Stilistul care o coafează pe soţia preşedintelui: „Vine la mine de când Klaus Iohannis era primar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De pe vremea când era doar profesoară de engleză, Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, era coafată şi aranjată cu grijă într-un salon obişnuit din Piaţa Mare a Sibiului. Chiar şi după ce a devenit prima doamnă a României, Carmen Iohannis a rămas în continuare clientă fidelă a salonului Luciano.

Lucian Zotan are 33 de ani, dar mai bine de jumătate de viaţă şi-a dedicat-o pasiunii pe care o are: să tundă şi aranjeze părul doamnelor şi domnişoarelor dornice să îşi schimbe coafura. Are un salon celebru în Piaţa Mare din Sibiu căruia, de-a lungul timpului, i-au trecut pragul o mulţime de femei. De departe cea mai cunoscută clientă a Salonului Luciano este prima doamnă a României, Carmen Iohannis. Lucian Zoltan, cel care o aranjează pe soţia preşedintelui, spune că aceasta este o clientă „fidelă şi deosebită“.

„Vine de când era Klaus Iohannis primar“

Nu de puţine ori s-a spus despre Carmen Iohannis că este o femeie cât se poate de normală care nu are gusturi extravagante sau dorinţe ieşite din comun când vine vorba despre hainele pe care le alege şi despre modul în care îşi aranjează părul. Aceste lucru este confirmat şi de stilistul ei care spune că prima doamnă a României este o femeie cât se poate de simplă şi un om „deosebit“.

image

FOTO Salon Luciano

„În salonul meu vin de la oameni normali până la unii foarte buni. Despre Carmen Iohannis pot spune că este una dintre cele mai simple cliente ale mele, este o persoană foarte amabilă care vine mereu când salonul este plin (n.r. - nu a cerut niciodată să fie coafată fără să fie alte cliente în preajmă sau să se închidă salonul pentru că are programare)“, explică Lucian Zoltan, tânărul talentat care are grijă de modul în care arată părul soţiei preşedintelui.

Mai mult decât atât, spune acesta, prima doamnă a României nu are niciodată dorinţe extravagante şi nici nu vrea să fie singură în salon atunci când este aranjată doar pentru că este soţia lui Klaus Iohannis. Aceasta îşi aşteaptă rândul ca orice alt client şi se sfătuieşte deseori cu Lucian când vine vorba de modul în care urmează să fie tunsă sau coafată.

„Vine la mine de când Klaus Iohannis era primarul Sibiului şi m-a ales pentru că sunt o persoană potrivită pentru ce are nevoie“, mai povesteşte Lucian Zoltan, patronul salonului deschis în Piaţa Mare a Sibiului.

În ceea ce priveşte coafura pe care o alege soţia preşedintelui, aceasta este una simplă şi modernă adaptată la nevoile şi gusturile pe care prima doamnă a României le are. „Pot spune că este o clientă cu adevărat deosebită. De foarte multe ori ne consultăm, luăm decizia potrivită, pe viitor poate fi vorba despre părul puţin mai lung. De foarte multe ori o ajut în decizii“, mai spune tânărul.

image

FOTO Arhivă personală Lucian Zoltan

„Coaforul devinde psiholog“

Atât în cazul lui Carmen Iohannis, cât şi în cazul tuturor celorlalte cliente, sfaturile şi relaţia dintre cel care le aranjează şi gusturile pe care acestea le au trebuie să fie strâns conectate. Din acest motiv, spune Lucian Zoltan, toate clientele lui sunt „consiliate“ înainte de a trece printr-o schimbare pentru a vedea clar ce li se potriveşte. „Când ai o problemă coaforul devine un pshilog. Vii aici tristă şi când pleci îţi schimbi starea când vezi cum arăţi“, încheie bărbatul.

Salonul cu DJ, ultima noutate

Lucian Zoltan lucrează şi la salonul pe care îl are în Siubiu, şi care la parter are o cafenea cochetă, dar şi în disco-frizeria din Bucureşti inaugurată în luna august a anului trecut de bunul său prieten Octavian Sârbu, fost fotbalist în Liga I. Frizeria în care clienţii sunt tunşi în timp ce un DJ pune muzică este unică în Bucureşti şi te duce cu gândul la un club în toată regula în care utilul se împleteşte cu distracţia de minune. Ineditul salon se află la câţiva paşi de Piaţa Unirii, pe strada Maximilian Popper. Lucian vine în prima săptămână din fiecare lună la Bucureşti pentru a le aranja pe doamnele şi dmnişoarele interesate.

Şi în salonul din Sibiu al celui care se ocupă de cum arată părul primei doamne este o atmosferă inedită, cu muzică dată destul de tare, asemănătoare cu ceea ce se găseşte în disco-frizerie din Bucureşti. Însă, gusturile sibienilor sunt mai „încete“, după cump spune Lucian Zoltan, şi un DJ aşa cum este la Bucureşti nu este potrivit de fiecare dată pentru salonul lui.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite