Directorul ELCEN, despre problemele financiare ale companiei: Începem să nu mai avem bani, băncile nu ne împrumută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ELCEN nu va opri furnizarea de energie termică pentru RADET Bucureşti

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) începe să nu mai poată susţine operaţional activitatea companiei şi nici achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei, după cum a declarat directorul general al companiei de stat, Gabriel Ignat.

„Am încercat să luăm un credit, dar nu a venit nicio bancă“, a spus Ignat la conferinţa ZF Power Summit, citat de Mediafax. De asemenea, acesta a precizat că ELCEN a avut anul trecut un grad de încasare de 60%, diferenţa de 40% fiind acoperită din credite, potrivit Mediafax.

Datoriile ELCEN către furnizorii de gaze naturale şi servicii conexe se ridică la 315 milioane de lei, din care 125 milioane de lei către Romgaz, 88 milioane de lei către Distrigaz Sud Reţele, 71 milioane de lei către OMV Petrom Gas şi 31 milioane de lei către Transgaz.

Compania a contractat de-a lungul timpului mai multe credite pentru plata combustibilului consumat în procesul de producţie, iar valoarea rămâsă de rambursat este de 570 milioane de lei. În acelaşi timp, datoriile RADET către ELCEN pentru energia termică furnizată erau de aproape 3,6 miliarde de lei la finele lunii ianuarie.

Guvernul intenţionează să realizeze fuziunea ELCEN cu Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), principalul datornic către producătorul de energie electrică şi termică.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite