul politic despre reintegrarea Transnistriei în Republica Moldova este o formă fără fond.

Context: agresiunea rusă din Ucraina creşte conştiinţa de sine a regiunii separatiste

Odată cu aşa- zisele ,,acţiuni teroriste” din Ucraina, din 2014, anexarea ilegală a Crimei şi separatismul rusesc din Donbas, situaţia Transnistriei a început treptat să se schimbe din toate punctele de vedere. Asistăm astăzi mai intens ca niciodată la o criză, un deficit financiar extrem de mare şi o criză a alimentelor din supermarket indiferent în ce oraş al regiunii ne aflăm. Faptul că Ucraina se află într-un proces de confruntare cu Federaţia Rusă a făcut-o să-şi schimbe radical atitudinea faţă de Transnistria, regiune care se bucură de susţinerea Federaţiei Ruse, şi unde sunt dislocate trupele ruseşti, privind acum către Transnistria ca la o regiune cu potenţial pericol. Ucraina a înăsprit controlul vamal şi a demarat controale riguroase ale fluxului de intrări/ieşiri de mărfuri şi persoane din regiune. Fapt ce, evident, a limitat opţiunile logistice ale economiei Transnistriei, făcând-o dependentă din acest punct de vedere de partea dreaptă a Nistrului – Republica Moldova, o opţiune deloc pe gustul autorităţilor transnistrene.

Colac peste pupăză, anul acesta s-a pus în aplicare şi iniţiativa de control comun al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor prin punctul de trecere de pe segmentul central (transnistrean) al frontierei moldo-ucrainene ”Pervomaisk-Cuciurgan”, aprobată la data de 22 ianuarie 2016, care face scenariile economice pentru Transnistria şi mai sumbre decât până acum. Cu toate insistenţele autorităţilor transnistrene pe lângă Federaţia Rusă de a opri demersul şi toate nemulţumirile îndreptate spre Chişinău, nu s-a întâmplat nimic.

Prin aceste presiuni economice calitatea vieţii transnistrenilor a scăzut considerabil, fenomen observat încă în timpul mandatului fostului lider Evghenii Şevciuc, ce a fost nevoit să aplice măsuri nu tocmai populare de supravieţuire a regiunii. Acestea au fost receptate ca un semnal de alarmă pentru actualul lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, candidat susţinut de holdingul ,,Şherif”, care, în pofida dorinţei sale, a trebuit să regândească schema de supravieţuire economică, fiind pus în situaţia de a alege varianta colaborării cu oficialii de la Chişinău. Moment mai oportun pentru această decizie nici nu putea exista, dat fiind contextul schimbărilor politice la Chişinău şi al pregătirilor electorale din 2018.

Astfel, anul 2017 a fost inaugurat de întâlnirile de lucru dintre cei doi lideri, Dodon şi Krasnoselski, la iniţiativa celui dintâi, care a poziţionat problema soluţionării conflictului transnistrean ca un obiectiv strategic al mandatului său. Avântul acestor întâlniri de lucru, fără multe rezultate tangibile, a fost stopat de către declaraţiile şi acţiunile Parlamentului Republicii Moldova, poziţionat în sfera politică a R. Moldova ca unul pro-european.

Şi iată că, în toamna acestui an, pe fondul incoerenţelor Guvernului Republicii Moldova asupra subiectului privind retragerea trupelor militare ruseşti din regiunea transnistreană iniţial inclus, apoi exclus, de pe agenda şedinţei ONU din 23.10.2017 la solicitarea guvernului, asistăm deja la manifestarea de către guvernul lui Pavel Filip a unui progres considerabil pe problematica transnistreană, concret, dezgheţarea negocierilor 5+2 şi deschiderea către accesul public al podului peste Nistru din localităţile Gura Bîcului şi Bîcioc, pod nefuncţional din 1992 şi refăcut în 2002 din fonduri europene. Mai mult, reuşitele negocierilor au fost consemnate la Bender (25 noiembrie) şi printr-un pachet de 4 acorduri ce urmează a fi rezolvate în decursul anului 2018 pentru care autorităţile din R. Moldova au primit laude considerabile la reuniunea în formatul „5+2” (Transnistria, R. Moldova, Ucraina, Rusia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), alături de SUA şi UE, ca observatori externi), ce a avut loc pe data de 27-28 noiembrie la Viena, considerat ,,cel mai semnificativ progres din ultimii 10 ani”.

Premierul Pavel Filip şi „preşedintele RMN”, Vadim Krasnoselski (sursa:gov.md).

Premierul Pavel Filip şi „preşedintele RMN” Vadim Krasnoselsk FOTO gov.md

Minciuna ,,moldovenească” din spatele progresului în negocierea conflictului transnistrean

Luate ad litteram, semnalele transmise de către autorităţile de pe cele două maluri ale Nistrului par să ne sugereze apropierea Chişinăului de un punct tangibil în soluţionarea conflictului şi o deschidere a Transnistriei faţă de această idee. Coincidenţă sau nu, dar tot în luna noiembrie a anului trecut, în presa din Republica Moldova şi Transnistria se speculau planuri de reglementare teritorială a conflictului transnistrean şi re-alipirea regiunii de Republica Moldova, ce ar acorda Transnistriei un statut asemănător cu cel al Găgăuziei , precum şi alte particularităţi asupra cărora nu vom insista aici. Zvonurile au fost lansate în presa din Federaţia Rusă de ziarul Komersant şi preluate imediat de mass-media din Republica Moldova şi Transnistria. Nu s-au lăsat aşteptate nici reacţiile din partea autorităţilor de pe cele două maluri ale Nistrului: cel mai vocal a fost preşedintele R. Moldova, I. Dodon, care a ţinut să afirme răspicat că nu este de acord cu proiectul propus de Guvern şi că Administraţia Prezidenţială a elaborat un plan propriu de reglementare a conflictului transnistrean, ce va întări statutul de neutralitate a Moldovei şi dreptul Tiraspolului de a se autoadministra în cazul în care Moldova îşi va pierde suveranitatea.

De cealaltă parte a Nistrului, aceste iniţiative nu sunt luate în serios, liderul transnistrean afirmând că ,,Dodon şi-a schimbat de patru ori poziţia în ultimele 8 luni. Mai întâi a vorbit despre o federaţie, după aceea despre o autonomie, pe urmă despre un statut special şi acum, din nou, despre federaţie. Noi ce-ar trebui să punem la bază?”, dar pare că privesc lucrurile într-o manieră mult mai pragmatică decât omologii lor din Republica Moldova, orientând negocierile prin paşi mărunţi către facilitarea viabilităţii regiunii transnistrene ca stat independent şi internaţional recunoscut.

Trei dintre cele cinci iniţiative de reglementare a conflictului transnistrean încheiate de reprezentanţii la negocieri ai Transnistriei şi Republicii Moldova în decursul anului trecut au ca prioritate tocmai soluţionarea aspectelor ce ţin de izolaţionismul politic al regiunii transnistrene: dezvoltarea mecanismului de participare a transportului transnistrean la traficul internaţional (prevăzut a fi rezolvat până în luna februarie 2018); conectarea reţelei de telecomunicaţie între cele două maluri ale Nistrului, care, aşa cum afirmă V. Krasnoselski, reprezintă o problemă foarte importantă, deoarece ,,reţeaua de telecomunicaţie a Transnistriei se afla în afara ,,domeniul juridic internaţional şi mai devreme sau mai târziu s-ar fi putut lua măsuri de izolare informaţională a Transnistriei”; recunoaşterea actelor de studii emise în regiunea transnistreană, ce oferă dreptul cetăţenilor Transnistriei nu doar să studieze în străinătate, ci şi să muncească legal în afara Transnistriei. Detaliul interesant aici este că părţile au convenit asupra unor modele neutre de ştampilă şi de diplomă pe care organul competent al Republicii Moldova urmează să aplice o apostilă în conformitate cu cerinţele Convenţiei de la Haga. Tot modelul neutru pare că o să se implementeze şi pe plăcuţele de înmatriculare a transportului din Transnistria, conform informaţiilor care au apărut deja în presă.

Chiar şi deschiderea podului Gura Bâcului-Bâcioc oferă un potenţial economic şi comercial Transnistriei, fiind o rută destinată circulaţiei vehiculelor de marfă.

La rândul ei, Moldova a cerut rezolvarea problemei şcolilor cu predare în limba română din Transnistria şi accesul la terenurile fermierilor de pe traseul Dubăsari-Tiraspol, probleme vechi, apărute din cauza faptului că autorităţile transnistrene nu au respectat în repetate rânduri reglementările legale în vigoare.

Însă cel mai mare succes al diplomaţiei transnistrene, conform presei locale, este invitaţia „reprezentanţilor oficiali” ai Transnistriei de a participa la masa de discuţie a sub-comisiei PACE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) pe tema reglementării conflictului transnistrean. Conform opiniei liderului transnistrean reflectată în presa locală, ,,PACE este o platformă internaţională serioasă de discuţii” şi cu această ocazie ,,vreau să reiteraţi din nou principiile independenţei noastre”.

Lideri de pe ambele maluri ale Nistrului la conferinţa PACE (sursa: assembly.coe.int)

Lideri de pe ambele maluri ale Nistrului la conferinţa PACE sursa assembly.coe.int)

Miza a constat în solicitarea acordării statutului de observator al RMN la Consiliul Europei de către reprezentanţii delegaţi ai acesteia, însă deocamdată nu se cunoaşte dacă solicitarea a fost aprobată sau nu. Această solicitare, precum şi adresarea către ONU prin care, de asemenea, Transnistria solicită statutul de observator, sunt paşi care arată de fapt care este ţelul urmărit de „diplomaţia” transnistreană – dreptul de fi recunoscută internaţional. În acest sens, „diplomaţia” transnistreană pare mult mai prezentă şi pare mai de succes decât cea din Republica Moldova.

„Preşedintele” Republicii Moldoveneşti Transnistrene (RMN), Vadim Krasnoselski (sursa:president.gospmr.org).

„Preşedintele” Republicii Moldoveneşti Transnistrene (RMN) Vadim Krasnoselski FOTO gospmr.org).

,,Noi gândim în rusă, visăm în rusă”. Lumea socială a Transnistriei

Astfel, contextul politic din Moldova şi realitatea din Transnistria nu ne fac decât să ne întrebăm cât de veridic, posibil şi fezabil este să vorbim astăzi despre o reintegrare a Transnistriei. Nu ne interesează cum se poate efectua din punct de vedere jurisdicţional şi normativ acest proces, ci mai degrabă ce au făcut şi, mai ales, ce nu au făcut în ultimii 25 de ani autorităţile Republicii Moldova pentru a crea premisele necesare unei re-integrări a Transnistriei la teritoriul Republicii Moldova. Ce politici sociale adresate populaţiei Transnistrene au elaborat autorităţile din Moldova? Şi, în general, cât de prezentă este aceasta în mentalul colectiv al transnistrenilor, dincolo de declaraţiile oficiale ale politicienilor de pe cele două maluri ale Nistrului? Concluzia cercetării noastre este că, mai degrabă, Republica Moldova NU este prezentă în mentalul colectiv al transnistrenilor, iar lumea socială a regiunii separatiste face abstracţie de malul stâng al Nistrului.

Speculaţiile din proiectul de re-integrare apărut în presă prin care autorii acestora ar afirma că ,,reglementarea conflictului transnistrean nu poate presupune mari dificultăţi deoarece aici, spre deosebire de alte conflicte din Europa, nu există nici un fel de contradicţii religioase sau interetnice, structura demografică şi confesională a populaţiei fiind practic identică, constituită în proporţii diferite din comunităţile numeroase de moldoveni, ucrainieni şi ruşi de credinţă ortodoxă”, nu doar că nu sunt susţinute prin cercetări cantitative şi date actuale, care practic nici nu există şi nici nu au fost prezentate de autorităţile Republicii Moldova, dar sunt total opuse afirmaţiilor liderului transnistrean, care este de părere că nu există forme comune de re-integrare cu Moldova şi că fiecare parte are specificitatea sa bazată pe tradiţie, lege, jurisdicţie, şi că ,,noi (transnistrenii) gândim şi visăm în rusă, iar ei au fost învăţaţi de-a lungul a 25 de ani să gândească în română”.

Pornind de la aceste întrebări şi lansând ipoteza că şi de data aceasta politicienii scot din buzunar cartea Transnistriei doar pentru un interes politic, iar locuitorii RMN sunt luaţi în calcul strict ca potenţiale ,,voturi” în urnele unora sau altora, vă invităm să cercetăm împreună realitatea socială a Transnistriei pentru a putea aprecia de sine stătător cum este structurată lumea socială a transnistrenilor, care sunt reperele lor culturale şi civilizaţionale, universul mental al acestora şi viziunile lor faţă de viitorul politic şi geopolitic al regiunii.

În acest demers vom oscila între trei factori esenţiali în conturarea identităţii unei „entităţi statale”, respectiv instituţia religioasă, instituţia mass-media şi învăţământul, care, în opinia noastră, poate reprezenta cel mai bine lumea socială de dincolo de Nistru.

Arhiepiscolul Sava şi „preşedintele” Vadim Krasnoselski sursa: president.gospmr.org

Arhiepiscolul Iustinia şi „preşedintele” Vadim Krasnoselski sursa president.gospmr.org

Biserica – liant al societăţii şi (sau) actor în construirea „statului-naţiune”

,,Pământul pe care se află astăzi Transnistria are tradiţii ortodoxe bogate. Teritoriul regiunii a făcut parte din Rusia Kieveană creştină, Cnezatul Galiţiei-Volînia şi Imperiul Rus (..)”.

(Descriere preluată de pe site-ul Eparhiei de Tiraspol şi Dubăsari pe care o puteţi consulta în limba rusă aici)

Biserica în Transnistria reprezintă singura instituţie internaţional recunoscută şi constituită în conformitate cu canoanele bisericeşti. Parte componentă a Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, apariţia Eparhiei de Tiraspol şi Dubăsari este un fenomen interesant prin natura sa şi ulterior, prin scopul şi potenţialul de instrumentalizare politică al instituţiei.

Creată exclusiv la solicitarea autorităţilor transnistrene, a reprezentat un compromis al Bisericii Ortodoxe Ruse, sub a cărui oblăduire se află şi Mitropolia Chişinăului şi A Întregii Moldove, aşa cum ne împărtăşesc reprezentanţii Eparhiei de Tiraspol şi Dubăsari (interviurile au fost luate la faţa locului):

,,Ştiţi, s-a întâmplat aşa că înainte pe acest teritoriu nu exista o Eparhie ca parte a structurii bisericeşti, au fost perioade foarte scurte când activa o catedră, dar foarte scurte şi nu pe întreg teritoriul (...), atunci de abia se crea Republica noastră (Transnistria), adică era foarte dureros şi categoric privită orice tentativă de implicare venită din exterior, mai ales în sfera duhovniceasca, dar, autorităţile chiar dacă nu se considerau credincioşi, se considerau ortodocşi şi înţelegeau cum ar trebui să funcţioneze ortodoxia (ca şi primul nostru preşedinte care a făcut foarte multe pentru Biserica noastră, cum nu au făcut mulţi, chiar dacă nu se considera credincios).

Şi s-a întâmplat aşa că autorităţile au conştientizat că este nevoie de o structură religioasă separată, care să nu fie subordonată Republicii Moldova direct (…) atunci, au mers neoficial în Moscova şi au purtat negocieri în acest sens, dar pentru că structura de stat este una nerecunoscută (Transnistria), mai rău, în 1991 şi situaţia din cadrul Patriarhiei Moscovei era una grea, (…) nu au acceptat să se construiască în Transnistria o structură religioasă separată, pentru că avea să se consideră ca un exemplu pentru toţi ceilalţi. Atunci, autorităţile noastre, din motive politice, nu religioase, au mers în Kiev, acolo evident au refuzat, fiind o structură subordonată Patriarhiei Moscovei, apoi au încercat să găsească măcar pe cineva - Greco-Catolicii, care în acel moment s-au bucurat şi au acceptat, dar trebuie din start menţionat ca a fost o acţiune pur formală pentru a pune un pic de presiune asupra Moscovei. (…)

Iar deja mai târziu, când tot valul de haos s-a mai liniştit, iar Chişinăului în plan religios i s-a acordat autogestiune, aproape autonomie, doar că nu au numit-o aşa, şi Kievul a primit autonomie, s-a constituit iniţial vicariatul şi apoi din 1995 Eparhia. Iustinian a fost primul nostru Arhiepiscop, era atunci foarte tânăr, activ, istoric de profesie, instruit în Bucureşti şi în viziunea lui, considera că nu trebuie doar să construieşti o structură unde să vină credincioşii să se roage şi să plece, ci biserica trebuie să influenţeze activ viaţa societăţii, adică dacă conducerea laică singură a cerut să fie construită aici o Eparhie, atunci aceasta nu va fi doar un element decorativ, nu doar o denumire frumoasă, ca în final fiecare să facă ce doreşte fără o tangenţă oarecare. (L.A)

,,Aşa că la noi putem spune că Eparhia şi Statul cooperează reciproc, avem o simfonie a puterilor (…) aşa cum a fost în Bizanţ”. (V.C)

Referitor la statutul pe care îl ocupă astăzi Eparhia în cadrul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove şi la relaţia dintre cele două, unul dintre jurnaliştii din Transnistria intervievaţi precizează:

,,Episcopia de Tiraspol şi Dubăsari este considerată că având o poziţie specială în componenţa Mitropoliei Chişinăului, în mare totul este legat de aspectele politice, este totul interconectat, pornind de la faptul că Transnistria este de facto o regiune separată de Republica Moldova, de facto necontrolată de aceasta, atunci şi Episcopia de Tiraspol şi Dubăsari are anumite particularităţi în funcţionarea sa. Concret, există formal o relaţie de subordonare faţă de Mitropolia Moldovei, dar pe de altă parte există un contact direct cu Federaţia Rusă, cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse (BORuse), cu cartierul central al Moscovei, adică sunt toate acestea şi cumva, în acest sens, tendinţa este crescătoare”. (A.M)

Întrebaţi despre acest aspect, reprezentanţii Eparhiei au negat statutul special pe care l-ar ocupa instituţia lor în cadrul Mitropoliei, menţionând însă că subordonarea acesteia faţă de Mitropolie este strâns corelată cu faptul că Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove face parte din teritoriul canonic al BORuse şi citându-l pe fostul Arhiepiscop al Eparhiei, Iustinian, au precizat că: 

,,atâta timp cât Mitropolitul Vladimir îl pomeneşte în rugăciunile sale pe patriarhul Moscovei, noi vom asculta de acesta”. (V.C)

Fapt ce este întărit nu doar de aceste declaraţii, ci şi de acţiunile şi interesele propriu-zise ale Eparhiei: la o simplă vizualizare a site-ului Eparhiei, observăm cu precădere în secţiunea noutăţi şi evenimente, ştiri referitoare la Patriarhia Moscovei, apoi evenimente locale şi nici măcar o singură ştire despre Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove. Relaţia apropriată cu Patriarhia Moscovei mai poate fi explicată şi prin faptul că ambii Episcopi ai Eparhiei de Tiraspol şi Dubăsari, Iustinian şi actualul Sava, au fost numiţi direct de către Patriarhul Moscovei, fiind originari din Rusia.

Mai mult, după cum precizează şi persoanele intervievate, pentru liderii transnistreni reprezintă un act de o semnificaţie deosebită, anume întâlnirile lor cu Patriarhul Moscovei şi nu cu Mitropolitul Moldovei:

,,Aşa cum ştiţi probabil, toţi preşedinţii Transnistriei consideră de datoria lor să se întâlnească cu Patriarhul (…). Există un plan în care se specifică cu cine şi în ce ordine trebuie să se întâlnească Preşedintele Transnistriei, spre exemplu custodele nostru, vice-premierul Rogozin, înainte era Jucov, acum e Rogozin, să mai zicem că sunt anumiţi miniştri, Ministrul Economiei, deputaţi din Duma de Stat şi evident Patriarhul Rus, înainte a fost Alexei, acum este Kirill - deci această vizită este una obligatorie. Ştiţi probabil că Igor Nicolaevici Smirnov s-a întâlnit de câteva ori cu Patriarhul, Evghenii Vasilievici Şevciuk de asemenea s-a întâlnit cu Patriarhul de câteva ori şi consider că şi Vadim Nicolaevici Krasnoselski se va întâlni cu Patriarhul, după prognozele mele chiar mai des decât cei doi predecesori ai săi”. (A.M)

Evident că aceste întâlniri sunt extrem de mediatizate în mass-media transnistreană, liderii profitând de un capital politic uriaş în faţa alegătorilor, devenind deja o practică perpetuată. Până şi simplul mesaj de felicitare adresat Patriarhului Rus de către liderul Transnistrean este reflectat în mass-media ca un eveniment aparte, precum cele ale preşedintelui V. Putin cu Patriarhul Kirill în Federaţia Rusă.

Pe de altă parte, nu doar că întâlnirile liderilor transnistreni cu Mitropolitul Vladimir sunt mai rare, dar acestea nici nu se bucură de o popularitate sau însemnătate prea mare pentru transnistreni. Este una când vine Mitropolitul Vladimir al Moldovei şi cu totul altceva când în 2013 Patriarhul Rusiei Kirill a vizitat Transnistria, vizită intrată în istorie pentru localnici şi adusă în discuţie de toţi respondenţii:

,,Vizita Patriarhului este un eveniment de o importanţă majoră. Biserica pentru Transnistria, în opinia mea, nu este doar un institut tradiţional care există şi în Moldova şi în Ucraina, etc. Transnistria mereu reacţionează foarte tăios referitor la toate problematicile care îi ating … funcţiile sale vitale ca atare şi orice vizită aici a unui deputat din duma rusească sau a unui scriitor vestit şi mai ales a Patriarhului, are o manifestare simbolică şi arată că în ciuda statutului de drept nerecunoscut, oamenii care locuiesc aici nu sunt rupţi şi izolaţi de lumea exterioară, cum s-ar spune se află pe ordinea de zi, ei sunt implicaţi în procese, şi iată că biserica reprezintă acel mecanism involuntar care impulsionează implicarea în aceste procese, pentru că dacă  aici vine Patriarhul pentru noi semnifică că nu locuim undeva în Tahiti, cale lungă până acolo, ci suntem aici, şi iată suntem vizitaţi”. (A.D)

Vizita Patriarhului Kirill în Transnistria (sursa:novostipmr.com)

Vizita Patriarhului Kirill în Transnistria sursa novostipmr.com

Un alt respondent accentuează amploarea pe care l-a avut evenimentul ,,vizita Patriarhului Kirill în Transnistria, în 2013, când, iată noi stăm cu Dvs. aici în Piaţa Centrală a oraşului, iar el şi-a ţinut discursul acolo unde este statuia, lângă Palatul Pionerului. Acolo era o tribună, iată toată această piaţă, dintr-un capăt în celălalt, era plină de oameni. Oameni veniţi benevol. Nimeni nu a adus pe nimeni cu forţa. Nici spaţiul nu era suficient pentru toţi.

Noi, într-adevăr, avem un popor ortodox şi chiar oamenii moderat laici au venit atunci să asculte discursul cum s-ar spune, Preafericitului. De aceea spun că Biserica, chiar dacă e un institut implicit, cu o politică şi o putere neimplicită cum ar spune politologii, dar în realitate aceasta se bucură de un potenţial politic mare” (A.M).

Într-adevăr, instituţia religioasă se bucură în Transnistria de un oarecare potenţial politic care este activat doar în anumite situaţii, atunci când este nevoie, cum precizează şi respondenţii, iar autorităţile laice conlucrează aici cu Biserica Ortodoxă la soluţionarea diferitelor aspecte sociale ale regiunii, pentru că ,,alegătorii noştri sunt aproximativ 90% ortodocşi”.

Evident, statistici oficiale şi la zi nu există, însă şi reprezentanţii Eparhiei şi formatorii de opinie cu care am discutat, sunt în unanimitate de acord că acest număr aproximativ de 90%, ar fi susţinut şi printr-un recensământ dacă ar avea loc astăzi. Mai ales că, în ciuda faptului că regiunea Transnistreană întruneşte peste 32 de naţionalităţi, aşa cum precizează şi actualul lider al regiunii, aceştia sunt în majoritate ortodocşi. Ar fi ciudat să fie altfel, ţinând cont că aici celelalte culte religioase considerate netradiţionale (musulmanii şi evreii sunt cultele considerate tradiţionale în Transnistria, însă acestea sunt în minoritate şi formează un număr de câteva zeci de persoane aşa cum ne asigură reprezentanţii Eparhiei Ortodoxe), sunt consideraţi, ca să cităm ,,ca fiind spioni, că nu sunt oamenii noştri şi că activează împotriva statului” şi sunt priviţi de ortodocşi ca fiind de la ,,zoo”.

Interesant este că nu doar celelalte minorităţi religioase sunt privite cu oarecare îngrijorare şi chiar repulsie, ci şi ortodocşii non-slavi, cum ar fi spre exemplu Mitropolia Basarabia, care este categoric asociată de către toţi respondenţii cu România. (Mitropolia Basarabiei a fost pentru prima dată reactivată în Republica Moldova de către Biserica Ortodoxă Română în 1992 la cererea unui grup de credincioşi din Republica Moldova, însă de abia în 2002 s-a reuşit cu eforturile CEDO, legalizarea acesteia, având şi în prezent o activitate restrânsă în Republica Moldova).

,,Nu ştiu dacă a fost o greşeală sau nu, atunci în 2007, iniţiativa Mitropoliei Basarabiei de a înfiinţa o episcopie aici (aşa numita „Episcopie Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria”, deşi Mitropolia Basarabiei şi Biserica Ortodoxă Română nu au avut niciodată jurisdicţie canonică în stânga Nistrului – n.n.), însă această a fost percepută foarte negativ în Transnistria. Mass media de stat din Transnistria au lansat câteva declaraţii foarte categorice şi izbitoare pe acest subiect, amplificând reacţia negativă în rândul populaţiei, alimentată deja de guvernanţii Transnistreni. A fost o carte foarte bună care s-a jucat de către puterea de stat” (A.C)

,,Când România a anunţat că pe teritoriul nostru vor să-şi înfiinţeze Eparhia lor, Patriarhia Moscovei a trecut cu vederea această declaraţie, sau mai bine zis nu a trecut cu vederea, ci nu a realizat pe deplin despre ce e vorba, şi atunci Arhiepiscopul Iustinian a cerut să se adune material pe această temă (au apelat la un istoric laic, Şovnic), au pregătit deci toate aceste materiale, au trimis pachetul către Patriarhie (Rusiei), drept rezultat Patriarhia a reuşit să obţină o întrevedere cu reprezentanţii Patriarhiei Române şi această problematică nu putem să spunem că a fost închisă, dar a fost îngheţată”. (LA)

,,Cu Mitropolia Basarabiei totul este mult mai complicat aici la noi. În 2007 ştiţi că a fost încercarea acesteia de a crea o Eparhie aici pe teritoriul Transnistriei, doar că atunci, iată, Biserica Rusă şi Eparhia de Tiraspol a demonstrat de fapt cât de puternice sunt resursele sale politice - soft power - acele oportunităţi care nu sunt vizibil manifestate, dar care există, în principiu, atunci cu forţe comune ale societăţii civile, din câte îmi amintesc, organizaţiile publice au fost foarte active şi s-au pronunţat împotriva acelui demers al Mitropoliei Basarabiei, demersurile active ale Patriarhiei Ruse, ale partidelor transnistrene, iată aşa datorită sau din cauza acestor eforturi comune acţiunea Mitropoliei în Transnistria a eşuat” (A.M).

Este şi firesc să fie aşa, ne mai precizează respondenţii, pentru că ,, Mitropolia Basarabiei nu ar fi putut prinde rădăcini aici în Transnistria, pentru că aici, chiar dacă există câţiva care se identifică ca români, aceştia reprezintă un număr nesemnificativ, ei nici în Moldova nu sunt mulţi, aproximativ 10%, aici în general nu sunt numeroşi şi de aceea cumva setează din start şanse mici pentru Mitropolie”.

Mânăstirea Noul Neamţ, regiunea Transnistria

Mânăstirea Noul Neamţ regiunea Transnistria

Clişeele asociate în Transnistria cu Mitropolia Basarabiei şi iniţiativa Episcopiei de Dubăsari sunt de genul: românii - ocupanţi care duc o politică de revizionism. Clişeele acestea, ne mai precizează doi dintre respondenţi, nu sunt prezente doar aici ci, şi în Ucraina ,,atunci când s-a încercat în 2011 să se deschidă o biserică de către BORom în satul Camîşovca (Ucraina), ei au reacţionat la fel, Mitropolitul de Odessa declarând aceleaşi lucru” (AM). (De fapt, în 2011 a avut loc sfinţirea unei biserici româneşti în satul Camîşovca: http://www.timpul.md/articol/a-fost-sfintita-prima-biserica-romaneasca-din-ucraina--25389.html - n.n.)

Respondenţii mai accentuează diferenţa dintre identitatea lor şi cea promovată de către Mitropolia Basarabiei, dintre valorile diferite pe care ar dori aceasta să le impună, identitate reflectată chiar şi de către unii reprezentanţi ai românilor din Transnistria:

,,Nu vorbesc acum ca să jignesc o naţionalitate, ci iată spre exemplu, în Moldova în ultimii 25 de ani a apărut polemica români sau moldoveni, eu vă spun că eu sunt moldovean, eu reprezint o altă naţionalitate, el este român, iar eu moldovean, iar când ei au încercat să vină aici şi să ne impună nouă altceva, înţelegeţi că noi pur şi simplu nu suntem români. E acelaşi lucru cum ar veni şi din Ucraina şi ar încerca să ne impună, le-am spune acelaşi lucru - suntem moldoveni” (V.C)

Un alt respondent ne precizează că ,,personal mă consider ortodox şi bineînţeles consider că această regiune, istoric vorbind, se află sub oblăduirea BORuse, iar toate acestea încercări de pătrundere, de schismă, influenţă, nu vor aduce nimic bun (…). Nimic în afară de schismă şi tensiune în societate nu poate fi, pentru că la noi societatea este una tradiţională după originile sale, cu valorile sale, viziunile sale asupra lumii şi toate încercările de a impune noi forme, modele de percepere, cum ar fi cele europene, chiar dacă acestea sunt apropiate cultural, dar eu personal sunt foarte sceptic faţă de aceste valori europene, faţă de acele grupuri/comunităţi netradiţionale, şi bineînţeles că toate aceste încercări de impunere din partea Mitropoliei Basarabiei vor constitui sursa de tensiune, punctul dureros pe care vor pune presiune toţi”. (A.D).

În schimb, valorile şi viziunile transnistrenilor nu vin deloc în contradicţie, spre surpriza nimănui, ba din contra, se aliniază perfect cu planetele din universul Lumii Ruse, concept relansat de către Patriarhul Kirill în 2007, elementele căruia sunt instrumentalizate din ce în ce mai mult de către preşedintele rus – discursul care justifică ocuparea Crimeei este cel mai relevant în acest sens.

Acest concept a fost transpus de către V. Putin într-o fundaţie internaţională – Fundaţia Lumii Ruse – pe care o regăsim sub forma unui centru cultural rusesc atât la Bucureşti, Chişinău cât şi alte mari oraşe internaţionale.

Patriarhul Kirill la A X-a Adunare a Lumii Ruse, 2016 (Sursa: patriarchia.ru)

Patriarhul Kirill la A X-a Adunare a Lumii Ruse 2016 Sursa patriarchia.ru

În Transnistria, Fondul este destul de activ, deşi, aşa cum precizează unul dintre respondenţi, finanţările din partea acestuia nu sunt accesibile altor organizaţii locale. De regulă, Fondul cooperează destul de apropiat cu Biserica Ortodoxă Rusă, atât în Federaţia Rusă, cât şi pe teritoriul canonic al acesteia – R. Moldova, Ucraina, Belarus, însă aceste activităţi de colaborare nu sunt expuse public.

Site-ul Fondului are o secţiune dedicată Transnistriei, iar Centrul Lumii Ruse se află în incinta Universităţii de stat din Transnistria. Unul dintre respondenţi ne împărtăşeşte că a participat personal la Adunarea Lumii Ruse, când a luat cuvântul Patriarhul şi a vorbit pentru prima dată despre Lumea Rusă şi graniţele acesteia.

,,Înainte ca Patriarhul să lanseze conceptul Lumii Ruse, acesta a punctat că Lumea Rusă reprezintă în primul rând valori, nu există o graniţă a Lumii Ruse, pentru că înainte de toate este vorba despre identitatea rusă.

Pentru Transnistria, unde populaţia să zicem că se împarte în 30% ruşi, 30% moldoveni şi 30% ucraineni şi restul bulgari, evrei, etc., acest concept este atât de natural, pentru că noi de această situaţia ne-am lovit în anii 90, când pe de-o parte Chişinăul a început să pledeze pentru construirea unui stat pe criterii etnice, aici pledau pentru un model internaţional de organizare a relaţiilor, de aceea când a fost lansată asemenea interpretare (a Lumii Ruse) aceasta pentru Transnistria era foarte clară şi pe deplin înţeleasă, aici şi înainte de a apărea conceptul de Lume Rusă, situaţia a făcut ca Transnistria să fie ca un avanpost al Lumii Ruse, doar că atunci nu exista acest discurs al Lumii Ruse, ci ne consideram ca un bastion al Rusiei, pentru că noi aici ne identificăm nu doar cu Federaţia Rusă ca şi stat, ci şi cu cultura rusă, cu istoria rusă, cu civilizaţia rusă dacă putem să spunem aşa (…).

Ceea ce a fost pentru noi important este că am observat, iată, această schimbare de viziune, noua abordare din partea Rusiei, elitelor ruseşti, odată cu înfiinţarea Fondului Ruskii Mir (Lumea Rusă). Acest Fond este funcţional şi lucrează destul de activ şi de succes şi noi suntem doar bucuroşi că acest lucru există. (A.D)

Respondenţii consideră că atât receptivitatea statului şi a societăţii faţă de Biserica Ortodoxă, integritatea lor teritorială şi statală specifică, cât şi funcţionarea proceselor guvernamentale într-un anumit fel, se datorează în primul rând unor parametri comuni cu cei ai Federaţiei Ruse care se păstrează încă din perioada comunistă pe de-o parte, şi a faptului că influenţa occidentală în regiune este foarte mică, pe de altă parte:

,,Pentru noi e mai uşor pentru că aici s-a păstrat încă mentalitatea sovietică, comunistă, chiar şi tinerii se educă ţinând cont de coordonatele anterioare, chiar dacă sunt crescuţi într-o familie de laici, oricum au aceleaşi coordonate comune cu restul societăţi, aceleaşi valori, aceeaşi eroi, aceleaşi sărbători şi ce e interesant, pe teritoriul de astăzi al Transnistriei nu au existat niciodată disensiuni inter-religioase şi inter-etnice, pentru că de la început cei care s-au aşezat aici erau într-un procent de 90 la sută - ortodocşi. Acum aproximativ lucrurile sunt la fel”. (L.A)

Aici, mai precizează reprezentantul Eparhiei, ,,s-a format un popor unitar din ruşi, ucraineni şi moldoveni şi încă vreo 30 de reprezentanţi ai altor naţionalităţi şi pentru că la majoritatea strămoşii erau ortodocşi, istoria lor e comună de vreo 200 de ani pe acest teritoriu, sistemul de coordonate este unic, deci avem un popor unit”. (L.A)

,,Ştiţi de ce lucrurile sunt aşa, pentru că voi aţi gustat influenţa europeană, dar aici la noi influenţa este una rusească, ce înseamnă influenţă rusească, înseamnă concepţia statului rus tradiţional, simfonia dintre stat şi biserica. (A.M)

Astfel, pentru transnistreni este mult mai importantă opinia vecinului său, iar pentru autorităţile locale, opinia alegătorilor, atunci când vine vorba de reguli şi procese statale, decât ,,al acelui domn din Washington sau Bruxelles”. Moralitatea şi normalitatea tradiţională sunt cele care stau la baza normelor sociale, iar legea justiţiei juvenile sau comunităţile LGBT şi mişcările acestora sunt asociate strict cu invenţiile occidentalilor, deci le sunt străine deocamdată, iar permiterea manifestărilor acestor comunităţi ar constitui un precedent în opinia respondenţilor. Preşedintele actual, V. Krasnoselski este considerat de către reprezentanţii Eparhiei, un bun ortodox şi ,,deloc pro-european” tocmai pentru că acesta are 3 copii proveniţi din prima căsătorie şi unica şi mai ales că ,,e căsătorit cu femeie şi nu cu un bărbat”.

Evident, percepţiile sociale relatate mai sus nu pot fi în totalitate atribuite apartenenţei la ortodoxie sau la cultura slavă, aşa cum reiese din relatările respondenţilor, ci sunt corelate şi cu alte procese sociale şi economice ce plasează Transnistria într-o etapă prin care au trecut şi alte societăţi la un moment dat. Mai mult, neexistând date reprezentative la nivel regional, nu putem atribui aceste opinii integral transnistrenilor, opiniile fiind mereu diversificate în cadrul unei societăţi, oricât de omogenă se consideră aceasta. Însă relevant după părerea noastră, este că respondenţii au asociat anumite valori, orientări ideologice chiar, cu anumite instituţii religioase, iar ortodoxia şi specificul conservator al acesteia este categoric asociat cu Biserica Ortodoxă Rusă, prin acest fapt exemplificând preferinţele lor spirituale, originile lor culturale şi felul în care acestea sunt utilizate în conturarea viitorul politic al Transnistriei.

*Tatiana Cojocari este membru în Consiliul de Experţi LARICS. Interviurile utilizate în acest material au fost realizate în cadrul cercetării de teren sprijinită de Universitatea din Bucureşti prin fondul Şcolii Doctorale al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială. Autoarea adresează mulţumiri speciale lui E.C., sprijinul şi sugestiile căruia au contat enorm în procesul documentării şi redactării acestui material.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite