Metrorex va închide în perioada 12 -15 august staţia de metrou Berceni pentru modernizarea instalaţiilor de taxare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex a anunţat vineri că în perioada 12 august - 15 august staţia de metrou Berceni va fi închisă deoarece vor avea loc lucrările de modernizare a instalaţiilor de taxare din cadrul staţiei. Lucrările de modernizare din cadrul staţiei de metrou Berceni vor avea loc mai devreme de termenul stabilit iniţial de 16 – 22 septembrie, deoarece în luna august traficul este scăzut datorită vacanţei şcolare şi a concediilor.

„Metrorex a solicitat constructorului noului sistem de control-acces modificarea programului lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de taxare în staţia de metrou Berceni. Pentru ca disconfortul resimţit de călători să fie minim, termenul stabilit iniţial (16 – 22 septembrie 2017), a fost modificat luându-se în considerare perioadele de trafic scăzut din timpul vacanţei şcolare şi a concediilor”, se arată în comunicat.

La sfârşitul lunii iunie, Metrorex a decis reducerea de la şapte la trei zile a perioadei de realizare a lucrărilor de modernizare la staţiile cu o singură intrare.

Astfel, în staţiile Tineretului şi Apărătorii Patriei lucrările vor avea loc în perioada 2 – 5 septembrie, în Dimitrie Leonida şi Costin Georgian 9 – 12 septembrie, în Pantelimon 16 – 19 septembrie.

Metrorex a anunţat că lotul existent şi funcţional de cartele va fi schimbat cu un nou design, la finalizarea tuturor lucrărilor de modernizare control-acces, după ce la staţia de metrou Pipera, în primele zile de la deschiderea staţiei, s-a produs aglomeraţie din cauza noului sistem de acces, utilizarea acestuia fiind dificilă în condiţiile în care ani de zile cartela de acces era introdusă într-un anumit sens.

Din acest motiv, Metrorex şi-a trimis angajaţii să-i ajute pe călători să treacă de poarta de acces, pentru fluidizarea traficului.

Lucrările de modernizare a sistemului de acces în 41 de staţii de metrou includ înlocuirea turnicheţilor cu porţi batante ce facilitează accesul călătorilor la metrou şi evacuarea rapidă în cazul unor situaţii de urgenţă.

Potrivit Metrorex, după implementarea noilor porţi batante în toate staţiile de metrou, acestea vor fi dotate, pe lângă sistemul de citire a benzii magnetice pentru cartele, şi cu un sistem de citire a cardurilor contactless.

De asemenea, Metrorex va achiziţiona 139 de automate de vândut cartele prevăzute să dea rest şi să funcţioneze cu sistem POS.

Proiectul de modernizare a sistemului de control - acces este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite