Ziua Reîntregirii României

Peste şase zile, unii dintre noi, naivii, utopicii, visătorii, îşi vor aminti că este Ziua Reîntregirii României, aşa cum este aceasta acum, mutilată teritorial, umilită prin calculată ignorare, în unele cancelarii cu orgolii imperiale, inclusiv acolo unde primul demnitar al statului a fost primit pe uşa din dos, ca şi predecesorul său, pentru a sta de vorbă cu numărul doi în ierarhia unui stat aliat, care, înainte de orice, ne datorează multe.

Până atunci, juni unionişti - conduşi cu o tenacitate de admirat de George Simion, acest mereu expulzat de stataliştii dintre Prut şi Nistru, de pe un teritoriu de drept al României interbelice, azi România răsăriteană, momentan un RDG blagoslovit şi menţinut cu deplinul concurs al cancelarului german, cel decorat de actualul preşedinte al Republicii Moldova, Angela Merkel uitând că vine ea însăşi din Germania răsăriteană, cândva sub ocupaţie militară sovietică - vor avea un schimb de opinii cu seniori ai armatei României.

Tema schimbului de opinii fiind una pe măsura răspunsurilor aşteptate de mulţi români de bună credinţă, din stânga şi din dreapta Milcovului de azi.

Spre deosebire de unele fiinţe isterice autohtone, care numai la invocarea subiectului reîntregirii naţionale, devin cascade ale urii pe care nici răsăritenii nu o au faţă de mioritici, europenii dintre Prut şi Nistru trec printr-un moment de derută, justificată nemulţumire şi scârbă faţă de clasa politică de la Chişinău.

Dar peste 70% ştiu că vorbesc limba lui Mihai Eminescu şi că nu ei au asuprit alte minorităţi, de azi, din Republica Moldova.

Am fost la Chişinău şi m-am convins că există o frică de imprevizibilul preşedinte al tuturor ruşilor, Vladimir Putin, dovadă fiind cuvintele liderilor partidelor parlamentare, care mai cred în eterna existenţă a republicii ce le aduce beneficii financiare, vizibilitate publică şi aroganţă tipică unor interlocutori încremeniţi în epoca unui timp apus, cel sovietic.

Iar la Bucureşti, subiectul reîntregirii naţionale nu există, este unul evocat, în trecere, pentru fanfare, coroane şi chipuri oficiale, la jurnalele de televiziune şi radio din prima zi a lui decembrie.

Din păcate, cei ce ar putea fi pe măsura încercărilor acestui timp parcă se ascund în palatele lor, în spatele unor pretexte ce le confirmă inabilitatea de a recunoaşte că alţi conaţionali, în locurile şi cu răspunderile lor, ar fi mişcat Ţara înainte, ieşind în faţa celor care au nevoie de lideri puternici, pe care să îi urmeze.

Şi la Chişinău şi la Bucureşti, cuvântul de ordine este practic o... sintagmă:”vizibilitate minimă”, în chestiunea Reîntregirii Naţionale.

Dincolo de adversităţile cunoscute, mai ales cele din ultimele doi ani, comunicarea dintre SUA şi Rusia a fost menţinută, prin serviciile de intelligence, prin cei mai buni diplomaţi americani şi ruşi, iar, de dată recentă există şi o comunicare între structurile militare, una care dacă ar fi existat şi între Turcia şi Federaţia Rusă nu ar fi fost doborât un avion militar răsăritean.

Dincolo de evocarea momentului de la 1 Decembrie 1918, este timpul ca, pe căi comparabile cu cele menţionate mai sus, să fie demarate două iniţiative concrete, în cele două state româneşti.

Prima ar viza contacte iniţial informale, pentru stabilirea modalităţilor concrete, nu teoretice, în care se vor integra cetăţenii europeni, dintre Prut şi Nistru, în viitoarea Românie reîntregită, atunci când, pe cale democratică, va veni momentul reîntoarcerii înstrăinaţilor de Ţară la Patria Mamă.

Iniţiativa secundă ar avea în vedere necesara constituire a unei delegaţii a românilor din cele două entităţi statale existente acum, una care să zboare din Europa în Patria Unchiului Sam, pentru a pleda la Congresul Statelor Unite ale Americii, înţelegerea utilităţii şi importanţei unei Românii reunificate, puternice, la graniţa de est a NATO.

Ambele acţiuni ar fi oglindirea principiului win–win, în care câştigătorii reunificării ar fi toţi cetăţenii europeni, din stânga şi din dreapta Milcovului de azi.

Sigur, şi la Bucureşti şi la Chişinău există voci extrem de bine motivate, politic şi financiar, pentru a amâna sine die dosarul reîntregirii naţionale, etichetând pe unioniştii de acum utopici.

Să le reamintim surprinderea şi neputinţa comunităţii europene la agresiunea comisă de răsăriteni asupra Ucrainei, la invazia sutelor de mii de migranţi din Orientul Mijociu şi din alte zone marcate de sărăcie, care au luat cu asalt bătrânul nostru continent, la dislocarea unei forţe expediţionare ruse în Siria.

Dinamismul lumii de azi este aidoma unui tren de mare viteză, care opreşte o singură dată în staţia în care îndrăznim să mai reflectăm la lumina necesară, posibilă, inevitabilă a zilei de mâine, inclusiv a unei viitoare Zile Naţionale sărbătorită aşa cum se cuvine, in integrum, de cei care vorbesc limba lui Mihai Eminescu.