Istoria casei Mincu se dezvăluie...

Prezenţă vie în viaţa publică bucureşteană, ca sediu al Ordinului Arhitecţilor din România, casa arhitectului Ion Mincu (1852-1912) ni se dezvăluie treptat, păstrându-şi totuşi ceva din aura de mister. Dacă în decembrie 2012 publicam un prim articol despre istoria ei, noi date au ieşit acum la lumină.

 Restaurată recent de echipa coordonată de arh. Şerban Sturdza şi restaurator Maria Dumbrăvicean, împreună cu specialiştii de la Universitatea Naţională de Arte, casa arh. Ion Mincu are multe poveşti de spus. Dacă plăcuţa monumentului istoric ne indică că dateză dinainte de 1877, noi date au ieşit la lumină despre această proprietate, ce ne prilejuiesc reconstituirea istoriei ei de la 1857.În decembrie 2012, cu prilejul comemorării a 100 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, îi dedicam lui Mincu şi casei sale o primă poveste la Adevărul.ro.

Terenul

Proprietarii terenului din mahalaua Popa Ivaşcu (actuala Pitar Moş) pot fi identificaţi chiar mai devreme, întâi în persoana unui Nicolae Ogrădeanul, ce îl deţine între 1846-1853, pentru ca apoi să îl vândă lui Scarlat Rosetti şi N. Guşi. Plini de datorii, aceştia sunt nevoiţi să vândă loturi din el, cumpărătorul din 1857 şi 1863 fiind arh. oraşului Bucureşti, Gaetano Antonio Burelli (1820-1896). Credem că întâi este vorba despre lotul dinspre str. Pitar Moş, completat ulterior cu cel dinspre actuala str. Arthur Verona (ce apare sub numele de strada Rosetti la momentul tranzacţiei). Preţul de vânzare-cumpărare a fost de 360 galbeni, iar al doilea contract a fost semnat în 6 septembrie 1863.

Semnăturile lui Scarlat Rosetti şi ale lui G.A. Burelly pe contractul din 1863

Merită amintit că graful Carol/Scarlat Rosetti (1802-1872), înnobilat de Curtea Imperială austriacă, a fost o figură importantă a acelor vremuri, călător ce a ajuns până în Asia, mare proprietar de terenuri şi donator al Ateneului Român, căruia îi lăsa şi o substanţială bibliotecă de 6000 de volume.(Sursa: Dim.R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, 1897, p. 163)

Casa

Documentele identificate până acum fac referire doar la terenuri şi nu am putut afla cu certitudine de când datează casa construită de arhitectul G.A. Burelly, însă acum putem restrânge intervalul între 1857-1863. Abia în 23 martie 1871 am identificat în Arhivele Naţionale o autorizaţie de construcţie pentru un grajd, şopron şi camere de vizitiu şi pentru împrejmuirea proprietăţii sale cu zid şi portiţe în str. Mercur nr. 15 (Sursa: A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic, dosar 43/1871, p.148).

Este greu de aflat care va fi fost soarta arhitectului Burelly în perioada următoare, ştim doar că el a mai lucrat pentru Epitropia Doamnei Zoe Brâncoveanu şi a făcut parte din diferite comisii de avizare şi coordonare a lucrărilor marilor clădiri din capitală. Totuşi, din punct de vedere financiar, către sfârşitul vieţii nu se bucura de o situaţie prea bună. Astfel aflăm că ipotecase casa la Societatea Creditului Urban pentru suma de 36763 lei şi în favoarea unei doamne Elena Eraclide pentru suma de 2000 lei, apoi o închiriase unui domn Laptev. În data de 14 martie 1890 Burelly vinde proprietatea din str. Mercur nr. 15 colţ cu str. Pitar Moş arhitectului Ion Mincu pentru suma de 70000 lei, din care a primit doar 13237 lei pentru că a prevăzut ca noul proprietar să preia şi să achite împrumuturile ipotecare.

Arhitectul Ion Mincu într-o fotografie de tinereţe (Sursa: Fr. Dame, Bucarest en 1906, Socec, 1907)

Primele documente identificate în arhive din perioada arh. Mincu (A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic, dosar 43/1890) sunt legate de lucrările de ”reparaţiuni radicale” la ”faţadele, zidăriile şi tencuielile” casei. În planul alinierii străzii Dimitrie A.Sturdza/Mercur din 29 martie 1891 (A.N.D.M.B., fond P.M.B.Alinieri, dosar 310) apar simultan la nr. 15 cei doi arhitecţi proprietari, I.Mincu şi G.A. Burelli pe parcela de colţ cu strada Pitar Moş(u), ceea ce indică posibilitatea ca o perioadă de timp cei doi şi familiile lor să fi coabitat.

În 1900 Mincu îl desemnează pe antreprenorul Iosef Piantini (A.N.D.M.B., fond P.M.B.Tehnic, dosar 263/1900) cu scoaterea umezelii din zidărie şi schimbarea unei părţi a învelitorii dependinţelor din curte (corpul ce astăzi adăposteşte birourile O.A.R.). În iulie 1914, văduva Eliza Mincu (1863-1939), prin intermediul arhitectului Simion Vasilescu, fostul ucenic al soţului ei, solicită repararea corpului de dependinţe ce adăpostea spălătoria, camera de servitor şi toaleta.