Sanatoriul St. Vincent de Paul de la Şosea

Pe colţul Soselei Jianu nr. 28 cu Aleea Gherghel (lângă proprietatea colonelului Gherghel) a fost construit, în etape, începând cu 1912, aşezământul patronat de ordinul catolic al surorilor de caritate „Sf. Vincent de Paul”. Călugăriţele au sosit în Bucureşti în 1906, la îndemnul Monseniorului Vladimir Ghika, care le cunoscuse la Salonic, unde fratele său era diplomat.  Proprietatea fusese anterior cunoscută sub numele localului „Vila Regală”.

În 1913 sora Elisabeta Pucci (1848-1918)  depune solicitarea pentru construcţia unei clădiri parter de 1.178 m.p. cu funcţiunea de sanatoriu, planurile fiind realizate de arh. Ion Niculăiţă. Pe planul de situaţie ataşat putem observa existenţa unei clădiri mai mici, probabil cea a locuinţelor călugăriţelor. Primăria expropriază o suprafaţă de 1.820, 9 m.p. în vederea alinierii şoselei.

Superioara comunităţii monahale, Marie Soize, născută în 1874 la Redon, venită în ţară în 1921 (sora Pucci murise în timpul războiului), a fost principala colaboratoare a monseniorului Vladimir Ghika (Sursa: Narcis Ispas, „Familia vincentină”, în Buletin de Bucuresci No 5, 4 decembrie 2013)

Lucrări ample pentru o clădire cu etaj şi pentru o casă a portarului sunt prezentate în toamna anului 1923 de către antreprenorul italian Cesare Fantoli. În urma amânărilor din partea autorităţilor, sunt prezentate mai multe proiecte, unele semnate de arhitectul italian Mario Stoppa. Proprietatea se afla acum cu adresa pe Şoseaua Jianu nr. 38.

În 1926 se adaugă un dispensar (în stil neoromânesc) la corpul central, după proiectul arhitectului N. Georgescu, poziţia lui fiind pe Aleea Gherghel. În 1928 Maria Pâcleanu a comandat arhitectului Mircea Popovici construcţia casei din curtea sanatoriului.

În 1927 Cesare Fantoli adaugă unele dependinţe şi modifică clădirea sanatoriului.

În iunie 1929 Hans Seewaldt şi Ferdinand Hoeflich semnează planurile şi ridică Capela Sacre Coeur, pe o suprafaţă de 263 m.p., împrejmuind toată proprietatea cu grilaj.

În mai 1934 arhitectul Hans Seewaldt începe să construiască un corp de clădire din zidărie şi beton armat, cu subsol, parter, două etaje, de 264 m.p., pe colţul dintre Şoseaua Jianu cu strada căp. Gh. Demetriade. Antreprenor a fost Ferdinand Hoeflich. S-au realizat şi lucrări de racord între noua clădire cu cea existentă, costurile ridicându-se la 5 milioane lei.

În 1935 Hans Seewaldt semnează în numele Maicii stareţe Soize cererea de autorizaţie a construcţiei dispensarului, planurile fiind semnate de arhitecţii Alexandru Zaharia şi Ion Giurgea. Şi această clădirea avea subsol, parter, două etaje şi mansardă.

În 1939 se adaugă corpul central al Sanatoriului, conceput după planurile arh. Ion Giurgea. Acesta avea parter şi 2 etaje, ocupa o suprafaţă de 1.056 m.p. şi a fost realizat în stil eclectic mediteranean.

În 1948 ordinul a vândut terenul de 13.960 m.p. statului francez; cu această ocazie sunt consemnate şi clădirile: capela, presbiteriu, spital, sanatoriul format din 3 clădiri, clădirea-locuinţă; clădirile au fost naţionalizate şi aici a fost organizat Spitalul Parhon. Doar casa parohială şi capela sunt astăzi proprietate franceză.

Monumentul Aviatorilor

În imediata apropriere a aşezământului catolic, a fost amplasat unul dintre cele mai importante monumente comemorative ale Primului Război Mondial.

Comitetul de ridicare a monumentului aviaţiei s-a bucurat de patronajul principelui moştenitor/Regelui Carol al II-lea, iniţativa având-o în 1923 dr. Ion Cantacuzino, Mihai Oromolu, gen. V. Rudeanu, Constantin C. Olănescu şi col. dr. V.C. Anastasiu.

În 1924 sunt aleşi patru sculptori cărora li se solicită realizarea unor machete. În 1925 a fost organizat un prim concurs, la care au participat aproximativ 15 sculptori şi au expus machetele la Ateneu. În 1927 concursul a fost reorganizat, numele autorilor nefiind precizate iar lucrările înscriindu-se în concurs sub un motto. Au fost preferaţi Spiridon Georgescu, Schmidt-Faur şi Lidia Kotzebue (1885-1944). Proiectul depus de echipa Lidia Kotzebue-Onofrei a fost modificat pentru a se apropia cât mai bine de tema solicitată de comitet, iar lucrarea a fost realizată ulterior cu ajutorul lui Ion Fekete Negrulea şi Borgo Prund. (Sursa: Victoria Dragu Dimitriu, Poveşti cu statui şi fântâni din Bucureşti, Ed. Vremea, Bucureşti, 2010, pp. 121-122)

În aprilie 1931 locul a fost fixat la jumătatea Şoselei Jianu, soclul fiind aproape finalizat iar lucrarea fiind în execuţie la turnătoria Răşcanu din 1930. Soclul are 20 de metri şi pe el sunt comemoraţi 300 de eroi aviatori morţi atât în război cât şi în accidente pe timp de pace (lucrare de Stănciulescu). Figura lui Icar, în mai multe ipostaze, îşi deschide aripile şi se avântă triumfător spre cer. (Arhiva P.M.B.) Fundaţia de piatră a fost realizată de antrepriza Tomat & Co. Inaugurarea a avut loc în ziua de Sfântul Ilie 1935, la închiderea Lunii Bucureştiului instituită în timpul domniei lui Carol al II-lea. Costurile totale au fost de 3.580.000 lei. (Pentru toate etapele de lucru, vezi Emanuel Bădescu, De toate din vechiul Bucureşti, Ed. Vremea, Bucureşti, 2013, pp. 136-155)

Cercetare: istoric de artă Oana Marinache
Concept grafic: Cristian Gache

Material informativ în curs de apariţie în revista „ArhiTur”, din cadrul proiectului cultural „Locuri ale memoriei Marelui Război”, finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale