Tusea şi junghiul. Pastila de administratie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape toate asociaţiile de proprietari au pe lângă "Gigi Contra" şi o "tuse" şi un "junghi", aceştia fiind reprezentanţii de seamă ai restanţierilor, practic purtătorii lor de cunânt. Dotaţi cu o sonorizare performantă, cu un limbaj academic şi cu o pregătire de invidiat, aceste personaje au ajuns să dicteze în asociaţiile de proprietari .

Ori de câte ori are loc o adunare generală apar, se dezlănţuie şi toţi cei care ar fi avut ceva constructiv de supus atenţiei se lasă pagubaşi şi plini de lehamite părăsesc adunarea generală la care nu mai revin. Astfel, se ajunge la situaţia incredibilă în care la adunarea generală participă 4-5 persoane care ori au o plăcere nebună în a asculta tusea şi junghiul ori fac parte din organele de conducere şi nu prea au de ales. Dacă şi aceşti aleşi ar renunţa (ceea ce se întamplă din păcate) blocul, asociaţia ar avea de suferit deoarece nici tusea şi nici junghiul nu vor să deţină funcţia de preşedinte sau administrator.

Au o plăcere diabolică să înjure, să critice, să ameninţe dar să nu aibă nici un fel de implicare. Evident că aceste personaje absorb de la tv, de la pleiada de “invitaţi” tot ce este mai bun şi mai apoi fac acelaşi spectacol grotesc în faţa vecinilor.

Am ridicat această problemă din cel puţin două perspective: din ce în ce mai mulţi preşedinţi renunţă în a se mai implica în activitatea asociaţiei fiind scârbiţi de astfel de atitudini; nu mai vedem la adunările generale tineri, care nu participă nu datorită lipsei de timp ci pentru că, consideră o pierdere de vreme respectiva întâlnire. Pe de altă parte chiar instanţele de judecată au ajuns să fie luate la rost de astfel de indivizi, fapt ce ne arată tupeul pe care îl au. Elocventa a fost reţinerea unei instanţe care în considerentele sentinţei arată că: pârâtul ar trebui în loc să aibă un astfel de comportament şi un astfel de limbaj să-şi îndeplinească obligaţia de plată a cotelor lunare.

Alături de mulţi alţii implicaţi în viaţa asociaţiilor am căzut de acord că şi o astfel de palmă este rămasă fară nici un rezultat, tusea şi junghiul fiind consecvenţi în singurul lucru pe care îl stăpânesc. Când sunt prezenţi împreună, adică şi tusea şi junghiul, devin un fel de cancer care omoară orice fel de sperantă, care distrug orice fel de iniţiativă.

Felicit acei reprezentanţi ai asociaţiilor care împreună cu profesioniştii care presteaza in folosul asociaţiei, au trecut la luptă şi au injectat un antibiotic puternic atât în tuse cât şi în junghi prin introducerea unor acţiuni în faţa instanţelor de judecată în vederea recuperării datoriilor şi au mers până în faza de executare. Ei bine, în această fază de executare unde nu mai poţi urla, ameninţa, distruge, tusea si junghiul devin un fel de strănut pe care abia îl percepi.

Nu trebuie să-i lăsăm să-şi urmărească propriile interese. Şi tusea şi junghiul nu vor decât să consume utilitaţi şi să beneficieze de servicii însă să nu plătească şi să fie ţinuţi în spate de cei buni platnici.

NU rămâneţi indiferenţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite