Un cocktail exploziv: Republica Moldova - un preşedinte pro-rus, o coaliţie condusă de oligarh şi un stat societate comercială

Preşedintele moldovean Igor Dodon depune jurământul cu mâna pe Constituţie în cadrul ceremoniei de inaugurare ce se desfăşoară la Palatul Republican din Chişinău. FOTO EPA

Republica Moldova încheie anul 2016 apoteotic, anunţând un viitor sumbru în ajun de alegerile generale care vor avea loc în 2018, la Centenarul statului naţional unitar român.

Igor Dodon, un preşedinte pro-rus, a fost ales la Chişinău, Oligarhul suprem (şi unii spun unic) s-a ales preşedinte al PDM şi, deci, în mod oficial, şef al coaliţiei, şi statul Republica Moldova e condus ca o societate comercială de bossul - om de afaceri, care-şi stimulează angajaţii în funcţii publice pentru ca să nu fure şi să facă reformele.

Un pariu greu de anticipat: va reuşi sistemul să producă reformele propuse? Până aici semnalele sunt pozitive, iar Guvernul Filip performează în direcţia bună, în ciuda opoziţiei vocale şi inexistente în realitate, opoziţie pro-europeană de dreapta care a intrat în hibernare, înainte de a profita de rezultatul prezidenţialelor pentru Maia Sandu. Egoismul, excepţionalismul, individualismul fiecărui lider a făcut ca momentul să fie ratat, nimeni nu s-a urcat pe val, nici măcar protagonista, Maia Sandu, care a anunţat doar că-şi va consolida propriul partid, fără să marcheze crearea unei coaliţii care a adus-o la rezultatul anunţat.

Un alt pariu, de data aceasta cu câştig sigur, e cel al viitoarei confruntări între oligarhul cu mentalitate pragmatic-cinică şi de stat-societate comercială şi politicianul pro-rus ajuns în fruntea statului, chiar dacă fără atribuţiile nici măcar ale predecesorului său. Ce e necunoscut e doar deznodământul, deşi cu o majoritate parlamentară constituţională, dl. P l-ar putea lăsa pe Igor Dodon să îndeplinească mandatul de Preşedinte vorbind poporului de lângă statuia lui Ştefan cel Mare şi fără portavoce!

În fine, un alt pariu ce merită scontat cu câştig cert este cel al posturii conflictuale şi agresiv-ofensivă pe linia României, cu mari aunecări în spaţiul identitar, pe care o va îmbrăţişa Igor Dodon. Deja primele semnale sunt lesne de văzut, iar prima decizie a fost trecerea site-ului Preşedinţie la moldovenism şi limba moldovenească, o revenire vetustă şi retrogradă la o bătălie pierdută deja de câteva ori în istorie şi de două ori de la Independenţa de stat. Tocmai pentru că această abordare contrazice Declaraţia de Independenţă, ce marchează limba română ca limbă de stat şi anularea Pactului Ribentropp-Molotov ca temei pentru independenţă.

În plus, mandatul preşedintelui Dodon se anunţă unul cu trăsături cunoscute, conform cu prezenţa şi fragmentarea probate la ceremonia de preluare a mandatului: un preşedinte izolat, fără atribuţii, dar tânăr, ambiţios şi virulent în declaraţii, care intră în contradicţie cu majoritatea şi Guvernul, cu dese înfăţişări şi arbitraje la Curtea Constituţională. Un Preşedinte care fie intră în irelevanţă, pe baza inadecvării limbajului şi abordărilor sale, fie îşi târăşte statul în încetare de plăţi, izolare şi conflict cu ambii săi vecini, România şi Ucraina. Asta până în 2018, când alegerile generale vor proba unde ne aflăm şi dacă Rusia a câştiga o enclavă nouă la frontierele UE şi NATO prin preluarea deplină a puterii de către socialişti la Chişinău.

FOTO: privesc.eu

1. Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi-a dat arama pe faţă: combaterea României fără mănuşi, cu ajutorul Rusiei

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, şi-a precizat mult mai clar poziţiile, credinţele şi raportarea la lumea din jur, deja în calitatea de Preşedintele validat de către Curtea Constituţională, chiar dacă nu şi-a preluat încă mandatul. Dodon consideră că în Republica Moldova se confruntă direct România şi Federaţia Rusă şi, într-un interviu pentru Russia Today, îşi uită rolul de independent şi apărător al cetăţenilor Republicii Moldova şi se plasează direct de partea Rusiei, considerându-se vădit în război cu România, dar şi cu propriul stat. Principalele sale teme, unde intră în contradicţie şi îşi distruge toate strategiile guvernului său şi ale tuturor guvernelor precedente ale Republicii Moldova(inclusive cele de care a aparţinut) sunt limitarea suveranităţii pe altarul Rusiei şi federalizarea statului în favoarea regiunii separatiste, de fapt în favoarea aceleiaşi Rusii.

Mai întâi, criticând numărul mare de burse oferite generos de România tinerilor din Republica Moldova, Igor Dodon susţine că:

„Ei (România n.r.) vin foarte agresiv. Şi educarea copiilor, şi societatea civilă. Dar noi cum le răspundem? Doar cu cuvinte frumoase? Aşa însă nu vom reuşi. Deocamdată, ne ţinem puternici, menţinem statalitatea moldovenească, de foarte multe ori pe entuziasm şi datorită faptului că avem aceleaşi rădăcini (cu Rusia n.r.)”

Ca să nu existe dubii, Dodon vede totul în „ei” şi „noi”. „Ei”, ceilalţi, sunt România, românii, ăia care dau burse multe. „Noi”, „ai noştri”, sunt Rusia, ruşii şi Dodon şi ai săi, cei care rezistă în faţa „României care vine foarte agresiv”, şi rezistă doar cu entuziasm pentru că Rusia nu dă burse şi ajutoare ca România. Fireşte că „statalitatea moldovenească” e doar o fantoşă, pentru că, după Dodon, Republica Moldova şi Rusia, cetăţenii ruşi şi cei din Republica Moldova, au aceleaşi rădăcini ruseşti(sau poate sovietice?) Deci închinarea suveranităţii la ruşi, pentru că sunt acelaşi popor e bună, dar bursele de la români sunt expresia agresivităţii!

Dar să vedem cum vede nou alesul Preşedinte al Republicii Moldova duşmanul, adversarul, sperietoarea România. Igor Dodon consideră că oferirea de burse de studii tinerilor elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi din partea României este o politică de „românizare”. Unirea şi românizarea sunt marotele lui Dodon, la care revine atunci când vorbeşte cu presa rusă, când îşi dă drumul la sentimentele pe care altfel le mai machiază sau nuanţează în interviurile cu presa locală din Republica Moldova sau cu presa din România. El a cerut Rusiei să facă mai mult pentru a stopa românizarea, inclusiv prin oferirea unui număr mai mare de burse pentru tinerii din Republica Moldova.

De asemenea, Igor Dodon se dovedeşte un adevărat susţinător al războiului informaţional rus în Republica Moldova, al cărui exponent este. Astfel, în loc să fie preocupat de suveranitatea Republicii Moldova asupra spaţiului său informaţional, deoarece 80% din ştirile şi informaţiile din media audio-vizuală sunt produse la Moscova, procent raportat la impact şi audienţe, Igor Dodon doreşte să fie implementate mai multe iniţiative de genul „Clubul izborsk” (platformă informativă pro-rusă) agrementată de personalităţi şi „experţi” importaţi din Rusia.

Deci suveranitate limitată, eliminarea dacă se poate a oricui are idei sau pronunţă numele NATO, chiar dacă e vorba despre un centru de contact şi dialog civil care există deja în Rusia însăşi. Unioniştii scoşi în afara legii, că doar sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care au o anumită opţiune ideatică şi de gândire, lucru liber garantat de Constituţie dar care nu-i place liderului socialist, viitor preşedinte. Iar cetăţenii cu dublă cetăţenie să fie daţi afară din administraţie, dacă a doua cetăţenie e română. Că nu am auzit asemenea susţineri despre cei cu a doua cetăţenie cea rusă.

În fine, cea de a doua temă scandaloasă pentru întreaga istorie a Republicii Moldova de la independenţa statală încoace, sau chiar din perioada naşterii mişcării de eliberare naţională, 1988, încoace, este relaţia cu regiunea separatistă nistreană. Retragerea trupelor şi armamentelor ruse a dispărut fireşte, din discursul preşedinţiei – o nouă reverenţă preşedintelui Timofti, pe care mulţi îl vor regreta, dacă nu-l regret deja – în schimb alesul preşedinte Dodon a declarat că Republica Moldova trebuie să-şi ceară scuze de la Transnistria pentru războiul din 1992! De ce nu Rusiei? Ca doar trupele sale au orchestrat şi câştigat conflictul separatist de pe Nistru contra Republicii Moldova, stat al cărui preşedinte Igor Dodon este astăzi.

Potrivit lui Dodon, conflictul a izbucnit doar din cauza Republicii Moldova deoarece şi-a dorit unirea cu România.

„În primul rând, este vina Republicii Moldova, recunosc acest fapt. De mai multe ori am declarat că noi trebuie să recunoaştem acest fapt şi să ne cerem scuze pentru moartea a sute, mii de cetăţeni”, a declarat Dodon.

Deci inepţia maximă împotriva propriului popor: vinovată e opţiunea cetăţenilor Republicii Moldova independente, afirmată suveran, nu trupele de ocupaţie ruse şi pornirea războiului împotriva statului independent pentru acaparare şi control al unui teritoriu separatist, cu pretenţii de stat, menţinând o oază de Stalinism sovietic la Tiraspol, în mod artificial, pe bani ruşi şi cu prezenţă militară rusă. Halal Preşedinte se va înscăuna ca mâine la Chişinău!

Cert este că Igor Dodon anunţă vremuri tulburi şi confruntaţionale în relaţia sa cu România. A dispărut ideea fraţilor români şi a vizitei la Bucureşti, deja noul preşedinte se pregăteşte e izolarea faţă de propria populaţie. Şi de luptă împotriva propriului popor, pe care vrea să-l dea afară din funcţiile publice şi să-l scoată în afara legii pentru delict de opinie. Garantul Constituţiei o încalcă flagrant, ignorând drepturile omului, prevederile constituţionale şi mai ales ignorând declaraţia de Independenţă al statului pe care urmează să-l conducă, document pe care nu-l invocă niciodată şi care consacră limba de stat ca fiind limba română, lucru consemnat deja de Curtea Constituţională, nimeni alta decât instituţia care-l va consacra drept Preşedinte al Republicii Moldova!

Se anunţă vremuri complicate, noroc că rolul preşedintelui a ajuns decorativ. Iar menţinerea lui Igor Dodon pe asemenea poziţii îl izolează nu numai de România, de civilizaţie, de societate, ci chiar de proprii săi cetăţeni.

Zenaida Greceanîi, noul preşedinte al PSRM FOTO psrm.md

2. Rezoluţia Congresului PSRM: suveranitatea limitată, izolarea de Occident şi revenirea în Imperiu

În cadrul Congresului Extraordinar al PSRM, delegaţii au adoptat o rezoluţie care presupune paşii care urmează să fie realizaţi de conducerea partidului începând cu anul 2017. Documentul evită pe deplin raportarea la interesul naţional al Republicii Moldova sau la documentele definitorii ale Statului Republica Moldova – Declaraţia de Independenţă, Constituţia Republicii Moldova, Legea statutului special al raioanelor din Răsăritul Republicii Moldova şi Legea pentru opţiunea europeană a Republicii Moldova, legi votate în unanimitate în Parlament, în 2005, în timpul preşedintelui comunist Vladimir Voronin.

După ce afirmă susţinerea pentru proaspăt alesul preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon şi-i mulţumesc, membrii Congresului au votat câteva rezoluţii relevante, care merită urmărite.

Câştigarea puterii politice şi alegeri anticipate în 2017

„Pentru realizarea plenară a documentelor de program ale Partidului, a Programului de dezvoltare al ţării, a Concepţiei de federalizare a Moldovei şi a altor documente fundamentale, socialiştii consideră oportun declanşarea, în cel mai scurt timp, a alegerilor parlamentare anticipate. PSRM declară că nu va colabora cu actualul regim oligarhic şi nu va forma coaliţii cu actualele partide de la guvernare. PSRM va depune toate eforturile pentru ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc în anul 2017 şi va face tot posibilul pentru a învinge în ele, pentru a forma conducerea noului Parlament şi a noului Guvern al ţării.”

„Dezoligarhizarea” Republicii Moldova

„PSRM reconfirmă cursul spre dezoligarhizarea Moldovei. Noi ne pronunţăm pentru revizuirea rezultatelor privatizării ilegale, pentru naţionalizarea averilor obţinute în mod fraudulos, repunerea în posesia statului a Aeroportului Internaţional Chişinău şi a Băncii de Economii. Ne pronunţăm pentru aplicarea principiului de „prezumţie de corupere” în raport cu funcţionarii publici şi lustraţia funcţionarilor acuzaţi de corupţie. Restituirea miliardelor nu trebuie să fie o obligaţie a cetăţenilor, ci a criminalilor de stat, care au comis „furtul secolului”.

PSRM condamnă tergiversarea intenţionată a validării rezultatelor alegerilor prezidenţiale şi a intrării în funcţia de Preşedinte al ţării a d-lui Igor Dodon, făcută pentru a săvîrşi acţiuni antistatale şi a aproba mai multe legi antisociale, printre care cele cu privire la majorarea vîrstei de pensionare, creşterea tarifelor la serviciile comunale, numirea procurorului general, deschiderea oficiului NATO. PSRM va depune toate eforturile şi va utiliza toate pîrghiile pentru a anula aceste legi.

Interzicerea unionismului şi a Istoriei românilor

PSRM se declară un susţinător al statalităţii Republicii Moldova, cere interzicerea ideologiei unionismului şi a organizaţiilor care se pronunţă pentru lichidarea statalităţii moldoveneşti. PSRM susţine reîntroducerea în curricula şcolară a disciplinei „Istoria Moldovei”. PSRM sprijină ferm cursul spre neutralitatea Moldovei.

Redeschiderea cutiei „Pactului de Stabilitate”

La începutul mandatului său, Vladimir Voronin a cerut, prin anul 2003, crearea unui pact de stabilitate şi obţinerea unor garanţii pentru neutralitatea Republicii Moldova. Acum PSRM vine cu noi pretenţii de aceeaşi natură, doar garanţii sunt schimbaţi: mai întâi Rusia, apoi SUA, UE şi China. O formulă de cvadrilaterală. În care Rusia şi China ar echilibra SUA şi UE. Nici măcar formatul membrilor Consiliului de Securitate al ONU, din varianta Pactului de la Budapesta, 1994, de integrare a Ucrainei în Tratatul de neproliferare nucleară, cedarea armamentului nuclear către Rusia contra garanţiilor de suveranitate, independenţă şi integritate teritorială. Am văzut impactul şi validitatea unor asemenea garanţii atunci când ciuntirea teritorială o face unul dintre semnatari.

Documentul şi principiul este o completă utopie, nu mai spunem că e vorba despre un document inutil, care şi-a demonstrate deja irelevanţa în alte cazuri. Să ceri ca marile puteri să vină la tine la picior să-ţi garanteze neutralitatea ta clamată constitutional e o abordare nerealistă, visătoare, chiar dacă inspirată din nou de Moscova. În relaţiile internaţionale, asemenea garanţii costă, şi costă major. Plus că neutralitatea e un principiu depăşit într-o lume în care confruntarea de falie se precizează, cu atât mai mult cu cât statul în cauză se află amplasat geografic între blocuri militare şi politice.

Rezoluţia susţine:

„PSRM îl susţine pe Preşedintele Moldovei în intenţiile acestuia de a obţine semnarea, cu participarea Rusiei, SUA, UE şi Chinei, a unui Pact multilateral privind garantarea statutului de neutralitate al Moldovei. PSRM se pronunţă categoric împotriva prezenţei NATO sub orice formă pe teritoriul Republicii Moldova.”

Neutralitate, dar integrare în Uniunea Euro-Asiatică

PSRM vrea să schimbe vectorul strategic al Republicii Moldova şi să redirecţioneze toată formula economică şi comercială spre Est, spre structurile de integrare ale Moscovei, după ce doreşte ruperea acordului de asociere cu UE. Documentul menţionează:

„PSRM este adeptul aderării Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică şi denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. PSRM consideră că doar în componenţa UEEA este posibilă revenirea integrală a produselor moldoveneşti pe piaţa euroasiatică, pot fi încheiate acorduri privind preţurile la gaze pe termen lung pentru Moldova şi pot fi obţinute garanţii pentru aflarea migranţilor muncitori moldoveni pe teritoriul Rusiei şi altor ţări UEEA. Doar în cadrul UEEA este posibilă restabilirea legăturilor economice, relansarea industriei Moldovei şi crearea a zeci de mii de locuri de muncă bine plătite pe teritoriul ţării noastre.”

„Începînd cu anul 2017, partidul va iniţia proiecte şi programe comune cu oraşele şi regiunile din alte ţări, în primul rînd din Federaţia Rusă şi ţările spaţiului euroasiatic.”

Federalizarea Republicii Moldova, pe ambele maluri, şi respingerea judeţelor

Documentul mai precizează faptul că „PSRM se pronunţă împotriva „reformei administrativ-teritoriale” devastatoare, care prevede lichidarea raioanelor şi revenirea la judeţe.”

Pe de altă parte „PSRM susţine cursul de creare a unui stat democratic federativ pe ambele maluri ale Nistrului.” Opţiunea este unică şi contrară tuturor proiectelor şi strategiilor de integrare ale Republicii Moldova şi validează federalizarea şi transnistrizarea în stânga Prutului, respectiv introducerea unor formule de suveranitate limitată pentru statul din stânga Prutului.

Hotărârea Congresului mai stabileşte că „PSRM este unicul partid care dispune de un plan concret de reintegrare a ţării şi edificare a unui stat comun pe ambele maluri ale Nistrului”. Mai mult, se revine la proiectul Primakov 1997 al preexistenţei a două entităţi politice care realizează „statul comun”: „Partidul va pune accent pe colaborarea cu politicienii şi societatea civilă din Transnistria în cadrul proiectului „Două maluri – spaţiu unic”, care va lua start la începutul anului 2017.” Acest lucru prevede recunoaşterea, într-o formulă a preexistenţei „partenerului Transnistria” pentru a avea cu cine să semnezi constituirea acestui stat comun.

Toate aceste rezoluţii intră în coliziune directă cu tot ceea ce a făcut Republica Moldova în toată perioada independenţei. În plus, creează o falie cu actuala majoritate parlamentară şi actualul Guvern. Mai mult, pretenţia de a genera alegeri anticipate în 2017 devine o problemă majoră de constituţionalitate şi proces, odată ce există majoritate parlamentară şi guvern stabil. Opţiunea PSRM subliniază încă o dată nevoia constituirii forţelor unite ale dreptei pro-europene iar mişcarea coerentă a Maiei Sandu este obligatorie deja pentru a rebalansa opţiunea pro-occidentală, pro-europeană a Republicii Moldova.

3. Igor Dodon, un preşedinte care nu-şi recunoaşte independenţa propriului stat

Cineva ar putea spune că l-am băgat prea mult în seamă pe Igor Dodon. Aşa şi este. Oricum am promis că voi părăsi pe deplin analiza de politică internă din Republica Moldova, lăsând colegilor mai bine plasaţi să comenteze ceea ce se întâmplă la Chişinău, în spectacolul politic. Oricum marile teme au fost deja lansate, trendurile sunt cunoscute, aşteptăm doar ciocnirile şi realizarea scenariilor preconizate.

Totuşi nu puteam încheia epopeea preluării mandatului de preşedinte de către Igor Dodon cu aberaţia realizată de un preşedinte care nu-şi recunoaşte propriul stat. Care neagă Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, stat în care a fost ales preşedinte! Care ia drept primă măsură ajuns la Preşedinţie, chiar de Crăciun, înlocuirea glotonimului de limbă română prin „limba moldovenească”. Politizând din start identitatea, istoria, limba, deci teme pe care ar fi trebuit să le lase în seama specialiştilor, experţilor, istoricilor (care s-au pronunţat deja).

S-au mai bătut şi alţii cu limba română şi identitatea românească a cetăţenilor Republicii Moldova. La fel şi cu Istoria românilor. Au făcut-o agrarienii lui Moţpan şi socialiştii lui Solonari şi Şornikov în 1994, când au lansat Casa Noastră Republica Moldova, şi au reluat teoria sovietică a moldovenismului gregar, a lui Artiom Lazarev, 1975, ca să nu vorbim despre cel stalinist, 1924. Apoi a fost reluată teoria de Vladimir Voronin cu celebra Concepţie a Politicii Naţionale şi plasarea românilor drept a şasea naţionalitate în RM. Nu că s-ar mai putea, rezultatele (nepublicate) ale referendumului fiind din nou o problemă pentru această teorie, cu toate forţările şi ilegalităţile din acest exerciţiu.

În fine, nu are sens să vorbim aici şi despre aberaţiile şi percepţiile celor care declară că sunt moldoveni: majoritatea sunt moldoveni, adică români, deci identitatea regională e cea de moldoveni, ca şi a fraţilor din dreapta Prutului, iar cea naţională de român. Şi nu le amestecă. Apoi o altă parte importantă se autoidentifică moldovean doar statalist, pentru că locuieşte în Republica Moldova, nu că ar fi altă naţiune. Iar cei aşa numiţi etnici moldoveni, ba care chiar care se revendică din familia popoarelor slave (o altă aberaţie a unei ramuri a moldovenismului vetust şi retrograd) sunt într-o minoritate ridicolă pe lângă ceilalţi. Tot soluţia împăciuitoare a majorităţii români/moldoveni, care se autoidentifică alternativ din motive culturale, dar cu o sinonimie identitară absolută, e singura care poate duce la un compromis acceptabil pentru un Preşedinte al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

Am avut o asemenea discuţie cu Igor Dodon prin 2003-2004, când abia îmbrăţişase teoria moldovenismului. I-am spus atunci să lase problemele identitare şi să se ocupe de economie, că acolo poate chiar se pricepe. Am avut şi un panel comun la Şcoala europeană a lui Viorel Cibotaru când am subliniat aceleaşi aberaţii şi nevoia de a părăsi teme de această factură pentru un politician serios. Văd că sfaturile nu au prins la momentul acela, sau au fost uitate în virtutea accesului la putere.

Revenirea la teme atât de complexe şi de sensibile pentru societate nu fac altceva decât să îl scoată pe Igor Dodon din siajul preşedintelui Republicii Moldova şi să-l facă, cel mult, preşedintele partidului său sau strict al alegătorilor săi. Deşi în campania electorală nu a spus nimic despre scoaterea Republicii Moldova din Acordul de Asociere cu UE, ba chiar vrea să facă o vizită la Bruxelles, şi nu ştiu dacă un referendum anunţat îi va aduce vreodată câştig de cauză sau va încheia tema eternei reorientări strategice a Republicii Moldova spre Rusia şi revenirea în Imperiu.

O altă utopie a fost spulberată cu ocazia înscăunării sale şi a vizitei lui Dmitri Rogozin, la ceas de noapte târzie, la Chişinău. Ideea viţelului blând care suge la două vaci a fost definitiv compromisă şi eliminată din iluziile şi idealismul lui Dodon. Rogozin a spus fără nici un echivoc că bunele relaţii cu Rusia, clamate de Dodon ca obiectiv al preşedinţiei sale, nu se pot realiza decât prin ruperea acordului de Asociere cu UE, deci prin despărţirea de UE şi relaţii reci la Vest.

Jocul lui Dodon de-a v-aţi ascunselea cu UE şi Acordul de Asociere, abordările sale identitare excesive, dacă devin politici în statul Republica Moldova, pot duce la suspendarea liberei circulaţii în UE, ba chiar la anularea facilităţilor respective.

Ceea ce nu spune Rogozin şi evită Dodon să spună, este că apropierea de Rusia transformă Republica Moldova într-o enclavă pro-rusă în mijlocul unei mari structuri pro-occidentale. Pentru că Republica Moldova se află la frontiera NATO şi UE, şi e izolată, în partea cealaltă de Rusia prin al doilea său vecin, Ucraina, la fel de nemulţumită de ieşirile declarative ale noului preşedinte al Republicii Moldova despre Crimeea plasată în siajul rus. Iar îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia nu se pot face împotriva bunelor relaţii cu Ucraina!

Nu discutăm aici componenta de prosperitate, comerţ liber şi bună vecinătate la care Republica Moldova ar renunţa. Nici măcar la aberaţia federalizării cu regiunea separatistă unde a câştigat reprezentantul bussiness-ului local tocmai pentru că doreşte integrarea în piaţa europeană, acolo unde e exportată majoritatea producţiei industriale a Republicii Moldova, situată în stânga Nistrului. Dar cred că merită aici amintită o altă problemă: libera circulaţie.

La ultimul Consiliu European de la Bruxelles şi la Ultimul Consiliu UE pe Justiţie şi Afaceri Interne, pentru a permite ratificarea acordului UE-Ucraina de către Olanda şi ratificarea, deci, a acordului la nivelul întregii UE, a fost aprobată formula şi condiţiile de introducere accelerată a vizelor pentru statele care nu respectă angajamentele, regulile jocului sau trimit prea mulţi migranţi la lucru în Europa. Rezultatul direct pentru Republica Moldova? Jocul lui Dodon de-a v-aţi ascunselea cu UE şi Acordul de Asociere, abordările sale identitare excesive, dacă devin politici în statul Republica Moldova, pot duce la suspendarea liberei circulaţii în UE, ba chiar la anularea facilităţilor respective. Asta trebuie să înţeleagă cetăţenii Republicii Moldova: că anularea Acordului de Asociere cu UE, ba chiar anterior, gesturi nepotrivite şi neprietenoase în raport cu UE, pot duce la anularea liberei circulaţii în UE. În întreaga UE, inclusiv în România.

Ce înseamnă asta în termeni de remitenţe şi susţinerea Republicii Moldova? Vă las să ghiciţi. Dar în ajutoare de tot felul? Şi cine preia greutatea susţinerii RM? Rusia? Scria Vladimir Socor zilele astea, Rusia nu e în stare să susţină astăzi proiectele politice, nici măcar regiunea separatistă nistreană, nu Republica Moldova pe de-a-ntregul! Iar joaca asta cu Dodon va costa, va costa foarte mult. Pe cetăţenii care nu au fost la vot, pe cei nemulţumiţi de contracandidatul Maia Sandu, pe cei care l-au tolerat pe socialistul pro-rus în fruntea statului Republica Moldova. Şi e doar începutul unui mandat prezidenţial în care fie Igor Dodon intră în irelevanţă, fie îşi aruncă în aer şi-şi trimite în încetare de plăţi statul. Şi nu va veni de acasă cu bani să rezolve problemele majore ale economiei Republicii Moldova.