Geniile picturii, într-o nouă colecție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După succesul „Marilor muzee ale lumii", „Adevărul" lansează miercuri o culegere inedită pe gustul amatorilor de artă. Cumpărând albumele „Pictori de geniu" veţi face cunoştinţă cu creaţiile marilor Michelangelo, Van Gogh sau Picasso.

Timp de 14 săptămâni, în chioşcurile de ziare din toată ţara se vor pune în vânzare, împreună cu „Adevărul", o nouă colecţie mult-aşteptată, dedicată pictorilor celebri.

Fiecare artist va fi tratat în 160 de pagini, cu referiri ample la viaţa şi opera sa, dar şi cu nenumărate reproduceri după cele mai importante lucrări ale sale. În lista numelor care dau titlurile acestor se regăsesc şi cei mai apreciaţi doi pictori români ai tuturor timpurilor, Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, alături de Rembrandt, Leonardo da Vinci, Monet, Dali sau Picasso.

MICHELANGELO, ÎN PRIMUL ALBUM

Ca un plus de culoare pentru colecţionari, cele 14 albume de artă formează pe cotorul lor celebra pictură „Cina cea de taină" de Michelangelo. Tot el este protagonistul primului album, care va fi lansat miercuri.

Fiind una dintre cele mai reprezentative figuri ale culturii universale, Michelangelo (1475-1564) a lăsat în urmă opere de o inestimabilă valoare, în domeniul picturii, sculpturii, arhitecturii şi literaturii. El descoperă frumuseţea picturii încă în în copilărie, graţie cunoscutului artist Francesco Granacci. La numai 13 ani intră ucenic în cel mai vestit atelier din Florenţa, aparţinând pictorului David Ghirlandaio.

Un an mai târziu, adolescentul îl cunoaşte pe Lorenzo Magnificul, conducătorul politic al Florenţei, care îl susţine ulterior în carieră. Capodopera incontestabilă a lui Michelangelo ramâne Capela Sixtină, la realizarea căreia a lucrat, aproape de unul singur, patru ani, testând tehnica „affresco", ce presupune pictarea pe un perete proaspăt tencuit .

URMĂTORUL PICTOR - DA VINCI

„Pe imensa boltă a acestei săli, care măsura mai mult de cinci sute de metri pătraţi, incomparabila pensulă a artistului descrie istoria umanităţii, de la haosul primordial la promisiunea Învierii", scrie Erica Crispino, autoarea albumului „Viața și opera lui Michelangelo". Toate cărţile au o calitate excepţională, fiind tipărite în Italia, la una dintre cele mai bune tipografii din lume.

„Pictori de geniu" este cea de-a cincea colecţie de cărţi lansată de „Adevărul" în Republica Moldova. Albumele pot fi cumpărate în fiecare miercuri, la un preţ de 39 de lei, în chioşcurile din toată ţara, doar împreună cu ziarul. După Michelangelo, pe 1 iunie va apărea cartea despre Leonardo da Vinci, iar pe 8 iunie, despre Picasso.

Albumul din 15 iunie va fi dedicat operelor lui Van Gogh, iar cel din 22 iunie, lui Monet. Colecţia precedentă, „Marile muzee ale lumii", s-a bucurat de mare succes în rândul cititorilor din Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite