Tatăl lui Ionuţ Anghel, copilul sfâşiat de câini în luna septembrie, a fost atacat de maidanezi la mormântului fiului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vali Anghel, tatăl lui Ionuţ Anghel, copilul de patru ani din Bucureşti care a fost omorât de o haită de câini în luna septembrie a anului trecut, a fost atacat de câini în timp ce se afla la în cimitirul Sf. Vineri, acolo unde este înmormântat fiul său.

Valentin Anghel a declarat, pentru Adevărul, că a mers astăzi să aprindă o lumânare la mormântul fiului său ucis toamna trecută de o haită de câini. „Am intrat în cimitir şi mergeam spre mormântul lui Ionuţ. Erau vreo cinci, şase câini care se jucau şi trei dintre ei au sărit pe mine. Paznicii cimitirului i-au îndepărtat“, a precizat Anghel, spunând că nu a fost muşcat.

Mama lui Ionuţ a povestit că a trecut printr-o experienţă asemănătoare tot în cimitirul în care se odihneşte micuţul sfâşiat de maidanezi. Nici ea nu a fost muşcată, dar spune că, cel mai probabil, câinii l-au atacat astăzi pe soţul ei din cauza faptului că sunt înfometaţi şi înfriguraţi. Când m-au atacat pe mine am avut noroc că mai erau oameni. „Soţul meu care e bărbat în toată firea s-a speriat când l-au atacat, mă gândesc la ce a simţit copilul nostru atunci“, a spus Felicia Anghel îndurerată.

Ionuţ Anghel, un copil de patru ani, a fost găsit sfâşâiat de câini pe un teren privat de lângă Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei, având muşcături pe tot corpul. În momentul atacului, micuţul se afla cu fratele său mai mare care a reuşit să scape şi să povestească ce s-a întâmplat.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite