Dictare la Limba română, la început de an şcolar

Recent, o ştire aparent banală mi s-a părut un lucru extraordinar într-o zonă unde identitatea naţională, limba şi cultura românească au fost greu încercate de-a lungul anilor. Acolo unde a fost silită şi împinsă aproape de dispariţie, unde s-a dorit a fi rasă de pe pământ împreună cu vorbitorii ei, limba română a ajuns să renască la fel ca Pasărea Pheonix din propria cenuşă. În Basarabia.

Faptul că peste 1000 de oameni de toate vârstele s-au înghesuit la Chişinău să dea „Dictare la Limba Română” este un eveniment care are o anumită semnificaţie şi importanţă pentru românii de peste Prut. Excelentă şi laudativă iniţiativa Direcţiei de Cultură a Primăriei Chişinău de a crea un astfel de eveniment cu ocazia Independenţei Republicii Moldova şi sărbătorii limbii române.

Din păcate, în presa din România, manifestarea de simpatie şi iubire a oamenilor de la Chişinău pentru Limba română a fost trecută la ştiri banale, fără să i se dea prea mare atenţie şi importanţă. Iar această lipsă de atenţie, neinteres sau dezinteres, cum vreţi să-i ziceţi, s-a manifestat evident cu toate că şi la Bucureşti se sărbătorea Limba română. În aceeaşi zi ca peste Prut, dar cu banale spectacole, fără prea mare impact şi reverberaţii în rândurile populaţiei. Evident, nici organizatorii de la Bucureşti nu au fost prea inspiraţi, nu au acordat cine ştie ce importanţă evenimentului sau pur şi simplu au avut alte preocupări, interese, neridicându-se la nivelul Limbii române.

În contrast, fraţii noştri de peste Prut s-au dus cu mic cu mare. De la cei care abia au învăţat literele alfabetului până la oamenii oprimaţi, care îşi aduc aminte de deportările şi suprimările românilor din Basarabia, de încercările de distrugere a limbii şi identităţii româneşti, de către Stalin. Pentru ei „Dictarea la Română” a fost în primul rând un test de identitate naţională, după zeci de ani în care s-a încercat uciderea limbii în care s-au născut şi pe care mulţi ajunseseră să o vobească doar în şoaptă, acasă, cu familia.

Chiar dacă au existat voci care au pus interesul românilor din Chişinău pentru Limba română pe seama premiilor anunţate de Primărie, îmi place să cred şi sunt convins că oamenii, în special cei mai în vârstă, nu s-au dus să dea dictare ca să câştige bani. Cred că majoritatea basarabenilor din cei peste 1000 care au dat testul au făcut acest lucru din cu totul şi cu totul alte motive, care ţin de apartenenţa la o limbă, la o cultură naţională din care fac parte. Iar notele mici obţinute demonstrează cât de oprimată a fost limba română, zeci de ani, de către invadatorii sovietici, dar care totuşi s-a păstrat şi a renăscut miraculos.

Importanţa păstrării şi învăţării Limbii române pentru basarabeni a fost egală cu supravieţuirea lor ca neam, în timp. De aceea cred că evenimentul de la Chişinău a fost o adevărată sărbătoare pentru românii de acolo, scoţând în relief un puternic sentiment de mândrie naţională.

De mai mulţi ani, tinerii basarabeni au posibilitatea să înveţe la universităţile din cele mai puternice centre studenţeşti ale României. Mulţi lucrează aici în timpul studiilor sau după terminarea lor. Alţii au ales să se întoarcă acasă şi lucrează în Republica Moldova şi chiar în ţări din Uniunea Europeană. Despre studenţii basarabeni am auzit foarte multe vorbe bune, că sunt mult mai bine pregătiţi, în special la Limba română, decât colegii lor născuţi şi educaţi în România.

„Dictarea” de la Chişinău s-a produs în aceeaşi săptămână când în liceele româneşti se dădea  Bacalaureatul. A doua sesiune cu cei neadmişi la prima sesiune şi cu cei picaţi din anii trecuţi. Cei care s-au mai înscris la Bacalaureat, că mulţi au renunţat, considerând această etapă educaţională din viaţa lor neimportantă. Văzând ştirile la televizor sau citind în presa scrisă, nu poţi să nu te minunezi de mentalitatea şi prostia multor tineri români care fac parte din viitorul „luminos” al scumpei noastre patrii.

Pentru aceştia proba Bacului la Română fost doar un prilej de etalare a lipsei de educaţie, de bun-simţ, de analfabetism, de exprimare scrisă şi orală, în limba naţională, incalificabile. De pocire, de distrugere a Limbii române. Iar acest proces de sfidare, de batjocorire a Limbii române durează de peste 20 de ani şi se manifestă tot mai pregnant. Este îngrijorător.

Batjocorirea limbii române se întâmplă zilnic în România, începând de la demnitarii din fruntea ţării, care o umilesc pe toate canalele de televiziune, în toate mediile, cu toate ocaziile posibile şi imposibile, pentru ei limba naţională fiind doar un instrument de manipulare a restului populaţiei.

Batjocorirea Limbii române de către români este o permanenţă în presa zilelor noastre, comisă voluntar şi involuntar, de către jurnalişti şi pseudojurnalişti. Rigoarea care se manifesta odată în presă privind folosirea corectă a Limbii române a dispărut cu desăvârşire.

Cadrele didactice de orice fel de specialitate, profesorii de Limba română mai ales, nu mai dau aceeaşi importanţă acestei materii, educând elevii să înveţe corect şi să respecte limba naţională. E adevărat şi faptul că mulţi dintre profesori şi învăţători au ei înşişi mari probleme de exprimare, fiind în imposibilitatea de a-i învăţa corect Limba română pe copii.

De aceea, comparând realitatea din România cu cea din Republica Moldova, mi se pare cu atât mai laudativ faptul că basarabenii s-au prezentat la „Dictare la Română”. Exemplul ar putea fi luat şi dezvoltat şi de către edilii, ministerele, inspectoratele, şcolile sau alte instituţii din România.

V-aţi imagina ce ar scrie parlamentarii la Dictare, guvernanţii, plagiatorii, ce ar scrie celebri autori ai citatelor „Iarna nu-i ca vara!” şi „Fă, Doino!”?

Cred că toţi facem greşeli la Limba română, de scris, de vorbit, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să le corectăm. Dimpotrivă, trebuie să acordăm respectul şi importanţa cuvenite Limbii române.

Ce ar fi dacă la începutul noului an şcolar, pe 15 septembrie, edilii, oamenii politici sau alţi demnitari cu pretenţii de personalităţi, în loc de discursurile chinuite din limba de lemn, să evidenţieze, să acorde o importanţă primordială Limbii române, identităţii naţionale şi culturale?