Un balcon dintr-un bloc vechi din zona Berceni s-a desprins de planşeu şi a căzut de la 30 de metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Balcon prabusit
Balcon prabusit

Un balcon dintr-un bloc vechi din zona Berceni s-a desprins de planşeu şi a căzut de la 30 de metri înălţime. De data aceasta, victime au fost doar două aparate de aer condiţionat şi o maşină. Clădirea trebuie însă reparată urgent: cel puţin trei balcoane ameninţă şi ele trecătorii.

Proprietarul apartamentului nu se consideră vinovat. Alta este cauza pentru care a căzut balconul, crede el, potrivit Digi24.

Proprietar: Se creează curent la etajele superioare. Fiind circa un metru înălţime balustrada, e ieşită în afara blocului şi o ia curentul.

Proprietarul spune că în cei 38 de ani de când locuieşte în acest apartament nu a observat niciodată că balconul ameninţă să se desprindă. Vecinii se tem însă să nu urmeze şi alte incidente periculoase. Oamenii uită însă că este obligaţia proprietarului să îşi întreţină apartamentul, inclusiv balconul. Primăria de sector se gândeşte să-i ajute însă pe cei care nu au destui bani pentru consolidare.

Cristian Zărescu, purtător de cuvânt Primăria S4: Vă găsiţi o firmă, firma vă face lucrarea şi noi ulterior vă ajutăm cu tichete pentru materiale de contrucţii în valoare de 75% din valoarea lucrării.

Cristian Zărescu, purtător de cuvânt Primăria S4: Am mai demarat un proiect prin care oferim expertize tehnice gratuite asociaţiilor de proprietari. Deocamdată foarte puţine asociaţii au venit către noi să ceară aceste expertize.

Pentru că nu a luat nicio măsură şi asocaţia de proprietari va fi sancţionată cu 500 de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite