Premierul Ucrainei vine la Chişinău la începutul lunii octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ucrainei, Volodimir Groisman, este aşteptat la Chişinău la începutul lunii octombrie. În timpul vizitei ar urma să fie semnat acordul bilateral între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei care va elimina sistemul de autorizaţii pentru transportatorii din ambele state, anunţă un comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, citat de IPN.

La aceste înţelegeri s-a ajuns în cadrul şedinţei comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice şi comerciale, desfăşurate între 18 – 19 septembrie la Odessa, Ucraina. 

Partea moldovenească a solicitat eliberarea, până la finele anului, suplimentar a 15 mii de autorizaţii pentru transportul bilateral şi de tranzit de mărfuri şi 700 de autorizaţii pentru tranzitul neregulat de pasageri etc.

Totodată, în cadrul şedinţei s-a constatat că balanţa economică între două state a înregistrat o creştere de 30 la sută, inclusiv datorită unei colaborări mai eficiente cu UE. 

Potrivit datelor statistice, volumul comerţului extern dintre Republica Moldova şi Ucraina, în ianuarie-septembrie 2017, a înregistrat 254,48 milioane de dolari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite