D-na primar Firea va decide dacă bucureştenii trebuie să înţeleagă soluţiile propuse pentru congestiile urbane

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe scurt, povestea este asta: toate administraţiile locale afirma că urmăresc interesul cetăţenilor şi că promovează transparenţa atunci când cheltuiesc banii publici. Ca să aflăm dacă promisiunile sunt acoperite de fapte concrete, am solicitat d-nei Firea şi membrilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti sa adopte o Hotărâre prin care sa înceapă o campanie de informare a soluţiilor de decongestionare a traficului.

Este în interesul bucureştenilor să înţeleagă aceste soluţii, mai ales că este vorba de o alocare de fonduri pentru următorii 15 ani. Doresc bucureştenii aceste soluţii? Au altele mai bune? Răspunsurile le putem afla doar dacă experţii din Primărie explică bucureştenilor, într-un limbaj adaptat neprofesioniştilor, care sunt principiile care guvernează un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă. E important de ştiut că implicarea cetăţenilor, prin informare, este un principiu de bază al acestui tip de strategie.

Ca să uşurăm munca administraţiei şi pentru ca administraţia să poată adopta chiar în această săptămână Hotărârea, am depus la Primărie documentele necesare:

Propunerea de Hotărâre CGMB
Expunerea de motive

Am propus 10 subiecte pe care experţii ar trebui să le explice politicienilor, funcţionarilor şi cetăţenilor:

  • Identificarea problemei. Cum se produc congestiile.
  • Trotuarul - zona de întâlnire, relaxare şi socializare
  • Accesibilizarea spaţiului public – beneficii pentru societate
  • Bicicleta – cel mai eficient mod de deplasare în cazul congestiilor urbane
  • Transportul public – serviciu de excelenta al administraţiei locale
  • Noduri intermodale – beneficiile îmbinării modurilor de transport
  • Parcări auto – costuri de realizare şi alte costuri
  • Siguranţa – influenţe asupra apariţiei congestiilor
  • Poluarea – efectele traficului rutier asupra sănătăţii oamenilor
  • Principiile planificării mobilităţii urbane durabile

Pentru cei care vor să afle demersurile făcute până ieri, când au fost  depuse Hotărârea şi Expunerea de motive, vă rugăm să citiţi comunicatul de presă:

22 de asociaţii şi grupuri de iniţiativă au susţinut o invitaţie adresată consilierilor generali ai Municipiului Bucureşti pentru a discuta despre Planul de Mobilitate Urbană Bucureşti-Ilfov. Au fost organizate două întâlniri, pentru a evita disputele politice între cele două grupări politice (putere şi opoziţie).

În invitaţia transmisă în urmă cu două săptămâni, s-a oferit posibilitatea politicienilor să schimbe data şi locul de întâlnire, dacă propunerile organizatorilor nu erau pe placul acestora. În lipsa unei reprogramări, sâmbătă, 22 octombrie 2016, la centrul comunitar „La firul ierbii”, de la ora 9 au fost aşteptaţi consilierii generali votaţi pe listele PSD şi ALDE, iar de la ora 12 cei votaţi pe listele USR, PNL şi PMP. Dacă la prima întâlnire nu a venit niciun consilier, la cea de-a doua întâlnire au fost prezenţi 9 consilieri USR.

Întâlnirea este o continuare a demersurilor din ultimii 2 ani prin care mai multe asociaţii au încercat să convingă Primăria Municipiului Bucureşti să înceapă o campanie de informare a cetăţenilor despre principiile unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă. Acest document utilizează un tip de planificare care propune soluţii total diferite de cele aplicate până acum în Bucureşti. Tocmai de aceea, experţii europeni care au propus acest tip de document au precizat că o astfel de planificare nu poate da rezultatele aşteptate fără implicarea cetăţenilor, alături de funcţionari, politicieni şi specialişti.

Conform unui articol de presă, efortul de a implica autorităţile din Bucureşti în realizarea corectă a unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă datează încă din 2011, remarcându-se dezinteresul acestora pentru acest tip de planificare care ar trebui să rezolve problemele generate în Bucureşti de traficul rutier: poluarea aerului şi poluarea sonoră, congestiile, lipsa accesibilizării spaţiului public la nevoile persoanelor cu dizabilităţi, costurile mari de transport etc.

Pe 27 iulie 2016 şi pe data 19 septembrie 2016, reprezentanţii OPTAR, ActiveWatch şi a Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti s-au întâlnit cu mai mulţi consilieri ai doamnei primar Firea Gabriela pentru a discuta despre necesitatea informării bucureştenilor despre principiile planificării mobilităţii urbane durabile. De fiecare dată, reprezentanţii administraţiei publice au afirmat că susţin normativele europene de realizare a unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, al cărui principiu de bază este implicarea cetăţenilor, şi că îşi doresc să informeze cetăţenii despre acest tip de planificare. Dealtfel, la întâlnirea din septembrie, chiar viceprimarul Aurelian Bădulescu a fost prezent la întâlnire, susţinând că a fost desemnat să se ocupe de implementarea strategiei.

În lipsa unui demers care să confirme declaraţiile viceprimarului şi a echipei de consilieri a doamnei Primar, asociaţiile şi grupurile de iniţiativă au hotărât să se adreseze reprezentanţilor cetăţenilor în Consiliul General. Chiar dacă la întâlniri au fost prezenţi consilierii generali dintr-un singur partid, organizaţiile civice solicita tuturor membrilor CGMB să susţină un proiect de Hotărâre prin care Primăria Capitalei să desfăşoare o campanie de informare a cetăţenilor pentru a le explica modul în care se aplică principiile planificării mobilităţii urbane durabile. O astfel de campanie este obligatorie în condiţiile în care, conform datelor prezentate, actualele modele de planificare au dat greş iar schimbările propuse, ca să dea rezultate, ar trebui să fie exact invers măsurilor de fluidizare cu care ne-am obişnuit în Bucureşti.

Exemplul care a fost prezentat consilierilor generali s-a referit la un singur caz: parcările auto. Plecând de la costul mediu aferent amenajării unui singur loc de parcare, s-a demonstrat că bugetul anual dedicat transporturilor în Bucureşti nu este suficient nici măcar pentru amenajarea de parcări pentru 1% dintre maşinile aflate în Bucureşti.

Deoarece creşterea calităţii vieţii pentru cetăţeni ar trebui să fie un obiectiv al tuturor aleşilor locali, de la primar până la consilieri, organizaţiile civice o invită pe doamna Primar Firea să pună pe ordinea de zi proiectul de hotărâre. De asemenea, solicităm tuturor membrilor CGMB, indiferent de partidul din care fac parte, să susţină acest demers civic de informare pe un subiect de interes major. Precizăm că doamna Firea ar putea convoca o şedinţă „de îndată” chiar în această săptămână, dat fiind că aceasta campanie trebuia să înceapă în septembrie 2014, odată cu începerea lucrului la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov.

Rapiditatea cu care această propunere de Hotărâre de Consiliu General al Municipiului Bucureşti va fi aprobată sau blocată, va demonstra cetăţenilor care sunt partidele care doresc rezolvarea problemelor cetăţenilor, împreună cu aceştia. Ne dorim ca acest demers iniţiat de organizaţii civice să fie sprijinit de aleşii locali, că o dovadă a interesului faţă de modul în care este administraţiile din Capitala şi din cele 40 de localităţi implicate sunt interesate de soarta celor 3 milioane de locuitori ce trăiesc în zona vizată de Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov.

Propunerea de Hotărâre CGMB şi Expunerea de motive au fost depuse ieri, luni, 24 octombrie 2016, la Registratură Primăriei Municipiului Bucureşti. Documentele au fost trimise prin poştă electronică tuturor membrilor Consiliului Generală al Municipiului Bucureşti.

Lista asociaţiilor şi grupurilor de iniţiativă care au anunţat până acum că susţin nevoia informării cetăţenilor despre principiile unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă. Dacă vreţi să vă alăturaţi demersului, lăsaţi un mesaj, aici sau pe facebook.

Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România – OPTAR
Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti

Ordinul Arhitecţilor din România - Sucursala Bucureşti
Asociaţia ActiveWatch
Centrul de Resurse pentru Participare Publică
Asociaţia pentru Tranziţie Urbană
Asociaţia Zeppelin
Asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni
Asociaţia GreenTourism
Asociaţia Help to Heart (Ajută Viaţa)
Asociaţia Peisagiştilor din România - Filiala Bucureşti-Ilfov
Asociaţia Încotroceni - Oameni, Idei, Poveşti
Asociaţa Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Asociaţia Mozaiq
Iniţiativa Prelungirea Ghencea
Iniţiativa Pentru Bragadiru
Grupul de Iniţiativă Civică Sala Palatului
Asociaţia Cartierul Aviaţiei
Grupul de Oponenţă Proiect Drum Expres Ciurel-Splaiul Independenţei-Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti
Asociaţia Hai cu Bicla
Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană
Grupul Floreasca
Asociatia O Romanie Altfel - ORA

Marian Ivan - membru cofondator OPTAR

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite