Guvernul a aprobat măsuri care le vor uşura traiul deţinuţilor din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Deţinuţii vor obţine mai simplu permisiunea de a vorbi la telefon, de a avea întrevederi de lungă durată cu alte persoane decât soţul/soţia sau rudele acestora, şi de a se deplasa fără escortă în anumite cazuri. O iniţiativă de modificare a procedurilor interne ale activităţii penitenciarelor a fost aprobată de către Guvern, joi, 10 august, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, cei care au relaţii de concubinaj nu vor mai trebuie să prezinte dovezi, atunci când merg la întrevederi de lungă durată, că au copii comuni. Pentru a antrena mai uşor deţinuţii în câmpul muncii, nu va mai fi obligatorie coordonarea deplasării fără escortă în afara penitenciarului cu directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, ci doar cu persoanele împuternicite.

În prezent, numărul, periodicitatea şi durata apelurilor telefonice pe care le pot efectua deţinuţii nu este prevăzută detaliat de Codul de executare sau de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. De acum înainte, acestea vor fi indicate expres, pentru diferite categorii de deţinuţi, într-un ordin emis de ministrul justiţiei.

Noile prevederi vor intra în vigoare odată cu publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite