Alibiul pro-occidental

Joi, directorul SRI, Eduard Hellvig, l-a suspendat din funcţie pe generalul Florian Coldea. Anterior, preşedintele Iohannis avusese o convorbire cu generalul suspendat la Palatul Cotroceni.

Ficţiunea literară sau cinematografică sunt testul cel mai bun pentru încrederea publică. Dacă s-au făcut atâtea filme excepţionale în genul lor cu agenţi CIA („Homeland” sau „Berlin Station” printre cele recente), dacă britanicul James Bond (MI5 sau MI6) e arhetipul însuşi, dacă francezii au reuşit şi ei să creeze un serial de televiziune foarte ataşant despre agenţii DGSE („Le Bureau des légendes”), ar fi de neimaginat un serial cu agenţi SRI sau SIE. De ce? Pentru că ar suna mai rău decât filmele cu miliţieni din seria ”BD la munte şi la mare”, care aveau măcar avantajul unor comici de excepţie.

Pur şi simplu aceste stabilimente n-au reuşit să intre în conştiinţa publică ca instituţii ale patriotismului, ca stâlpi ai naţiunii, ca modele de loialitate şi sacrificiu. Agentul secret ca personaj de ficţiune apare întotdeauna, indiferent de carenţele sale personale, ca ultima resursă într-o luptă cu duşmanii naţiunii. Nu ignorăm nici faptul că eroii serviciilor secrete provin cu precădere din fostele puteri coloniale şi că, într-o anumită privinţă, cultul care li se dedică se găseşte în strânsă legătură cu dominaţia mondială. Totuşi nici măcar eroi de talie regională ca în filmele israeliene nu poţi imagina în legătură cu agenţii secreţi români, despre care aflăm, când şi când, că se ocupă mai mult cu prosperitatea lor personală.

Este interesant portretul care i se face şefei biroului SIE de la Berlin de către scenaristul serialului „Berlin station”. E un portret favorabil, dar într-un sens relativ. Serialul a fost creat în ambianţa dezvălurilor lui Eduard Snowden care au provocat o mare răceală în relaţiile americano-germane. Întreaga intrigă se ţese în jurul expulzării şefului ”staţiei” CIA de la Berlin care trimite la un eveniment petrecut în realitate. Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial agenţii celor două servicii încetau să mai aibă încredere unii în alţii. Or, în acest context epic în care germanii se uită cu suspiciune la americani şi invers, românii sunt singurii aliaţi loiali ai americanilor, deşi cu totul ineficienţi. „Altele sunt problemele noastre” spune la un moment şefa biroului SIE de la Berlin, căutând să explice de ce nu are mijloace să vină în ajutorul colegului său de la CIA. Cu alte cuvinte, serviciul românesc pare prăbuşit în probleme mărunte care nu au nicio relevanţă globală. Până şi mafia traficanţilor de prostituate pare mai bine conectată la „istoria mare” decât serviciile româneşti, care afişează în schimb un ferm pro-occidentalism, ceea ce le permite să se ocupe mai bine de interesele proprii. Aceasta e percepţia care transpare din ficţiunea cinematografică şi care nu poate fi cu totul desprinsă de situaţia reală. O indicaţie de veridicitate este însăşi precizia cu care sunt descrise fluctuaţiile de simpatie dintre serviciile occidentale, dar şi reticenţa strecurată între Mossad şi CIA în timpul administraţiei Obama.

Pe acest fond ficţional, putem înţelege mai bine că serviciile secrete româneşti s-au distins, probabil, în ultimile decenii prin crearea unor reţele de clan orientate către propriile interese şi că au profitat de privilegiile acordate ca să construiască pentru agenţii şi familiile lor o viaţă ca în filmele americane. Generalul Coldea şi nevasta călătoresc la clasa business cu Sebastian Ghiţă (probabil ofiţer acoperit) şi nevasta acestuia în insulele Seychelles, apoi în Toscana şi cheltuiesc cu nonşalanţă zeci de mii de euro a căror sursă poate fi bănuită. SRI a dobândit prin lege dreptul de a înfiinţa societăţi comerciale proprii pe care le-a înscris de bună seamă în paradisuri fiscale ca insulele Seychelles, ceea ce ne face să credem că generalii SRI călătoresc ca James Bond pe banii firmelor proprii care prosperă prin contracte cu statul român. Mai exact SRI adăposteşte o mafie care extrage resurse uriaşe dintr-o economie clientelară şi evazionistă. Se zvonise că Hexi Pharma ar fi fost tot o firmă a SRI-ului, dar odată cu moartea „patronului”, orice anchetă a fost sistată.

În sfârşit, dacă e adevărat că SRI intervine ilicit în politică - aşa cum afirmă cu insistenţă Sebastian Ghiţă şi alţii care prelucrează surse apropiate - lucrul acesta nu ar fi fost posibil dacă şefii operativi nu ar fi dobândit o mare independenţă materială şi mai ales puterea de a folosi pârghiile financiare ca mijloace de persuasiune şi constrângere. Un funcţionar care depinde de buget, aşa cum apar agenţii CIA în filmele americane, nu şi-ar putea permite să încalce linia roşie dintre atribuţiile acordate prin lege şi marea aventură a puterii pe cont propriu.

Concluzia e simplă: legile serviciilor de informaţii ar trebui modificate în sensul tăierii resurselor materiale care scapă oricărui control. Din păcate împrejurările politice sunt nefavorabile. Majoritatea politică nu are claritatea morală şi intransigenţa necesară de a propune o reformă radicală, iar opoziţia extrage avantaje conjuncturale din starea de fapt. Joi seara, la un post de televiziune, senatorul PSD Şerban Nicolae spunea pe un ton de siguranţă calmă că ”suntem departe” de momentul în care s-ar impune constituirea unei comisii speciale de anchetă a derapajelor din SRI, ceea ce sugerează de fapt că partidul e paralizat de perspective contrare. În plus, aripa pro-Ghiţă din PSD care alimentează ”insurecţia”, pare închisă într-o perspectivă de grup. Este aripa „victimelor” care aspiră cel mult la o revanşă, la fel ca grupul Băsescu-Udrea. La rândul său PNL nu manifestă intenţia de a ancheta activităţile ilicite ale SRI, căci ar însemna să-i ofere lui Liviu Dragnea un ascendent asupra serviciilor de informaţii. În fine, Preşedintele Iohannis care l-a suspendat pe generalul Coldea (o măsură prudentă totuşi prin moderaţia ei) e preocupat deocamdată să stopeze hemoragia şi nu pare să aibă un plan de anvergură.

Am renunţat să comentăm faptele stricte aşa cum ni s-au înfăţişat în ultimile zile, deoarece sunt înşelătoare. Verbozitatea exaltată a unui Traian Băsescu şi reapariţia vindicativă a Elenei Udrea nu fac decât să adâncească confuziile. O dovadă este că, în majoritatea lor zdrobitoare, cei care se exprimă sunt pro-Ghiţă sau anti-Ghiţă, ceea ce ne arată că adevărata problemă, aşa cum am încercat să o descriem mai sus, rămâne ocultată. Sub chipul unei politici pro-americane, singura care le-ar oferi un alibi moral convingător şi un scut de protecţie, serviciile secrete par să fi evadat în spaţiul preocupărilor private deturnând fonduri masive. Este momentul cel mai delicat din ultimii 25 de ani, unul în care răul şi binele se confundă într-un chip greu de desluşit.

Horaţiu Pepine, Deutsche Welle