Sorin Oprescu, un om inteligent sau „un băiat deştept”?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiam despre Sorin Oprescu că este un om inteligent, dar nu puteam bănui nicicum că este şi un „băiat deştept”. În anul 1995 am trecut la restructurarea „Societăţii Române de Radiodifuziune” în baza „Legii 41”. Restructurarea nu însemna „a da oamenii afară” - subînţeles cu care încă mai circulă  cuvântul „restructurare”-,  ci însemna, în primul rând,  refacerea organigramei, prin concursuri, de la bază până la vârf.

Pentru una dintre comisii, mi-a fost sugerat doctorul Sorin Oprescu. Am mai consultat doi colegi, care m-au asigurat că Sorin Oprescu este un om foarte inteligent şi că se bucură de un real prestigiu ca medic. Într-adevăr, inteligenţa şi competenţa dânsului în materie de management erau evidente, chiar din întrebările adresate concurenţilor. Nu a fost nevoie să îl solicit şi a doua oară, iar prima impresie, una foarte bună, mi-a rămas în memorie. Această impresie mi-a fost întărită atunci când Sorin Oprescu s-a delimitat de PDSR – faţă de care începeau să-mi crească şi mie întrebările şi îndoielile -, şi apoi a candidat la Primăria Capitalei, ca independent. Când şi-a refăcut, pe o cale ocolită, relaţiile cu PDSR, mi-a apărut un prim semn de întrebare şi unul de mirare, dar nu le-am dat importanţă.
 

În „Ortografie” nu avem şi un semn de uluire, pentru a exprima sentimentul care m-a încercat atunci când am aflat că  hipercorectul Sorin Oprescu este urmărit penal. E aproape ca şi când unui bun creştin i-ar cădea brusc un sfânt din calendar. Nu am niciun fel de îndoială că francul Traian Băsescu este sincer atunci când afirmă că în cei zece ani de mandat nu a primit nicio sesizare privind eventualele activităţi dubioase ale Primarului Capitalei, eventualele lui „cinstite matrapazlâcuri”. Acest fapt uluitor, acum în curs de adeverire,  îmi întăreşte convingerea că în Capitala unei ţări se adună tot ceea ce este mai bun, dar şi tot ceea ce este mai rău în psihologia unui popor. Sau, altfel spus, însuşirile unui popor, fie ele virtuţi sau vicii, capătă în Capitala ţării acelui popor, dimensiuni „capitale”. Şi dacă această capitală ar fi la Sighişoara, cum propunea cândva Camil Petrescu, situaţia ar rămâne aceeaşi, dincolo de diferenţele, care rămân  minore, dintre ardeleni şi „sudişti”, sau moldoveni.
 

Dintr-o perspectivă mai largă, se adevereşte cu fiecare zi - şi cu noaptea ei inerentă - că după 1989 s-a dezvoltat, la scară socială, ceea ce simplu şi clar se numeşte viclenie. Nu este nimic nou sub soare, cel puţin la acest capitol al condiţiei umane. Etologia studiază mecanismele vicleniei la animale şi chiar şi la plante, iar basmele, inclusiv basmele românilor, urcă viclenia în imaginarul posibil, omul rău fiind mai ales un om viclean. Dar, până şi diavolul, care are diverse nume sau cognomene, pentru a-şi putea masca identitatea, se numeşte şi „Vicleanul”. În ordinea crescândă a gravităţii şi a coeficientului de pericol, avem succesiv  tipurile caracteriale: mincinosul, ipocritul, vicleanul.
 

Mincinosul rămâne la cuvinte şi el zice că este aşa, ceea ce, de fapt, este altcumva. În acest sens, şi artistul este un „mincinos”, întrucât el transfigurează artistic ceea ce noi vedem cu ochii noştri şi auzim cu urechile noastre. Încât, despre artă s-a zis că este „o minciună”, numai că ea este o „minciună” dezinteresată, gratuită, care nu îl costă pe nimeni nimic, ci îl poate costa doar pe artist. Cu simţul său sintetic, însuşi Bulă spune despre cultură că este „O minciună spusă sau scrisă”. După mincinos vine ipocritul, care trece de la vorbe la comportament, la atitudine. Aici apare teatrul, adică simularea şi disimularea în relaţiile cu ceilalţi, cu altul tău sau cu alta ta. Poţi simula că eşti îndrăgostit, iar tu să urmăreşti ceva anume, spre exemplu, sexul. Nu a trebuit să vină anul 1989, pentru a ne întâlni cu ipocrizia. Marii moralişti francezi şi-au elaborat faimoasele lor „maxime” mai ales în jurul ipocriziei. Un enunţ ne spune, spre exemplu, că „Femeile vârstnice dau  sfaturi bune, atunci când nu mai pot da exemple proaste”. În sfârşit, vine şi viclenia, în care, de la vorbe şi atitudini, ipocrit exprimate, se trece la faptele efective, specificul acestora fiind acela că aceste fapte sunt mute, ascuse, adică nu sunt exprimate nicicum, ci sunt chiar în chip deliberat mascate.
 

Unii dintre oameni se opresc la minciună, alţii înaintează până la ipocrizie, dar „băieţii deştepţi” sunt performativi şi ei ajung până la viclenie, care se bazează şi pe treptele precedente, în isprăvile ei progresive. În acest sens, zicătoarea „Cine fură azi un ou, mâine fură un bou” a fost şi ea depăşită de varianta „Cine fură azi un ou este un bou”, adică este un om prost. Şi nu este vorba aici nici de „Oul” lui Brâncuşi, nici de „Oul lui Columb”. Într-adevăr, prostul nu are atâta minte încât să ştie să joace pe două planuri, să se dedubleze în chip mincinos, ipocrit sau viclean. În acest sens, am mai menţionat undeva o reflecţie a tatălui meu, Victor, care îmi spunea când eram copil, cu referinţă la un hoţ care a fost prins: „Măi băiete, prostul fură călcând legea, de aceea el este descoperit şi băgat la închisoare. Omul deştept fură apărat de lege, de aceea lui nu i se întâmplă nimic”. Tata stăpânea conceptul de „băiat deştept”. Deci, nici aici nu-i nimic nou sub soare, exceptând parametrii cantitativi, adică numărul infractorilor, în speţă a  hoţilor, ca şi sumele furate, unde cifra zero (0) îşi face de cap, pusă după, nu înainte de un număr sau altul, luate numerele de la unu (1) până la nouă (9). Diferenţa dintre zeci, sute, mii sau milioane (de lei, dolari sau euro) pare deja o bagatelă neglijabilă, în care se încurcă unii dintre jurnalişti, ca şi unii dintre avocaţi, cu eterna lor „prezumţie de nevinovăţie”. Ca şi cum aceasta nu ar fi reversul complementar al prezumţiei opuse, adică a „prezumţiei de vinovăţie”, în proporţie exactă de 50%. Ceea ce este valabil la începutul urmăririi penale, care pleacă de la „suspiciuni temeinice”, fără a se opri la ele.


Uluitoare este şi strategia folosită de primarul capitalei, Sorin Oprescu, strategie aflată în curs de reconstituire de către DNA. Dacă informaţiile, care circulă deja  în mass-media, se adeveresc numai pe jumătate, tot rămânem cu gura căscată în faţa tehnicilor de mascare folosite de către primarul împricinat.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, atrăgea atenţia, acum vreo doi ani, că „băieţii deştepţi” îşi fac iluzii atunci când cred că sunt mai inteligenţi decât procurorii DNA.

Inteligenţa este o calitate de toată lauda, ea se măsoară în IQ. În cazul „băieţilor deştepţi”, inteligenţa este reală, dar este folosită viclean, fiind asociată cu tot felul de păcate sau vicii morale. Ceea ce a şi condus la distincţia populară făcută între omul inteligent şi „băieţii deştepţi”, respectiv „fetiţele isteţe”, ca să nu discriminăm. Mulţimea crescândă a cazurilor dovedite, întăreşte ideea sociologică a grupurilor infracţionale, pentru care metafora folosită este „caracatiţa” sau „hidra” cu mai multe capete. Baronul este „băiatul deştept” care încă nu a fost pus sub acuzare, nu a fost dovedit, iar baronii pot fi, la rândul lor, „locali” sau „capitali”. Ei sunt un produs, dar sunt şi producătorii capitalismului de după 1989, că-i spunem „postcomunist”, că-i spunem „de cumetrie”. Oricum i-am numi, inclusiv „actori sociali”, dânşii şi dânsele, ca să ne exprimăm în „dulcele grai moldovenesc”, formează o lume aparte, o lume în care se simt ca la ei acasă. Probabil că de aceea, în pofida cazurilor multe şi grave, care au fost dovedite, dânşii şi dânsele acţionează mai departe „ca la ei acasă”. E ca şi cum un copil, băiat sau fetiţă, ar fura ceva preţios din casa părinţilor, ceea ce ridică un semn de întrebare – asociat cu unul de mirare - asupra calităţii părinţilor, ca şi a educaţiei primite acasă de copiii sau odoarele lor.
 

P.S.  Stau şi mă tot întreb, şi nu pot găsi un răspuns satisfăcător: oare ce s-a putut întâmpla cu Sorin Oprescu în perioada de tranziţie a dânsului, de la condiţia onorabilă  de „om inteligent”, la aceea păguboasă şi tristă de „băiat deştept”!?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite