Să ne pregătim de iarnă: soluţii pentru a uşura povara facturilor mari din timpul rece încă din vară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu înţeleg de ce există atâta reticenţă din partea comitetului şi/sau 
administratorului ca în cadrul adunărilor generale care au loc în primul
 trimestru al anului să supună atenţiei adunării şi corelarea fondului 
de rulment cu ceea ce se preconizează a se întâmpla în iarna care 
urmează.
Nu înţeleg de ce există atâta reticenţă din partea comitetului şi/sau administratorului ca în cadrul adunărilor generale care au loc în primul trimestru al anului să supună atenţiei adunării şi corelarea fondului de rulment cu ceea ce se preconizează a se întâmpla în iarna care urmează.

În cadrul asociaţiilor de proprietari mult prea mult se bagatelizează proiecţia costurilor aferente consumurilor pe timpul iernii şi încercarea de corelare a fondurilor necesare pentru a trece cu bine perioada de iarnă, atunci când valoarea facturilor sunt semnificative.


Două precizări: una priveşte implicarea comitetului, iar a doua vizează administratorul asociaţiei. O remarcă aparte vizează şi noua propunere legislativă privind asociaţiile de proprietari.

Astfel, conform actualei legislaţii, bugetul de venituri şi cheltuieli cade a fi realizat în sarcina comitetului. Pot aprecia că această activitate este tratată cu superficialitate de membrii comitetului şi sunt puţine adunările generale în care cu adevărat sunt supuse discuţiei bugete realizate cu simţ de răspundere şi fundamentate pe realitatea din respectiva asociaţie. Evident că o astfel de atitudine, suprapusă cu o indiferenţă din partea administratorului sau neştiinţă ori lipsă de experienţă, poate aduce asociaţia în prag de iarnă în situaţia de a nu avea suficiente resurse financiare pentru a achita la timp şi în integralitate facturile.

Nu înţeleg de ce există atâta reticenţă din partea comitetului şi/sau administratorului ca în cadrul adunărilor generale care au loc în primul trimestru al anului să supună atenţiei adunării şi corelarea fondului de rulment cu ceea ce se preconizează a se întâmpla în iarna care urmează. Trebuie făcuta o analiză a celei mai grele luni din anul precedent după care se aplică indicele de corecţie stabilit în funcţie de majorările anunţate la principalele utilităţi, la care se adaugă şi un procent reprezentând “surprize” (majorări ale utilităţilor neanunţate, diminuări sau anulări de subvenţii, existenţa unor restanţieri etc), putând fi făcută astfel o proiecţie a necesarului de fonduri pentru a putea trece iarna cu bine.

Nici situaţia restanţierilor nu trebuie trecută cu vederea atâta timp cât o mare parte (sau în totalitate) din fondul de rulment este blocat/înghiţit de aceşti restanţieri, fapt care îngreunează sau face imposibilă plata facturilor. Aşa se face că, deşi proprietarii au contribuit şi au colectat fond de rulment suficient, se găsesc în situaţia ingrată (şi inexplicabilă pentru ei) de a avea penalităţi la furnizori sau somaţii de sistare în plină iarnă.

Prin urmare, un comitet executiv şi un administrator care se implică şi fac această minimă analiză a lunilor de iarnă care vor urma, raportat la situaţia financiară a asociaţiei, au posibilitatea reală ca în primele luni ale anului când are loc adunarea general să obţină acordul privind colectarea de fond de rulment, realizarea demersurilor în vederea recuperării restanţelor etc, iar în lunile de vară, atunci când sumele aferente cotelor de întreţinere scad, se pot colecta în liste aceste sume.

Trebuie să conştientizăm că o bună planificare ne scuteşte de multe probleme însă (să nu fie aşa) anticipez o iarnă 2015-2016 cu multe asociaţii debranşate de la apa caldă şi caldură.

Cu privire la noua reglementare, supusă dezbaterii publice, privind asociaţiile de proprietari (asupra căreia voi reveni în alt material) pot aprecia că în loc ca legislaţia viitoare propusă să fie mai prietenoasă, simplă şi în sprijinul luării deciziilor de către comitet şi preşedinte, aceasta nu numai că îngreunează actul decizional, dar parcă este redactată în antiteză cu realitatea din cadrul acestor asociaţii. Mă chinui să înţeleg acest nou proiect de lege şi mărturisesc că în afară de unele “interese” nu regăsesc aspecte moderne, noi, suple şi ÎN INTERESUL PROPRIETARILOR.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite