Sistemele politice nu lucrează singure

Revin la decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău, prin care alegerea preşedintelui Republicii Moldova se va face, din nou, prin votul direct al cetăţenilor.

Nu sunt cârcotaş, însă sistemele politice au valoarea oamenilor care le aplică. Alegerea preşedintelui de către Parlament se practică în unele democraţii avansate, în care funcţia prezidenţială este înalt-reprezentativă, iar cea de prim-ministru are prerogative foarte ample. Mai simplu spus, pentru a se evita suprapunerea de atribuţii şi conflictele inter-personale, se optează (în ţări ca Italia, Germania sau Israel) pentru un preşedinte "slab" şi un premier "tare". De regulă, chiar, preşedintele este fie un om de cultură de anvergură, fie un om politic de mare echilibru, fără ambiţii deşarte şi în etate.

La. Chişinău, sistemul a fost folosit mai degrabă pe dos. Când am avut un preşedinte mult prea tare şi un premier slab, când un preşedinte slab şi un premier şi mai slab. Nici misiunea de reprezentare nu a fost bine îndeplinită (căci ce reprezentare putea asigura Voronin, în afara spaţiului ex-sovietic?), nici guvernarea nu a răspuns niciodată nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor. Iar după spargerea monopolului comuniştilor, s-a ajuns chiar la situaţii ridicole, în care ţara a funcţionat perioade inimaginabile de timp fie cu preşedinte interimar, fie cu guvern deja picat în Parlament. Şi mai interesant e că de abia acum, când la Chişinău e nevoie de rutină, de stabilitate şi de predictibilitate (căci statul e în pericol de faliment sau de criză umanitară), Curtea Constituţională a observat că sistemul alegerii preşedintelui de Parlament e neconstituţional. Cãt timp Basarabia a stat cu preşedinte interimar sau cu guverne deja destituite, mult peste orice interval acceptabil în lumea democratică, nu.

Dar să mă întorc la sistemele politice care au valoarea celor care le aplică. Preşedintele ales direct, dacă nu va fi o personalitate complet diferită de ceea ce am văzut până acum, nu va putea face singur nimic. Şi nici nu va scuti majoritatea de răspunderea de a redresa Basarabia. El va trebui să nu îşi depăşească atribuţiile, spre a nu fragiliza un guvern şi aşa fragil, dar, în acelaşi timp, să găsească modalitatea de a reda cetăţenilor- printr-o exemplară reprezentare internă - încrederea şi demnitatea. (Ar putea, de pildă, să înceapă prin a „curăţa" spaţiul public de „virusurile" post-sovietice.)

Asta, desigur, dacă nu iese la vot Dodon. Ori Usatâi. Ceea ce, din păcate, nu e deloc exclus. Într-o asemenea situaţie, logica politică nu ne-ar mai fi de nici un folos.