Cine este Solomon Wigler, unul dintre cei 11 consilieri ai primarului Oprescu, cercetat de DNA. Surse din Primărie: „Era unul dintre consilierii lui preferaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul personal al lui Sorin Oprescu, Solomon Wigler, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţiei (DNA) pentru trafic de influenţă. Acesta a fost prins în flagrant în timp de primea mită în valoare de 25.000 de euro. După aflarea acestei veşti, Sorin Oprescu a decis să îl suspende din funcţie pe omul care i-a fost alături multă vreme.

Solomon Wigler este unul dintre cei 11 consilieri personali ai primarului Sorin Oprescu şi îi este alături edilului încă din primul mandat pe care l-a obţinut. „Din câte ştiu, Moni Wigler este unul dintre consilierii preferaţi ai primarului Sorin Oprescu şi se cunosc din studenţie. Nu ştiu detalii despre intervenţia acestuia pe lângă consilierii generali, dar existau zvonuri despre unele încrengături. Ştiu că încă de la început l-a sprijinut pe Sorin Oprescu“, a declarat Silviu Văduva, consilier general PDL.

De asemenea, Pieptan Mihai, consilier general PSD, spune despre Solomon Wigler că este o persoană bine instruită. „Ce să spun, pe mine nici nu m-a surprins această decizie, dar nici nu mă aşteptam să se întâmple. La mine n-a venit niciodată cu influenţe. Ştiu că e un tip inteligent, bine informat“, a precizat consilierul.

Surse din Primăria Municipiului Bucureşti au precizat, pentru „Adevărul“, că Solomon Wigler susţinea unele proiecte cu argumente în faţa consilierilor generali ai Capitalei: „A mai venit şi el la şedinţele cu liderii de grup. Îmi amintesc că susţinea Pasajul de la Piaţa Presei Libere şi exproprierile de la Ghencea. Există zvonuri, dar nu ştiu nimic despre intervenţia lui pe lângă vreun consilier general“.

solomon wigler foto filme-carti.ro

Solomon Wigler (foto dreapta), alături de primarul Sorin Oprescu în timpul unui eveniment FOTO www.filme-carti.ro

Averea consilierului personal al primarului Oprescu

În declaraţia de avere din anul 2013, Wigler susţine că are un teren intravilian cu o suprafaţă de 65.000 de metri pătraţi situat în Popeşti Leordeni, două case amplasate în Bucureşti şi un apartament de 80 de metri pătraţi situat tot în Capitală. De asemenea, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu mai deţine şi trei autoturisme: un Audi Q5, achiziţionat în anul 2013, un BMW X1 din anul 2011 şi un BMW X320d tot din anul 2013.

Totodată, acesta mai are ceasuri, bijuterii şi obiecte de artă în valoare totală de 1,9 milioane de euro: ceasuri şi bijuterii care valorează 600.000 de euro, obiecte de cult în valoare de 500.000 de euro şi obiecte de artă care se ridică la 800.000 de euro. Toate acestea au fost dobândite, potrivit declaraţiei de avere, în perioada 1994 - 2008.

Solomon Wigler mai are şi patru depozite bancare cu peste 233.000 de euro şi 33.000 de lei, acordând şi două împrumuturi în valoare totală de 129.000 de euro. În 2012, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu a încasat de la Primăria Capitalei suma de 34.857 de lei. 

A fost suspendat din funcţia de consilier

Primăria Capitalei a anunţat că Solomon Wigler a fost suspendat din funcţia de consilier. Redăm mai jos declaraţia pe care au făcut-o reprezentanţii municipalităţii: „Primăria Municipiului Bucureşti a pus şi pune la dispoziţia organelor de cercetare toate informaţiile, documentele şi înscrisurile solicitate de către acestea. Primarul general al Municipiului Bucureşti a luat  măsurile care se impun în conformitate cu legislaţia în vigoare, procedând la suspendarea domnului Solomon Wigler din funcţia de consilier“.

Ce s-a întâmplat

Astăzi, procurorii anticorupţie au făcut un anunţ oficial în care au precizat că „în perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, Solomon Wigler, în calitate de consilier personal al primarului Municipiului Bucureşti, a cerut în mai multe rânduri suma totală de 230.000 euro şi a primit în mai multe tranşe, suma de 204.000 euro de la un om de afaceri, denunţător în acest caz, pentru a interveni pe lângă funcţionari din apropierea lui Sorin Oprescu. De asemenea, se dorea intervenţia pe lângă membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, lăsând să se creadă că are influenţă asupra acestora, pentru iniţierea şi votarea unor proiecte de hotărâri”.

Anchetatorii mai supun că acestea hotărâri vizau aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale (PUZ-uri) necesare pentru ridicarea a trei supermarketuri în Bucureşti şi acceptarea unei donaţii de către Primăria Capitalei. Concret, Wigler ar fi primit suma totală de 150.000 euro, în patru tranşe, respectiv înainte şi după votarea hotărârilor respective. 

Totodată, procurorii susţin că pe 28 mai 2015, consilierul personal al primarului general s-a întâlnit cu acest om de afaceri chiar în sediul Primăriei Capitalei. Astfel, Wigler l-a asigurat pe afacerist că în şedinţa Consiliului General „au fost aprobate atât proiectul de hotărâre privind acceptarea donaţiei aferentă unuia dintre proiecte, cât şi PUZ - ul pentru unul dintre supermarket-uri”. Aşa ar fi ajuns Wigler la o înţelegere cu omul de afaceri prin care ar fi plănuit ca pe 3 iunie 2015 afaceristul să îi dea consilierului primarului general 25.000 de euro, urmând ca diferenţa până la 51.000 de eură să o primească în săptămâna 8 - 12 iunie 2015. Astfel, Solomon Wigler a fost surprins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce primea suma de 25.000 euro.

Anterior, în acelaşi scop, consilierul primise, printr-un intermediar, suma de 4.000 euro de la acelaşi om de afaceri. 

De asemenea, pe 14 noiembrie 2013, Solomon Wigler ar mai fi primit de la omul de afaceri suma de 25.000 euro pentru a interveni pe lângă Sorin Oprescu, lăsând să creadă că are influenţă asupra sa, pentru eliberarea unei autorizaţii de construire a unui sens giratoriu, pentru două supermarket-uri, după cum susţint procurorii. Consilierul va fi prezentat astăzi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite