Voronin: Majoritatea declaraţiilor de unire semnate de primării sunt artificiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Liderul comuniştilor de la Chişinău, Vladimir Voronin, consideră că majoritatea declaraţiilor de unire semnate de cele 20 de primării din Republica Moldova „sunt artificiale”. Fostul şef de stat a sugerat că autorităţile ar trebui să aibă o poziţie clară faţă de acţiunile unioniste, pentru că acest fenomen ar diviza societatea.

„Autorităţile ar trebui să-şi expună opinia referitor la această chestie, pentru că aceasta dezbină societatea”, a declarat Vladimir Voronin luni, 12 februarie, la emisiunea „Adevărul Live”.

Preşedintele PCRM susţine că declaraţiile de unire ar fi articificale pe motiv că „nu a fost nici referendum, nu a fost nici sesiunea respectivă a consiliului Primăriei”. 

„Sau întâlnit acolo cinci-şapte băieţi şi au semnat declaraţii. Ele nu au nicio valoare juridică şi nici nu pot să aibă. Ele nu nu hotărăsc nimic, numai înrăutăţesc situaţia”, a subliniat comunistul.

Voronin a menţionat că Moldova nu are nevoie de probleme pe interior „sat împotriva satului, primării împotriva primăriilor”.

„Cine a iniţiat acest lucru nu s-a gândit deloc ce va fi mai departe”, a continuat ex-preşedintele ţării.

„Amintim că 20 de primării din Republica Moldova au semnat declaraţii simbolice de unire cu România. Drept răspuns la această acţiune, socialiştii au iniţiat procedura de colectare a declaraţiilor de „anti-unire”. Potrivit acestora, deja 141 de primării ar fi semnat un document în care pledează pentru menţinerea independenţei ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite