Sorin Oprescu, în vizită la lucrările de la două şcoli reabilitate prin programul BEI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Oprescu s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor FOTO Adevărul
Sorin Oprescu s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor FOTO Adevărul

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a verificat, joi, lucrările la două unităţi de învăţământ cuprinse în programul „Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti”, care vizează 100 de scoli.

Sorin Oprescu a declarat că proiectul se apropie de final, iar Bucureştiul are în acest moment „100 de şcoli la cheie“. „De retinut că aceste şcoli sunt, în primul rând, consolidate, dar sunt şi reabilitate şi modernizate. Au laboratoare, cabinete, săli de sport, mobilier de ultimă generaţie, echipamente de înaltă tehnologie. Doar în 19 şcoli se mai lucrează la finisaje şi la corpurile nou construite”, a declarat Oprescu.

Primarul a vizitat Şcoala de Muzică şi Arte nr.3, unitate de învăţământ care a fost construită în anul 1881. Aceasta, împreuna cu Biserica Sf. Ştefan, a făcut parte din ansamblul „Cuibul cu Barza“.

În timpul lucrărilor de reabilitare de la Şcoala de Muzică şi Arte nr. 3 s-au realizat lucrări de consolidare şi reabilitare, precum şi construirea unui corp nou de clădire. Totodată, şcoala a fost dotată cu instrumente muzicale de ultimă generaţie.

Edilu-şef a vizitat şi grădiniţa nr. 73, clădire care a fost construită în jurul anilor 1900 – 1936. 
Iniţial, instituţia de învăţământ avea un singur corp de clădire, impropriu desfăşurării activităţilor didactice, motiv pentru care s-a mai construit un corp. Cel existent a fost consolidat, mansardat, fiindu-i refăcute finisajele interioare şi cele exterioare.

Astfel, grădiniţa a fost dotată cu mobilier şi aparatură IT, fiind de asemenea utiliate cabinetul medical şi cantina. 

„Sunt foarte mândru că reuşim să finalizam un astfel de proiect de amploare. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care se implică în buna desfăşurare a lucrărilor, profesorilor şi părinţilor elevilor care învaţă în aceste unităţi de învăţământ“, a închiat Oprescu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite