Metrorex a anunţat lucrări succesive de modernizare în staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex, compania care administrează reţeaua de metrou a Bucureştiului, a anunţat că în staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu lucrările de modernizare a sistemului de control-acces se vor desfăşura succesiv. Lucrările vor avea loc în perioada 15 iulie – 21 iulie pentru staţia Pipera şi 29 iulie – 4 august pentru staţia Aurel Vlaicu.

„Pentru stabilirea calendarului, pentru cele două staţii s-au luat în considerare perioadele cu trafic scăzut, ca urmare a vacanţelor şcolare şi a concediilor, pentru ca disconfortul resimţit de călători să fie minim. Lucrările se vor realiza succesiv pentru staţiile de metrou apropiate, pentru a permite preluarea călătorilor de la staţiile de metrou ce se vor afla în proces de modernizare, către staţiile de metrou din apropiere”, se arată în comunicat.

Totodată, reprezentanţii Metrorex au cerut sprijin autorităţilor locale şi RATB pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafaţă. Perioada maximă estimată pentru închiderea staţiilor de metrou cu un singur acces va fi de 7 zile calendaristice consecutive, cu începerea lucrărilor într-o zi de vineri, după terminarea programului normal de lucru al Metrorex şi după ce ultimii călători vor părăsi staţia de metrou.

Deschiderea staţiei pentru public se va realiza în timpul programului normal de lucru, în ziua de sâmbătă a săptămânii următoare. Lucrările se desfăşoară atât ziua, cât şi noaptea.

Metrorex a anunţat recent închiderea căilor de acces în staţiile Izvor, Timpuri Noi, Dristor 1, Ştefan cel Mare şi Piaţa Muncii începând cu 10 mai, pentru modernizarea instalaţiei de taxare, lucrările fiind programate să se încheie în data de 16 mai. Începând cu 24 mai, Metrorex va moderniza sistemul de acces în staţiile de metrou Crângaşi, Petrache Poenaru, Grozăveşti de pe Magistrala 2 şi Lujerului de pe Magistrala 3.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite