Iacob Melik între Bucureşti, Constantinopol şi Paris

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iacob Melik, armean născut în Imperiul Otoman, este unul dintre primii arhitecţi care studiază la Şcoala de arte frumoase din Paris şi care lucrează în Ţara Românească. Noi informaţii completează activitatea sa din Constantinopol, în serviciul bancherului armean Djezaerly Oglu, dar şi în Bucureşti.

Fiul preotului armean gregorian Ohan Melik, Iacob Melik (1817-1887) s-a născut la Van, în Imperiul Otoman. Studiază din 1840 la Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Paris, în atelierul profesorului Henri Labrouste (1801-1875). Credem că Melik a obţinut cetăţenia franceză, căci în documentele ulterioare va apărea ca arhitect francez. Între 1843-1845 profesorul Henri Labrouste realizează proiectul Teatrului cel Mare din Bucureşti; planurile, crochiurile, documentaţia au fost trimise la Bucureşti  în primăvara anului 1844 cu recomandarea angajării arh. Iacob Melik în vederea realizării lucrărilor.

Este foarte posibil ca Melik să fi sosit în Valahia în 1844, căci documentele atestă participarea sa la lucrările de demolare ale Hanului Filaret pentru începerea construcţiei noului Teatru din capitală;Melik întocmeşte şi un raport evaluator al numărului de cărămizi necesare.[1]

În 1845 arhitectul realizează propriul proiect pentru Teatrul cel Mare; apar dispute între domnitorul Bibescu şi fratele lui mai mare, vornicul Barbu Ştirbey în legătură cu proiectele viitoarei construcţii. Într-o primă etapă, Bibescu alege proiectul arh. Xavier Villacrose, dar ulterior va fi adus de la Viena arh. Anton Hefft pentru realizarea construcţiei. Tot în 1845 Melik preia funcţia arh. Johann Schlatter de la Secţia inginerească a Departamentului din Lăuntru; realizează proiectul-model pentru trahturile subocârmuirii din provincie.

În 21 martie 1845 Melik înapoi Eforiei Şcoalelor Naţionale planul şcolii de 138 stânjeni pătraţi din Turnu Severin[2], redactând raportul şi devizul materialelor trebuincioase clădirii, precum şi un nou plan pentru o suprafaţă de 126 stânjeni pătraţi (14 iulie). În 7 iulie 1845 solicita un loc pentru „casă şi grădină de petrecere”[3] pe Şoseaua Kiseleff.

Nu ştim care au fost realizările sale din perioada următare; simpatizant al revoluţiei, pleacă la Paris în 1848.

La recomandarea profesorului său Labrouste, realizează între 1850-1851 la Constantinopol reşedinţa de vară a unui bogat armean, bancherul Djezaerly Oglu, favorit vremelnic al sultanului, ce ocupa funcţia de „fermier al vămilor”. În 24 iunie Djezaerly scria din Constantinopol că Melik, abia întors de la Paris, a început aranjamentele în numele lui (cumpărări materiale de construcţii) şi că a cerut un comision de 5%, cu care el era de acord; aceleaşi aranjamente financiare vor fi făcute şi pentru 1851-1852, când Melik se va ocupa de decoraţia interioară cu lustre, oglinzi, parchet, mobilier, tapiserii, bronzuri; din facturile regăsite deducem că Melik dădea comenzile în numele bancherului.

În data de 24 octombrie 1852 bancherul cade în dizgraţie[4] şi este arestat, iar guvernul pune sechestru pe palat şi el nu mai apucă să se bucure de noua reşedinţă de la Yenikoy[5]; în noaptea de 28 trupele armate au pus sechestru şi pe depozitele cu mărfuri şi i-au dat afară pe lucrătorii din palatul său, printre lucruri aparţinând şi cele ale arhitectului Melik; acesta reuşeşte să achite drumul spre Paris al unor meşteri orfevrieri pe care îi adusese să lucreze în palat, folosind propriile bijuterii de familie pentru a obţine bani pentru biletele lor.  Listele lucrătorilor includ zidari, sculptori, miniatori, tâmplari, stucatori, pictori, conductori de lucrări din toate oraşele franceze. Restul de italieni, englezi şi prusaci vor continua să se lupte pentru recuperarea banilor datoraţi.

Suma solicitată de Melik în data de 9 mai 1853 prin Ambasada Franţei a fost de 500.000 franci pentru marfa confiscată şi, din păcate, deteriorată de trupele turce; trebuie observat că el se autocaracterizează „artist francez”. În iunie 1853 Melik primeşte înapoi de la guvern o parte din mărfurile confiscate, în sumă de 123809, 50 franci , dar pe restul o refuză pentru că era deteriorată şi nu ar fi putut-o vinde în Rusia, unde găsise doritori. În data 25 august 1853 Melik este împuternicit de bancherul armean aflat la acea dată în Paris, să vândă nişte diamante din Constantinopol, în situaţia în care ar avea nevoie de bani, suma datorată fiind de 90000 franci; furnizorii francezi îşi solicită în continuare drepturile băneşti Ambasadei Franţei la Constantinopol, care se ocupa de lichidarea afacerilor bancherului. Bancherul va fi expulzat din Turcia la sfârşitul anului 1854[6], iar în 1855 încă i se vor mai imputa 7000-8000 de pungi cu bani.[7]

În 1855 Iacob Melik realizează proiectul pavilionului Ţării Româneşti pentru Expoziţia Universală de la Paris. În 1856 se îngrijeşte de educaţia nepotului său, Iacob Ioan Miren Melik (1840-1889), fiul fratelui Arakel Popovici, pe care îl aduce la Paris şi îl înscrie la şcoli private şi apoi la Universitatea de Medicină; acesta va hotărî totuşi să se dedice studiului minelor, va ajunge un cunoscut matematician şi profesor, implicându-se şi în politică în Moldova.

În 1856 apare la Editura A. Guyot et Scribe (Paris) lucrarea „L' Orient devant l' Occident”[8], vol 1, 250 pagini, semnată de A. Melik, arhitect, membru al Serviciului oriental al Constantinopolului; credem că este vorba despre acelaşi arhitect Iacob Melik care începuse lucrarea după revoluţia de la 1848, când se refugiase la Paris şi care se autocaracteriza la începutul lucrării: „Copil al Orientului, crescut în Franţa şi impregnat de ideile civilizaţiei franceze, după o lungă perioadă de timp petrecută în România şi la Constantinopole, am fost forţat de evenimente, acum un an să revin pe acest pământ primitor.”

Între 1857-1861 îl regăsim din nou în Bucureşti, unde se ocupă de refacerea Cazărmii Malmaison. În 1859 Melik examinează restaurarea neoclasică a Bisericii Sf. Paraschiva de la Comanii vechi, jud. Olt[9], sub conducerea arh. Johann Schlatter; semnătura care apare pe planşe este de I.I. Melik.

În 29 iulie 1859 semnează împreună cu Alex. Orăscu şi Carol Beneş devizul de 69315 lei[10] al reparaţiilor necesare la Mănăstirea/Institutul Mărcuţa, sub coordonarea arh. Johann Schlatter.

Prin anii 1860 găsim tot mai des numele lui Iacob I. Melik, membru în consiliul Municipiului Bucureşti şi director în Ministerul Lucrărilor Publice. Ar putea fi vorba despre fiul arhitectului francez sau despre o schimbare de semnătură?

Istoricii Bucureştiul consemnează faptul că Iacob Melik a fost căsăstorit cu Ana Nazaretoglu, refăcând casa ei din str. Spătarului nr. 22, cea mai veche casă existentă şi astăzi în Bucureşti.

Informaţiile se bazează pe cercetarea întreprinsă în octombrie 2013 în Arhivele Naţionale ale Franţei şi la Centrul de documentare al Muzeului Orsay. Informaţiile au fost valorificate în cadrul proiectului „Arhiva de arhitectură 1830-1860” www.arhivadearhitectura.ro iniţiat de Asociaţia Istoria Artei şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi de Ordinul Arhitecţilor din România din taxa de timbru de arhitectură. Parteneri: Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Asociaţia Bucureştiul Meu Drag, Bucureştii vechi şi noi, Oraşul lui Bucur, Idei Urbane, Institutul central de cercetare ştiinţifică, Logotype, Analiza istorico-arhitecturală


[1] A.N.R.., M.L.P., dosar 72/1844, f. 83, limba franceză

[2] A.N.R., fond M.L.P., dosar 3/1845, f. 3, . 10

[3] A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 15/1845, f. 57 şi 201

[4] Cercetările ulterioare în conturile şi averea sa au scos la iveală o pierdere de 4-5 milioane franci (London Daily News, 24 ianuarie 1853)

[5] Aceasta va fi oferită mai târziu unui alt favorit al sultanului, Nevres Pasha, cu condiţia ca acesta să investească în repararea reşedinţei, primind şi o sumă generoasă de la sultan; va fi deposedat de palat la începutul anului 1863 pentru că sultanul a dorit transformarea palatului în baracă militară (Dover Express, 28 februarie 1863)

[6] London Daily News, 27 noiembrie 1854

[7] London Daily News , 08 februarie 1855

[8] Lucrarea a fost scanată din biblioteca British Museum şi prezentată de Google Books la http://books.google.ro/books?id=5SxYAAAAcAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false

[9] Mihai Ispir, „Un dosar de „restaurare” din 1859” în Muzee şi monumente, vol. 2, 1980, pp. 76-81

[10] A.N.R., fond M.C.I.P., dosar 113/1849

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite