Ridicarea maşinilor, ilegală în Capitală. Care este vidul legislativ care i-ar putea scuti pe bucureşteni de plata amenzilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti, din noiembrie, a deschis o adevărată „Cutie a Pandorei“ în ceea ce priveşte ridicarea maşinilor parcate neregulamentar din Bucureşti. Avocaţii au găsit o Hotărâre de Consiliu Local al Sectorului 4 prin care Primăria Locală a încercat să-şi asume nişte atribuţii pe care numai Guvernul le poate avea.

O contestaţie făcută la o amendă primită de Petre Piperea, unul dintre asociaţii firmei de avocatură Piperea şi Asociaţii, a scos la iveală faptul că ridicarea maşinilor din Sectoarele 1, 4 şi 6 este, în fapt, ilegală. Povestea porneşte de la regulamentul de aplicare al Codului Rutier.

„Petre Piperea şi-a parcat maşina, la sfârşitul anului 2011, în apropiere de o facultate privată din sectorul 4. Atunci, am contestat contravenţia în instanţă. Noi nu am atacat regulamentaritatea parcării, ci Hotărârea de Consiliu Local Sector 4 din 2008 prin care se reglementează ridicarea maşinilor“, a declarat avocatul Paul Cristian Lospa, cel care s-a ocupat de caz şi unul dintre avocaţii firmei de avocatură, pentru adevarul.ro.

Acesta a explicat că este vorba despre un vid legislativ din regulamentul de aplicare al Codului Rutier, în care nu se specifică decât lucruri generale, ridicarea maşinilor nefiind practic reglementată. Problema este că reglementarea nu se poate face printr-o hotărâre de consiliu, numai Guvernul fiind cel care face acest lucru.

Tocmai de aceea, Petre Piperea a câştigat procesul intentat Poliţiei Locale Sector 4 şi Consiliului Local Sector 4, cât şi anularea recursurilor făcute de cele două instituţii, sentinţa dată de Curtea de Apel Bucureşti în luna noiembrie fiind definitivă şi irevocabilă. 

Pornind de la această decizie a instanţei, Petre Piperea nu îşi va plăti amenda, însă sentinţa din cazul intentat de acesta nu se aplică şi în cazul altor şoferi aflaţi în această situaţie. 

„Din ce am observat noi, problema este aceeaşi şi în Sectoarele 1 şi 6, motiv pentru care, până la sfârşitul anului vom concepe o acţiune în instanţă de desfiinţare a hotărârilor de consiliu ce reglementează ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Nu Primăriile de Sector trebuie să reglementeze ridicarea maşinilor“, a mai declarat avocatul, pentru adevarul.ro.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite