Vlad Bătrîncea: Prezenţa scăzută la vot a fost pentru că mulţi oameni sunt plecaţi peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO sputnik.md
FOTO sputnik.md

Prezenţa redusă la urnele de vot în cadrul alegerilor noi din municipiul Chişinău s-a înregistrat inclusiv pentru că mulţi dintre locuitorii capitalei sunt plecaţi peste hotare. Declaraţia a fost făcută de deputatul socialist Vlad Batrîncea, reprezentantul candidatului PSRM la funcţia de primar, Ion Ceban, transmite IPN.

Deputatul spune că în Chişinău nu sunt toţi cei peste 600 de mii de cetăţeni înscrişi în listele electorale, circa 200 de mii dintre aceştia sunt plecaţi peste hotare.

„Respectiv, în Capitală sunt aproximativ 480 de mii şi din acest număr jumătate au ieşit la vot”, a declarat Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune ProTV Chişinău.

În opinia lui, oamenii nu au ieşit la urne inclusiv pentru că s-au dezamăgit de alegerile locale precedente, în 2015, când s-au promis multe lucruri şi nu au fost realizate.

Vicepreşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr Liviu Vovc, persoana de încredere a candidatului PPDA, Andrei Năstase, susţine că scrutinul de pe 20 mai a fost unul anticipat şi era de aşteptat ca prezenţa la vot să nu fie aşa cum este în cazul unor alegeri ordinare.

Turul doi de scrutin, în care vor lupta pentru şefia Primăriei Andrei Năstase şi Ion Ceban, va avea loc pe 3 iunie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite