Scurte concluzii de sfârşit de an privind asociaţiile de proprietari

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest an s-a caracterizat printr-o energică mişcare şi polarizare în ceea ce reprezintă asociaţiile de proprietari, atât din punct de vedere legislativ cât şi din punct de vedere al deciziilor membrilor asociaţiilor.

Din punct de vedere legislativ:


- modificarea Legii 230/2007 prin Legea 34/2015 care a completat prevederile art. 36 astfel: „g) informarea trimestrială, în scris sau prin poşta electronică, a proprietarilor, membrii asociaţiei de proprietari, cu privire la situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari.”  
- modificarea Legii 230/2007 prin Legea 277/2015 care a completat prevederile art. 10 astfel: „(2) La solicitarea scrisă a proprietarului, preşedintele şi administratorul asociaţiei de proprietari au obligaţia să elibereze în scris o adeverinţă prin care să prezinte situaţia cheltuielilor privind întreţinerea, defalcate pe datoria de bază şi penalităţi, precum şi modalitatea de calcul al penalităţilor.”
- s-a supus dezbaterii publice un proiect de lege care privea asociaţiile de proprietari.

Din punct de vedere al deciziilor organelor de conducere:

- reducerea costurilor şi investiţiilor pentru a compensa creşterea de preţuri la utilităţi;

- hotărârea privind menţinerea sau renunţarea la repartitoarele de căldură;

- stabilirea unor reguli clare cu privire la citirea apometrelor şi declararea numărului de persoane prezente;

- luarea măsurilor necesare în vederea recuperării datoriilor de la restanţieri;

- alegerea unui administrator care să facă faţă dinamicii legislative.

Greu de crezut, dar adevărat, anul 2015 s-a caracterizat printr-o înclinare a balanţei în favoarea profesionistului, care ocupă poziţia de administrator, fie că acesta este persoană fizică sau juridică, renunţându-se astfel la vechea mentalitate că administratorul trebuie să fie din bloc, indiferent de modul în care acesta lucrează.

La fel de adevărat este faptul că la această tendinţă s-a ajuns tocmai “dezastrului” petrecut tot în anul 2015, an în care au ieşit la iveală “găurile”, “tunurile” şi “ţepele” date de administratori şi trezirea la realitatea crudă a proprietarilor care au constatat că mai trebuie să scoată bani din buzunar pentru a “astupa gaura” lăsată în cadrul asociaţiei. 

Ştiu că este greu de acceptat, însă în anii de criză, din cauza ipsei unei opţiuni şi a unui loc de muncă, mulţi s-au reorientat rapid către această poziţie de administrator deşi nu aveau nici pregătirea şi nici aptitudinile pentru a presta un astfel de serviciu şi ajunşi la borcanul cu miere, mulţi au băgat mai întâi degetul apoi toată mâna.

Timid, însă extrem de important, anul 2015 ne-a arătat că poate exista şi voinţă politică în schimbarea legislaţiei din domeniul asociaţiilor de proprietari. Dacă nu se va ţine seama că anul 2016 este unul electoral, poate cineva ascultă şi citeşte doleanţele celor care se implică în acest domeniu.

Ţin să mulţumesc tuturor celor care au urmărit materialele publicate, m-au încurajat sau m-au criticat. Mulţumesc celor care se implică în cadrul asociaţiilor de proprietari fără de care activitatea curentă nu s-ar putea desfăşura. 

Vă mulţumesc şi vă asigur de toate gândurile bune.

La Mulţi Ani !

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite