Parlamentul a votat constituirea Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege ce prevede crearea Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică. Viceministrul sănătăţii, Aliona Serbulenco, a declarat că noua entitate vine să crească performanţa serviciilor de sănătate publică într-o structură eficientă care să asigure sustenabilitate şi durabilitate, transmite IPN.

Aceasta a subliniat că în societate serviciul de sănătate publică este perceput doar cu funcţii de control, iar reformarea sistemului vine să demonstreze că funcţiile de control sunt pe un segment foarte îngust. În rest are sarcina de supraveghere a sănătăţii publice, profilaxie a maladiilor. În acest context, Aliona Serbulenco, a specificat că esenţa reformei constă în delimitarea acţiunilor de elaborare a politicilor de cele de implementare.

Astfel, proiectul de lege propune transferul funcţiilor de control de la mai multe instituţii către Agenţia Naţională de Sănătate Publică. Noua structură ar urma să preia atribuţiile de control de la: Centrul Naţional de Sănătate Publică, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia de Transplant, Comitetul de Control asupra Drogurilor şi ale Agenţiei Medicamentului. Proiectul prevede lichidarea Centrului Naţional de Sănătate Publică ca entitate juridică şi transferarea tuturor competenţelor către noua Agenţie. Centrul Naţional de Management în Sănătate va rămâne la fel fără personalitate juridică.

Aliona Serbulenco a adăugat că în cadrul Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică vor activa trei structuri: Inspectoratul de Stat în Sănătate Publică (cu funcţii de control), Institutul de Sănătate Publică (actualul CNSP) şi Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite